FIA a schimbat regulile pentru pilotajul sub steagurile galbene

Publicat sâmbătă, 29.03.2014 09:22 de Daniel Popescu

Piloţii vor fi obligaţi să încetinească cu două zecimi de secundă în zonele în care sunt afişate steagurile galbene pentru a evita să fie penalizaţi, ca urmare a implementării unui sistem prin care un tur de circuit a fost împărţit în 20 de sectoare individuale.

Federaţia Internaţională de Automobilism a introdus un nou regulament pentru modul în care piloţii trebuie să încetinească atunci când se află într-o zonă în care sunt afişate steagurile galbene.

Forul mondial a implementat un sistem prin care un tur de circuit a fost împărţit în 20 de sectoare distincte.

În cazul apariţiei unui steag galben într-o anumită zonă a circuitului, piloţii trebuie să încetinească cu două zecimi de secundă comparativ cu cel mai bun timp înregistrat pe sectorul respectiv şi cu cinci zecimi de secundă dacă sunt afişate două steaguri galbene.

Piloţii care nu respectă această regulă riscă să fie penalizaţi de comisarii de cursă.

"Noua regulă va oferi o precizie mai mare când ne uităm la poziţia monoposturilor şi a sectoarelor circuitului. Putem împărţi circuitul în 20 de sectoare şi asta ne va permite să verificăm cu precizie dacă un pilot a încetinit corespunzător pentru steagurile galbene. Este un nou instrument care vine în sprijinul comisarilor", a explicat Charlie Whiting, directorul de curse al FIA.

Până anul trecut, pilotul trebuia doar să dovedească prin datele telemetrice ale monopostului că a încetinit într-unul dintre cele trei sectoare tradiţionale ale circuitului, fără să existe limitele de 0.2, şi, respectiv, 0.5 secunde.

Pe de altă parte, este posibil ca piloţii să nu poată estima cu precizie cât de mult trebuie să încetinească pentru a pierde fracţiuni de secundă, în special în cazul în care sunt implicaţi în dueluri pe circuit în timpul cursei. Practic, noul regulament este mai uşor de aplicat decât precedentul, însă reprezintă un nou pas spre îngrădirea libertăţii piloţilor pe circuit.

Împărţirea circuitului în 20 de sectoare se aplică exclusiv pentru comisari, iar cele trei sectoare tradiţionale vor rămâne în continuare valabile.

Via Autosport

  • Ha,ha,ha..., sâmbătă, 29.03.2014 12:37

    Poi da desteptilor,ca pilotii alta treaba nu mai au in timpul cursei decat sa se concentreze si la zecimile voastre de secunda pe steag galben !?! Niste ramoliti ce abia se tarasc,au ajuns sa impuna masurarea la zecimi de secunda...dovada ca prostia se amplifica odata cu inaintarea in varsta !

  • mariuscarlig, sâmbătă, 29.03.2014 12:38

    primeste si o cafea la steagul galben???

  • marian0904, sâmbătă, 29.03.2014 14:05

    O regula tampita, comisarii gasindu-si de lucru pe o chestie care nu intereseaza nici intrecerea, nici securitatea, asa cum s-ar parea. Sub steag galben nu ai voie sa depasesti si nu am vazut ca, sub steag galben, daca un concurent forteaza sa se intample vreun accident semnificativ.. Ma gandesc la faptul ca putem vedea cursa, apoi apar comisarii care dicteaza un clasament nou. Ca X a depasit 100 kg/h, iar Y nu a incetinit de ajuns. Daca aceste reguli nu pot fi urmarite in timp real, atunci pot apare probleme in clasament si discutii ca regulile sunt aplicate "politic".

  • danoe, sâmbătă, 29.03.2014 20:51

    mai usor de aplicat pentru cine?ca pentru cel de la volan,nu!si daca cel mai bun timp a fost stabilit in alte conditii decit la stegulete?cu alte pneuri,alte conditii meteo,sau mai mult combustibil in rezervor,sau o defectiune tehnica...