Echipele, obligate să sporească siguranţa opririlor la boxe în Singapore
FIA a informat echipele că trebuie să implementeze din Singapore un al doilea dispozitiv care să împiedice plecarea unui pilot de boxe dacă pneurile nu sunt montate corespunzător.
FIA a dezvăluit la finalul acestei săptămâni noi măsuri de securitate pentru opririle la boxe, care vor intra în vigoare începând cu Marele Premiu al statului Singapore din 22 septembrie.
Astfel, echipele vor fi obligate să folosească două dispozitive pentru a împiedica plecarea unui pilot cu un pneu montat corespunzător. În prezent, regulamentul presupune utilizarea unui singur dispozitiv, care este însă eficient doar în cazul în care pneul care se desprinde de monopost este montat în poziţia corectă.
Cel de-al doilea dispozitiv, obligatoriu din Singapore, va reţine pneul de monopost chiar şi în cazul în care pilotul pleacă accidental de la boxe deşi cel puţin una dintre piuliţe nu a fost montată corespunzător.
Soluţia a fost deja evaluată de McLaren în antrenamentele de la Spa-Francorchamps, iar directorul sportiv Sam Michael avertizează că există riscul ca mecanicii să fie mai lenţi la efectuarea schimbului de pneuri.
"Am încercat sistemul vineri în Belgia şi probabil că îl vom pune pe monopost şi în antrenamentele de la Monza. Este un sistem un pic diferit şi, când efectuezi pitstopuri de circa două secunde, cele mai mici aspecte pot face o mare diferenţă. O mică schimbare de design poate perturba întreaga rutină a mecanicilor", a declarat australianul.
Noile măsuri de securitate au fost implementate după ce un cameraman a fost lovit în cap de un pneu desprins de pe monopostul lui Mark Webber în timpul Marelui Premiu al Germaniei.
Via Autosport
"Astfel, echipele vor fi obligate să folosească două dispozitive pentru a împiedica plecarea unui pilot cu un pneu montat corespunzător."... Poate NEcorespunzator.