FIA păstrează cele două zone DRS din India
FIA a anunţat că piloţii vor avea la dispoziţie două zone DRS în Marele Premiu al Indiei.
Federaţia Internaţională de Automobilism a dezvăluit miercuri regulamentul sistemului Drag Reduction System pentru Marele Premiu al Indiei de la sfârşitul acestei săptămâni.
La fel ca şi anul trecut, piloţii vor avea la dispoziţie două zone de tip DRS în calificări şi curse, localizate în aceleaşi poziţii.
Prima zonă DRS este amplasată pe linia dreaptă dintre virajele trei şi patru, însă activarea va avea loc la 350 de metri de la ieşirea din virajul trei, cu 80 de metri mai devreme decât anul trecut. Măsura a fost luată cu scopul de a creşte oportunităţile de depăşire la intrarea în virajul patru.
În schimb, a doua zonă DRS este identică cu cea de anul trecut şi este amplasată pe linia dreaptă de start-sosire, punctul de detecţie pentru diferenţa de o secundă fiind stabilit cu 10 metri înainte de intrarea în virajul 15.