FEATURE: Lorenzo Bandini, italianul cu destin tragic care a devenit un simbol

A câştigat o singură cursă de F1 în şapte ani, însă destinul tragic şi popularitatea sa în Italia au condus la apariţia unui trofeu simbolic care îi poartă numele. Aceasta este povestea lui Lorenzo Bandini.

Nu a fost unul dintre piloţii de referinţă ai Formulei 1, mai ales că a împărţit grila de start cu nume celebre precum Jim Clark, Jack Brabham, Jackie Stewart, John Surtees sau Bruce McLaren.

De fapt, în cele 42 de Mari Premii în care a luat startul pe parcursul unei cariere de şapte ani, a câştigat o singură cursă şi a plecat o singură dată din pole position.

Şi totuşi, Lorenzo Bandini, căci despre el este vorba, a fost singura speranţă a fanilor italieni din Formula 1 spre finalul anilor '60.

Tocmai de aceea, accidentul fatal pe care l-a avut la Monaco în 1967 a lăsat o amprentă puternică asupra italienilor, care au lansat câteva decenii mai târziu un trofeu care îi poartă numele şi care îi recompensează pe piloţii care obţin rezultate remarcabile la începutul carierei. Este, poate, cea mai bună dovadă că italienii ştiu să-şi respecte şi să-şi promoveze eroii.

NĂSCUT ÎN LIBIA, ORFAN DE TATA LA 15 ANI

Chiar dacă s-a născut din părinţi italieni, Lorenzo Bandini a văzut pentru prima oară lumina zilei în 21 decembrie 1935 în Libia, care la vremea respectivă era colonie italiană.

Familia s-a a revenit în Italia la Brisighella patru ani mai târziu, chiar în apropierea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, însă pentru tânărul Lorenzo greu abia avea să înceapă: în 1950, când avea doar 15 ani, a rămas orfan de tată şi a părăsit-o pe mama sa pentru a se angaja ca mecanic la Milano.

În cele din urmă, această decizie avea să-i marcheze viaţa, întrucât la primul său job a prins gustul maşinilor şi competiţiilor şi a debutat în lumea sporturilor cu motor în 1957. Un an mai târziu a obţinut prima victorie din carieră în celebra cursă de anduranţă Mille Miglia, după ce a participat în Formula Junior. Acolo a reuşit să-i atragă atenţia lui Mimo Dei, patronul echipei de Formula 1 Centro Sud, iar până la debutul în Marele Circ a mai rămas un singur pas.

PALMARES: O SINGURĂ VICTORIE ÎN PRIMII ŞASE ANI

Două abandonuri şi două clasări în afara topului 10 au fost rezultatele obţinute de Bandini la sezonul de debut în Formula 1, însă chiar şi aşa a reuşit să semneze un contract pe doi ani cu Scuderia Ferrari valabil în 1962-1963.

Nu pentru că ar fi impresionat la Centro Sud, ci pentru că Bandini era unul dintre cei numai doi italieni care aveau să concureze în Formula 1 într-un program aproape complet. Practic, Ferrari a mizat la vremea respectivă pe Bandini şi conaţionalul său Giancarlo Baghetti într-o perioadă de regres cauzată de introducerea motoarelor poziţionate pe partea din spate a monoposturilor.

Un singur an mai târziu, Bandini a câştigat cursa de 24 de ore de la Le Mans la volanul unui Ferrari, iar în 1964 a avut parte de cel mai bun sezon al carierei în Formula 1: a câştigat ediţia inaugurală a Marelui Premiu al Austriei desfăşurată pe circuitul de la Zeltweg după ce a plecat de pe locul şapte al grilei de start şi a obţinut alte trei podiumuri în Italia, Germania şi Mexic, care l-au ajutat să ocupe locul patru în clasamentul general cu 23 de puncte.

Au urmat alte două sezoane petrecute la Ferrari în care şi-a mai trecut în cont doar trei podiumuri, iar în clasamentul general a terminat doar pe locurile şase şi, respectiv, nouă.

