FEATURE: Raliul Monte Carlo 1973 - Cum a început povestea Campionatului Mondial de Raliuri

Publicat miercuri, 08.08.2012 13:03 de Daniel Popescu

WRC a aniversat 500 de raliuri cu ocazia etapei de duminică din Finlanda, prilej cu care Automarket îţi spune povestea fascinantă a primului raliu din cadrul Campionatului Mondial.

1911 este anul în care a avut loc pentru prima dată în istorie Raliul Monte Carlo, probabil cea mai cunoscută competiţie de raliuri din lume. A fost însă nevoie de peste şase decenii pentru ca, alături de cele mai importante raliuri, Monte Carlo să fie inclus într-un campionat unic sub egida Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) cu numele de Campionatul Mondial de Raliuri.

Se întâmpla în 1973, atunci când nouă dintre raliurile care făceau parte din Campionatul European de Raliuri şi Campionatul Internaţional pentru Constructori au fost incluse în noul Campionat Mondial de Raliuri alături de alte patru etape. Raliul inaugural s-a desfăşurat în luna ianuarie la Monte Carlo, iar etapa avea să rămână în istorie nu doar ca prima din istoria WRC, ci mai ales datorită viscolului, intervenţiei poliţiei şi protestelor piloţilor. Sună intrigant? Citeşte în continuare povestea Raliului Monte Carlo din sezonul 1973.

PRIMUL PAS: CUM SĂ AJUNGI LA MONTE CARLO?

La vremea respectivă, piloţii nu începeau Raliul Monte Carlo din acelaşi punct, ci din nouă oraşe diferite, primul obiectiv fiind să ajungi la Monte Carlo pentru probele speciale desfăşurate în jurul oraşului şi în sudul Franţei. Pentru debutantul Patrick Tambey, misiunea a fost mai mult decât dificilă la volanul unui Renault 12 Gordini.

"Am plecat de la Paris la Monte Carlo. La Lyon, motorul a cedat. Nu aveam nicio idee de ce. Singura soluţie pentru a continua a fost să punem un motor standard de Renault 12 Gordini de la concesionarul local Renault. Aşa am făcut şi am ajuns la startul Raliului Monte Carlo" - Patrick Tambey.

Îţi aminteşti de criticile lui Sebastien Loeb cu privire la faptul că Raliul Monte Carlo din 2012 a fost prea lung pentru că s-a desfăşurat pe parcursul a cinci zile? Ei bine, în 1973 raliul era un maraton de o săptămână în care atmosfera dintre piloţi şi spectatori depăşea ceea ce se întâmplă în prezent, în primul rând datorită probelor speciale pe timp de noapte şi a vremii capricioase.

"La un raliu împărtăşeşti multe lucruri cu copilotul tău, cu echipa şi cu publicul. Este o familie diferită şi un sentiment diferit faţă de un circuit de curse. Astăzi avem achiziţii de date, televiziune şi camere on-board, iar echipele ştiu mult mai mult despre ce se întâmplă în maşină. Este mai greu să împărtăşeşti emoţiile şi aventura" - Patrick Tambey.

VISCOL. MAŞINI ÎNŢEPENITE ÎN ZĂPADĂ

Primele trei probe speciale s-au desfăşurat în condiţii decente, însă lucrurile s-au schimbat dramatic odată cu căderea serii. În PS 4, cunoscută sub numele de Burzet, un viscol puternic s-a abătut asupra regiunii şi a condus la întreruperea probei. Asta s-a întâmplat însă numai după ce nu mai puţin de 21 de echipaje dintre cele 64 care au primit acordul organizatorilor de a începe proba au rămas blocate în nămeţi. Tambey a văzut totul din prisma unuia dintre piloţii au primit acordul şi care au avut curajul de a se aventura pe proba specială în astfel de condiţii.

"Cred că am fost una dintre ultimele maşini care a parcurs proba Burzet şi multe maşini au rămas blocate din cauza viscolului. Era deja noapte şi o furtună de zăpadă. Maşinile erau blocate ici şi colo. Eu aveam pneuri Michelin cu ventuze, dar tot am ieşit de pe traseu şi am ajuns în câmp. Nici măcar nu am putut să iau virajul, am ajuns direct în câmp" - Patrick Tambey.

