Ferrari mizează pe îmbunătăţirea rezultatelor în calificări
Ferrari şi-a stabilit ca obiectiv principal îmbunatăţirea performanţelor în calificări, element important pentru a obţine rezultate mai bune în curse.
Ferrari a avut parte de un debut de sezon semnificativ mai bun decât cel de anul trecut, iar echipa ocupă locul trei în clasamentul constructorilor cu 40 de puncte, la egalitate cu Lotus şi la 26 de puncte în spatele liderului Red Bull Racing.
Totuşi, directorul tehnic Pat Fry admite că există în continuare loc pentru îmbunătăţiri, în special în privinţa calificărilor, chiar dacă Felipe Massa şi Fernando Alonso au ocupat locurile doi şi trei pe grila de la Sepang.
"Am arătat un ritm de cursă rezonabil şi am avut performanţe bune cu toate tipurile de pneuri pe care le-am folosit până acum, dar încă mai avem de lucru pentru a fi cei mai rapizi în calificări şi muncim din greu la asta în acest moment. Ne-am concentrat pe stinturile lungi, chiar dacă nu mai sunt la fel de lungi ca în trecut, pentru ca în acest an anticipăm mai multe opriri la boxe. Sunt sigur că putem fi mai buni la acest capitol pe măsură ce învăţăm mai mult despre monopost şi obţinem tot ce este mai bun din el", a declarat britanicul în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al Chinei.
În plus, Fry consideră că un aspect esenţial în lupta pentru titlul mondial este dezvoltarea permanentă a monopostului pe parcursul sezonului într-un ritm mai accelerat decât rivalii.
"Esenţial este să încercăm şi să dezvoltăm monopostul mai repede decât alte echipe. Este un ciclu dificil care se va repeta tot anul şi trebuie să ajungem cel puţin la rata de dezvoltare din 2012 dacă vrem să obţinem rezultate mai bune în calificări. Până acum am lucram bine, de la design la producţie, şi am îmbunătăţit modul de lucru de anul trecut. În plus, combinaţia aerodinamică este mai bună", a mai precizat el.
Via Ferrari
ferrari este pe locul 3, pe 2 este lotus