Ferrari şi Mercedes vor să testeze la Magny Cours în septembrie

Publicat joi, 19.07.2012 16:44 de Daniel Popescu

Ferrari şi Mercedes au ajuns la un acord pentru a efectua sesiunea de teste dedicată tinerilor piloţi pe circuitul de la Magny Cours în săptămâna de după Marele Premiu al Italiei.

Sesiunea de teste dedicată tinerilor piloţi, care până anul trecut a avut loc în mod tradiţional pe circuitul de la Abu Dhabi, se desfăşoară în acest an pe alte două circuite.

După ce Williams, Marussia şi HRT au testat săptămâna trecută la Silverstone, Ferrari şi Mercedes au ajuns la un acord pentru a efectua sesiunea pe circuitul de la Magny Cours, care până în 2008 a găzduit Marele Premiu al Franţei. Potrivit publicaţiei Auto Motor und Sport, testele vor avea loc în săptămâna de după Marele Premiu al Italiei din 9 septembrie, cel mai probabil pe parcursul a trei zile.

Cele două echipe au încercat să convingă şi ceilalţi rivali să se alăture acestui test, însă Red Bull, McLaren, Lotus, Force India, Sauber, Toro Rosso şi Caterham au decis să-şi păstreze decizia anterioară de a testa pe circuitul de la Abu Dhabi în luna noiembrie.

Cele şapte echipe au invocat faptul că nu dispun de suficient de mulţi angajaţi pentru a gestiona atât testul din Franţa, cât şi transportul echipamentelor spre Singapore, ţara care va găzdui următoarea cursă de Formula 1 după cea de la Monza. Ferrari şi Mercedes au vrut să evite efectuarea testelor la Abu Dhabi din cauza faptului că ultimele şase curse ale sezonului au loc într-un interval de numai opt săptămâni, programul angajaţilor fiind deja supraîncărcat.

Via GMM