Ford ar putea renunţa la WRC pentru IRC în 2014
Ford a dezvăluit că analizează varianta de a se retrage din Campionatul Mondial de Raliuri în favoarea unei participări în IRC începând din sezonul 2014.
Constructorul Ford este pe punctul de a lua o decizie radicală în privinţa implicării sale în Campionatul Mondial de Raliuri.
Eşecul Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) de a găsi un promoter care să promoveze competiţia anul viitor l-a determinat pe şeful Gerard Quinn să anunţe că priorităţile americanilor s-ar putea îndrepta spre competiţia rivală Intercontinental Rally Challenge (IRC) începând din sezonul 2014.
Forul mondial a amânat cel puţin până în luna septembrie o decizie finală cu privire la numele noului promoter, însă Quinn susţine că acesta va avea prea puţin timp pentru a pune la punct promovarea campionatului.
"Oare FIA realizează că mai sunt doar şase luni până la începutul noului sezon şi nu avem încă un promoter? Celor de la North One Sports (n.r - fostul promoter al WRC) le-a luat doi ani pentru a ajunge la nivelul optim, iar lipsa de noutăţi din partea FIA este îngrijorătoare pentru mine şi are implicaţii majore asupra participării noastre în WRC", a declarat el pentru publicaţia Autosport.
Lipsa unui promoter ar putea fi factorul decisiv pentru retragerea Ford din WRC, însă decizia este influenţată semnificativ şi de lipsa de rezultate în contextul dominaţiei autoritare a rivalilor de la Citroen cu ajutorul lui Sebastien Loeb, mai ales că, după revenirea în WRC în 1997, americanii au câştigat doar două titluri la constructori în 2006 şi 2007.
În schimb, IRC oferă cel puţin două avantaje: toate etapele se desfăşoară în Europa, ceea ce se traduce prin costuri mai mici pentru echipe, iar competiţia este transmisă de postul de televiziune Eurosport.
"IRC este un exemplu clasic de cum ar trebuit gestionat un campionat. IRC a făcut progrese majore în ultimii ani, iar cel mai important este că se vede la televizor şi este disponibil unui public mai numeros datorită internetului şi a canalelor social media. Fără nicio îndoială, ne dedicăm WRC-ului şi nu vrem să părăsim o corabie în derivă. WRC este foarte important pentru noi, dar după sezonul următor vom analiza opţiunile, iar una dintre aceste opţiuni este IRC", a mai precizat el.
Via Autosport