Ferrari, echipa cu cele mai rapide opriri la boxe în 2012
Ferrari ocupă prima poziţie într-un clasament al echipelor cu cele mai scurte opriri la boxe în 2012, depăşindu-i cu numai două zecimi de secundă pe rivalii de la Red Bull Racing.
Fernando Alonso a obţinut trei victorii în prima parte a sezonului, cu ajutorul cărora a devenit liderul clasamentului general, iar această performanţă se datorează parţial şi echipei de mecanici care a schimbat pneurile monopostului Ferrari în cele 11 curse de până acum.
Potrivit unei analize realizată de publicaţia germană Auto Motor und Sport, mecanicii Scuderiei au avut nevoie în medie de numai 3.7 secunde pentru a schimba un set de pneuri, astfel ca Ferrari ocupă prima poziţie într-un astfel de clasament. Poziţia a doua în acest clasament revine rivalilor de la Red Bull Racing, mecanicii echipei austriece fiind cu 0.18 secunde mai lenţi decât cei ai Scuderiei.
Marea surpriză este însă Force India, care ocupă locul trei în această ierarhie în ciuda faptului că este doar pe locul opt în clasamentul constructorilor. Clasamentul este completat de Mercedes şi Toro Rosso, în timp ce surpriza negativă este McLaren, care ocupă doar locul şase.
Britanicii au doborât în acest an recordul mondial pentru cea mai scurtă oprire la boxe după ce i-au schimbat pneurile lui Jenson Button la Hockenheim în numai 2,.31 secunde, însă pe parcursul celor 11 curse ale sezonului au avut nevoie în medie de 4.42 secunde pentru această operaţiune. Deloc surprinzător, ultimele poziţii în clasament sunt ocupate de Marussia şi HRT, la peste două secunde de liderul Ferrari.
Iată clasamentul complet al echipelor cu cele mai rapide opriri la boxe în 2012:
Loc | Echipa | Timp | Diferenta |
1 | Ferrari | 3.70 | |
2 | Red Bull | 3.88 | 0.18 |
3 | Force India | 3.95 | 0.25 |
4 | Mercedes | 4.04 | 0.34 |
5 | Toro Rosso | 4.41 | 0.71 |
6 | McLaren | 4.42 | 0.72 |
7 | Williams | 4.45 | 0.75 |
8 | Lotus | 4.49 | 0.79 |
9 | Caterham | 5.45 | 1.75 |
10 | Sauber | 5.46 | 1.76 |
11 | Marussia | 5.98 | 2.28 |
12 | HRT | 6.98 | 3.28 |
Via GMM
Eu am o intrebare si anume, diferenta dintre timpi pe circuit ai echipelor RBR si Ferarri, este mai mare de 0,18 sec., in favoarea echipei RBR, diferenta in clasamentul generel, la piloti ( la constructori participa si al doilea pilot), cui se datoreaza?