Formula 1 ar putea avea furnizor unic de combustibil
FIA îşi rezervă dreptul de a alege un furnizor unic de combustibil pentru Formula 1, printr-un proces de selecţie care ar putea fi adoptat şi pentru producătorii de pneuri.
Consiliul Mondial al FIA a publicat vineri calendarul Formulei 1 pentru sezonul 2014, însă a luat şi alte decizii importante cu privire la Marele Circ.
Cea mai importantă noutate este că forul mondial îşi rezervă dreptul de a alege în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat un furnizor unic pentru combustibil prin intermediul unei licitaţii la care să participe producătorii interesaţi de o astfel de oportunitate.
"Unul dintre aspectele care merită luate în seamă în noul Acord Concorde 2013 este nouă procedură de licitaţie pentru alegerea furnizorilor unici pentru pneuri şi combustibili pentru Formula 1. În acest nou proces, FIA va fi organismul care va conduce procesul de selecţie. Deţinătorul drepturilor comerciale va negocia cu posibilii furnizori, iar unicul furnizor va fi ales oficial de Consiliul Mondial al FIA", precizează FIA într-un comunicat de presă.
Introducerea unui furnizor unic de combustibil ar putea reprezenta o lovitură pentru cele mai multe echipe din Formula 1, întrucât acestea se bazează pe parteneriate de lungă durată cu diverşi parteneri care joacă şi rolul unor sponsori.
Astfel, Ferrari utilizează combustibil de la Shell, Mercedes mizează pe Petronas, care este şi sponsorul principal al echipei, în timp ce Lotus primeşte finanţări şi din partea furnizorului de combustibil Total pentru a-l păstra pe Romain Grosjean în Formula 1.
De asemenea, FIA a confirmat că Pirelli poate rămâne unicul furnizor de pneuri în Formula 1 pentru sezonul 2014 chiar şi în absenţa unei licitaţii. Totuşi, FIA nu exclude iniţierea unui proces de licitaţie pentru 2015, chiar dacă presa speculează că PIrelli a semnat un contract pe 5 ani pentru furnizarea pneurilor.
Via FIA
Hai cu monopolul peste tot... ce naiba?! :)