Ferrari se teme de Hamilton în lupta pentru titlul mondial
Ferrari consideră că McLaren reprezintă principala ameninţare în lupta pentru titlul mondial, în timp ce Fernando Alonso l-a desemnat pe Lewis Hamilton drept rivalul numărul 1.
Rezultatele din Marele Premiu al Belgiei l-au propulsat pe Sebastian Vettel pe a doua poziţie în clasamentul general la numai 24 de puncte în spatele liderului Fernando Alonso, însă Ferrari nu vede în Red Bull Racing principala ameninţare în lupta pentru titlul mondial. De fapt, directorul tehnic Pat Fry consideră că echipa care deţine cel mai rapid monopost în acest moment este McLaren, prin prisma victoriilor obţinute în ultimele două curse de la Hungaroring şi Spa-Francorchamps.
"Din punct de vedere tehnic, rezultatul cursei arată că McLaren este foarte puternică pe circuite foarte diferite precum Budapesta şi Spa şi, prin urmare, mai avem mult de muncă pentru a ajunge la nivelul lor. Şi cei de la Red Bull au fost competitivi, dar cred că Alonso ar fi putut să-i învingă dacă ar fi concurat", a declarat britanicul pentru site-ul oficial al Scuderiei.
Opinia reputatului inginer al echipei Ferrari este împărtăşită inclusiv de Alonso, care consideră că Lewis Hamilton este principalul său adversar în lupta pentru titlul mondial. Declaraţia este cu atât mai surprinzătoare cu cât britanicul a abandonat de asemenea la Spa-Francorchamps, a coborât pe locul cinci în clasamentul general şi a rămas la 47 de puncte în spatele său.
"Ştiam că avansul de 40 de puncte nu va rămâne întotdeauna acelaşi. Am văzut în ultimele două curse că McLaren este puternică. Probabil că Hamilton este cel mai puternic adversar, aşa că faptul că este la 47 de puncte în spate este o veste bună", a aprecizat spaniolul.
În urma abandonului de la Spa-Francorchamps, Alonso a ratat oportunitatea de a egala recordul de 24 de clasări consecutive în puncte deţinut de Schumacher, însă pilotul susţine că va încerca o nouă serie de rezultate pozitive în următorii doi ani. "Îmi pare rău că am pierdut această posibilitate, dar până la urmă Schumacher este omul recordurilor. Răbdare, vom încerca în următoarele 24 de curse", a adăugat el.
Am asteptat cursa din Belgia tocmai pentru a mi face o parere despre evolutia echipelor de dupa pauza,din pacate...nu pot spune ca m am lamurit,poate doar ca McLaren a fost mult mai rapid decat toti,asta poate fii o intamplare sau o setare minune a lui Button.Lotus a patit ceva sau ceva nu a mers,Red Bull au fost acolo dar nu de nebatut.Acum vazand ca Ferrari a terminat pe 5 cu Massa care nu a facut o cursa extraordinara dar nici slaba....e firesc sa ma intreb cum ar fi fost cu Alonso in cursa ?!Din pacate nu putem stii dar putem presupune.Poate ma lamuresc in cursa urmatoare,asta daca nu se va trezii alt pilot cu SF uri despre depasiri la start?! ;)