ÎNTRERUPERE, PROTESTE, INTERVENŢIA POLIŢIEI

Îngrijoraţi de viscolul puternic şi de piloţii blocaţi pe drum care puteau reprezenta o ameninţare pentru cei din urmă, organizatorii au luat decizia de a întrerupe proba specială, după ce numai 64 de echipaje luaseră startul pe probă. Probabil pentru a evita apariţia unor incidente suplimentare, organizatorii au luar decizia radicală de a descalifica din Raliul Monte toate cele 144 de echipaje care nu apucaseră să ai startul pe PS 4.

Poate că în zilele noastre ar fi părut o decizie obişnuită luată din motive de siguranţă, însă atunci această hotărâre a stârnit numeroase proteste din partea piloţilor. Uşor-uşor, spriritele s-au încins între piloţi şi echipe, pe de o parte, şi organizatori, pe de altă parte, iar poliţia a fost nevoită să intervină în forţă pentru a calma situaţia. Tambey, care reuşise să ia startul probei, povesteşte momentele prin care a trecut şi sentimentul pe care l-a avut în momentul în care a trecut linia de sosire din PS 4.

"Multe maşini erau blocate pe drum şi existau numeroase controverse şi lupte cu organizatorii, poliţia şi protestatarii, dar am reuşit să scăpăm. Când am ajuns la finalul probei m-am uitat la copilotul Gerard Marion, el s-a uitat în spate şi pur şi simplu am izbucnit în râs. A fost o cedare nervoasă. Ce se întâmplase? Reuşisem! A fost o situaţie de coşmar, dar eram foarte fericiţi că am scăpat de viscol" - Patrick Tambey.

MARATONUL SE ÎNCHEIE CU VICTORIA LUI JEAN-CLAUDE ANDRUET

Ulterior, Raliul Monte Carlo s-a desfăşurat în condiţii mai bune, chiar dacă programul piloţilor a fost infernal. De exemplu, după PS 4 au urmat alte trei probe speciale în aceeaşi seară, pentru ca prima probă de a doua zi să înceapă de fapt în plină noapte, la ora locală 03:28! Maratonul a continuat în acest ritm şi în ultima zi, probele desfăşurându-se aproape fără întrerupere de la ora 19:00 până a doua zi dimineaţă la ora 06:20.

Prin urmare, nu este deloc surprinzător că, dintre cele 278 de echipaje înscrise la start, doar 51, adică 18%, au reuşit să treacă linia de sosire. Victoria a fost obţinută de francezul Jean-Claude Andruet la volanul unui Renault Alpine A110, iar succesul avea să rămână în istorie, şi nu numai prin prisma faptului că a fost primul raliu din WRC. În dreapta lui Andruet, pe tot parcursul raliului, s-a aflat nimeni alta decât Michele Mouton, care cu această ocazie a devenit primul copilot de sex feminin care câştigă un raliu.

Performanţa a jucat un rol important în cariera franţuzoaicei, care ulterior a devenit pilot şi a câştigat patru etape de WRC în 1981 şi 1982. Raliul Monte Carlo a rămas astfel în istorie nu doar pentru că a fost primul din istoria WRC, ci mai ales datorită viscolului năprasnic, a protestelor piloţilor care s-au trezit descalificaţi pe nedrept peste noapte (la propriu) şi a intervenţiei poliţiei pentru a calma spiritele.

Atmosfera şi dificultatea probelor speciale pot fi înţelese însă mai bine în cadrul acestui rezumat video de 25 de minute.

  • vlad, miercuri, 08.08.2012 14:38

    superb articol! superba viata de raliuri, pacat ca au apus acele vremuri

  • Max, luni, 27.08.2012 13:32

    Navigatorul lui Andruet era într-adevăr o femeie, Biche - numele ei real era Michèle Espinosi-Petit (născută la 28 septembrie 1948). E drept că Michèle Mouton (născută la 23 iunie 1951) a fost şi ea la startul raliului, copilot al lui Jean Taibi.