Ferrari crede că va convinge echipele să efectueze teste în timpul sezonului
Stefano Domenicali şi-a exprimat încrederea că Ferrari va convinge restul echipelor să permită efectuarea de teste în timpul sezonului.
Formula 1 a renunţat la testele din timpul sezonului în 2009 ca măsură extremă pentru reducerea costurilor, însă Ferrari s-a opus permanent acestei soluţii.
Motivul principal este că testele pe circuit au reprezentat în trecut principalul mod în care Ferrari dezvolta monopostul, iar şeful Stefano Domenicali speră să convingă echipele ca cea mai bună soluţie este permiterea unor sesiuni de teste în timpul sezonului.
"Situaţia testelor este ridicolă. Până la urmă, este ridicol, şi folosesc din nou acest cuvânt, că nu putem folosi circuitul de la casă (n.r - de la Fiorano). Folosesc exemplul preşedintelui Luca di Montezemolo: este ca şi cum ai juca un meci de fotbal după ce ai urmărit o simulare pe calculator."
"În urmă cu câţiva ani se mersese prea departe cu testele, dar acum am căzut în cealaltă extremă. Împreună cu celelalte echipe încercăm să le convingem că trebuie să găsim un echilibru. Şi sunt încrezător că putem găsi o soluţie", a declarat italianul pentru publicaţia F1 Racing.
Massimo Rivola, managerul Scuderiei Ferrari, crede că a găsit modalitatea prin care poate convinge echipele să accepte teste în timpul sezonului: introducerea noilor motoare V6 de 1.6 litri.
"Când ceilalţi văd cât de mult este de muncă pentru regulamentele din 2014, cred că vor fi fericiţi să aibă mai mult timp pe circuit", a precizat el.
Via SkySports
Ferrari are dreptate. Ar trebui ca in timpul unui sezon de F1, toate echipele sa testeze cat vor. Pana la urma fiecare echipa are dreptul de a testa, numai asa se pot vedea plusurile si minusurile unui monopost, testand.