Ferrari neagă existenţa unui conflict intern cu Alonso
Ferrari a negat speculaţiile cu privire la existenţa unor tensiuni între echipa şi Fernando Alonso în urma comentariilor negative făcute de spaniol cu privire la performanţele monopostului.
Luca di Montezemolo l-a avertizat la începutul acestei săptămâni pe Fernando Alonso să nu mai critice în public echipa pentru rezultatele relativ modeste din acest sezon, lucru care a declanşat speculaţii cu privire la relaţia spaniolului cu echipa.
Lucrurile au luat amploare în special în contextul în care declaraţiile lui Montezemolo au venit la numai două zile după ce presa a relatat interesul celor de la
Red Bull Racing pentru dublul campion mondial.Un purtător de cuvânt al Scuderiei a negat însă existenţa unui conflict intern la Ferrari şi susţine că declaraţiile lui Montezemolo trebuie privite doar ca un imbold pentru îmbunătăţirea performanţelor.
"Montezemolo este primul care sprijină solicitarea pilotului nostru pentru îmbunătăţirea competitivităţii monopostului cât mai repede posibil. Înţelege pe deplin frustrările lui Alonso după cea mai provocatoare cursă din acest an. Este primul lui suporter şi are încredere deplină în el. Cuvintele sale trebuie interpretate ca o injecţie pozitivă pentru creşterea motivaţiei cu scopul de a inspira echipa pentru a fi uniţi pentru îndeplinirea unui obiectiv comun", a precizat purtătorul de cuvânt.
Schimburile de replici din presă dintre Ferrari şi Alonso au pornit de la o declaraţie făcută de spaniol, care atunci când a fost întrebat ce cadou îşi doreşte de ziua lui a replicat: "Un monopost ca al altora".
Via Autosport
Vreau o tara ca afara ! :) Acum serios: Alonso si Massa de la cei de la Ferrari nu e unitate si intelegere au nevoie ci de un monopost care sa fie competitiv. Macar sa se bata de la egal la egal cu RBR, Lotus, Mercedes. De trei ani tot promit iar rezultatele sint nesatisfacatoare. Gata baieti cu promisiunile! Vreau o masina cu care sa va fac mandrii dupa ce castigam curse! Se poate ? Pana la urma Ferrari e producator de masini sport si nu de tractoare! Dati-le celor doi piloti sub fund un "fier" cu care sa fie pe pozitiile 1,2 in calificari si tot 1,2 la finalul cursei(de cati ani nu s-a mai intimplat un 1,2 Ferrari????). Faceti asta si cei doi piloti va vor ridica in slavi ce bine ati lucrat. Hai toata lumea la plansa, in tunelul de vant si simulator. Gata cu vorbaria!