ACCIDENTUL FATAL DE LA MONACO

În 1966, John Frankenheimer a regizat filmul Grand Prix, care include o scenă cu un accident major petrecut pe circuitul de la Monaco, iar localizarea exactă a accidentului, în şicana din port, a fost propusă de chiar de Bandini.

Ironia sorţii a făcut că, un an mai târziu, în Marele Premiu al statului Monaco din 7 mai 1967, Bandini să aibă parte de un accident fatal exact în şicana din port.

S-a întâmplat în turul 82, când Bandini a pierdut controlul spatelui monopostului în timp ce ocupa locul doi în cursă. Pneul stânga-spate a lovit glisierele de protecţie, rezervorul de combustibil s-a spart, iar monopostul s-a răsturnat, ceea ce a condus la apariţia unor scântei.

Acestea au fost suficiente pentru a declanşa un puternic incendiu în timp ce pilotul italian a rămas blocat în monopostul răsturnat. A fost scos din monopost de comisarii de cursă în stare de inconştienţă şi transportat la spitalul Princess Grace din Monte Carlo.

Şansele sale de supravieţuire au fost însă minime în contextul în care Bandini a suferit arsuri de gradul trei pe 70% din suprafaţa corpului, cu precădere pe mâini şi picioare. Problema a fost accentuată de lipsa unor medici specialişti în astfel de răni, iar tentativele de a-l transporta la un spital din Lyon nu au avut succes.

În cele din urmă, în 10 mai 1967, la trei zile după tragicul accident, Lorenzo Bandini a încetat din viaţă. Drept dovadă a popularităţii de care s-a bucurat în Italia, la înmormântarea care a avut loc în 13 mai au asistat nu mai puţin de 100.000 de oameni.

TROFEUL BANDINI

Victoria obţinută în Australia în 1964 şi, mai ales, cea din cursa de anduranţă de la Le Mans din 1963 au fost suficiente pentru ca Bandioni să rămână în amintirea fanilor italieni chiar şi după trecerea timpului.

Astfel se explică faptul că autorităţile locale din Brisighella, comună în care italianul şi-a petrecut copilăria, au decis în 1992 să acorde un trofeul simbolic botezat simplu Trofeul Bandini pentru piloţii din sporturile cu motor care obţin performante în sporturile cu motor.

În mod ironic, primul câştigător a fost italianul Ivan Capelli, care în acelaşi an avea să fie concediat de Ferrari pentru rezultatele modeste din prima parte a sezonului 1992.

După o pauză de doi ani, trofeul a început să fie acordat anual din 1995 pilotului cu rezultate bune obţinute pe parcursul anului anterior, iar lista câştigătorilor a căpătat greutate: David Coulthard (1995), Jacques Villeneuve (1996), Luca di Montezemolo (1997, o excepţie de la regulă), Giancarlo Fisichella (1998), Alexander Wurz (1999) şi Jarno Trulli (2000).

De altfel, anul 2000 a fost ultimul în care un pilot italian şi-a adjudecat trofeul, însă în mileniul trei lista câştigătorilor cuprinde numai nume grele: Jenson Button (2001), Juan Pablo Montoya (2002), Michael Schumacher (2003), Kimi Raikkonen (2004), Fernando Alonso (2005), Mark Webber (2006), Felipe Massa (2007), Robert Kubica (2008), Sebastian Vettel (2009), Lewis Hamilton (2010) şi Nico Rosberg (2011).

Excepţie face chiar ediţia din acest an, când trofeul i-a fost acordat în mod misterios lui Bruno Senna, care anul trecut a câştigat doar două puncte în opt curse pentru Lotus. O alegere mai realistă ar fi fost Paul di Resta, întrucât pilotul echipei Force India a câştigat anul trecut titlul neoficial de cel mai bun debutant din Formula 1.

Totuşi, indiferent de modul în care a fost stabilit câştigătorul acestui an, Trofeul Bandini rămâne un simbol în amintirea celui care a fost Lorenzo Bandini.