FIA a confirmat versiunea finală a calendarului pentru sezonul 2013

Publicat luni, 11.03.2013 10:57 de Daniel Popescu

FIA a publicat versiunea finală a calendarului Formulei 1 pentru sezonul 2013, care va include numai 19 curse. Forul mondial susţine că noul Acord Concorde va fi semnat în curând.

Portugalia, Turcia şi Austria şi-au manifestat recent interesul de a înlocui ediţia inaugurală a cursei americane de la New Jersey în calendarul Formulei 1, însă negocierile cu Bernie Ecclestone nu au avut niciun rezultat.

Prin urmare, Consiliul Mondial al FIA a ratificat vineri versiunea finală a calendarului pentru sezonul 2013, care include numai 19 curse, comparativ cu recordul de 20 de Mari Premii de anul trecut.

În urma acestei decizii, calendarul competiţional include mai multe pauze de câte trei săptămâni, dintre care câte una în fiecare lună de vară. În schimb, la fel ca şi în ultimii ani, ultimele şase curse vor avea loc într-un interval de numai opt săptămâni.

FORMULA 1 - CALENDAR SEZONUL 2013:

Cursa Data
Australia (Melbourne) 17 martie
Malaysia (Sepang) 24 martie
China (Shanghai) 14 aprilie
Bahrain (Sakhir) 21 aprilie
Spania (Barcelona) 12 mai
Monaco 26 mai
Canada (Montreal) 9 iunie
Marea Britanie (Silverstone) 30 iunie
Germania (Nurburgring) 7 iulie
Ungaria (Hungaroring) 28 iulie
Belgia (Spa-Francorchamps) 25 august
Italia (Monza) 8 septembrie
Singapore (Marina Bay) 22 septembrie
Coreea de Sud (Yeongam) 6 octombrie
Japonia (Suzuka) 13 octombrie
India (Buddh) 27 octombrie
Abu Dhabi (Yas Marina) 3 noiembrie
SUA (Austin) 17 noiembrie
Brazilia (Interlagos) 24 noiembrie

Tot cu ocazia reunirii Consiliului Mondial din 8 martie, FIA a anunţat din nou că negocierile pentru Acordul Concorde vor fi finalizate "în viitorul apropiat", în ciuda faptului că a făcut un astfel de anunţ şi în luna septembrie a anului trecut.

"S-a notat că negocierile pentru semnarea unui nou Acord Concorde înregistrează progrese pozitive pentru a putea fi finalizate în viitorul apropiat", precizează forul mondial într-un comunicat de presă.

De asemenea, FIA a anunţat înfiinţarea unei Comisii pentru Piloţi care va reprezenta drepturile piloţilor din toate competiţiile afiliate FIA. Preşedintele comisiei este dublul campion mondial Emerson Fittipaldi, în timp ce nonuplul campion mondial de raliuri Sebastien Loeb a fost ales vicepreşedinte.

Membrii diviziei de monoposturi sunt fostul campion mondial Nigel Mansell, indianul Karun Chandhok şi Maria de Villota, pilotul de sex feminin care şi-a pierdut un ochi într-un grav accident suferit anul trecut în timpul unui test pentru Marussia.

Via FIA

  • unu, luni, 11.03.2013 14:59

    Si noi cand o sa fim la curent cu asta aici pe Automarket.ro ? Mai sunt 4 zile si inca avem acelasi sezon 2012 postat , i nu se stie nimic despre F1Champ ...

  • raduvlase, marţi, 12.03.2013 14:15

    Greseala Automarket.ro sau Formula1.com? In lista de mai sus ati scris ca MP al Germaniei din 7 iulie va fi la Hockenheim, dar pe site-ul Formula1.com apare ca locatie Nürburgring. Eu as merge pe mana celor de la Formula1.com, pt ca este site-ul oficial al F1. Si apropo...se mai desfasoara concursul F1Champ in acest an?

  • daniel.popescu, marţi, 12.03.2013 15:27

    @raduvlase: Corect, Marele Premiu al Germaniei va fi la Nurburgring. Cel tarziu miercuri vom oferi detalii complete despre F1 Champ 2013.