Domenicali: "Alonso va fi capabil să revină după înfrângere"
Stefano Domenicali este convins că Fernando Alonso va fi apt să revină în lupta pentru titlul mondial anul viitor, în ciuda dezamăgirii suferite în 2012.
Fernando Alonso a ratat titlul mondial în faţa lui Sebastian Vettel pentru numai trei puncte, însă spaniolul a fost numit cel mai bun pilot din sezonul 2012 de către şefii echipelor.
De altfel, el consideră că 2012 a fost cel mai bun sezon din cariera sa, însă Stefano Domenicali, şeful Scuderiei Ferrari, este convins că pilotul va trece peste dezamăgirea ratării titlului mondial.
"Nu este uşor să pierzi în asemenea condiţii când faci un sezon incredibil. Dar punctul forte al unui campion este să se asigure că în această pauză îţi reîncarci bateriile şi eşti cel mai bun încă o dată. Dacă te pui în locul lui, ştiu şi a ştiut la vremea respectivă că merita să fie campion. Asta fără să spunem ceva negativ despre Vettel. A câştigat, prin urmare merită să câştige. Dar dacă ne uitam la modul în care a concurat Alonso în prima cursă, cu un monopost foarte dificil în prima cursă, apoi a fost capabil să maximizeze rezultatul în fiecare an. În curse cred că a fost pilotul care a efectuat mai multe depăşiri decât oricine altcineva", a declarat italianul citat de publicaţia SportingLife.
Domenicali a mai precizat că Red Bull a devenit un punct de referinţă pentru Ferrari în termeni de performanţă, după rezultatele obţinute de austrieci în ultimele trei sezoane.
"Dacă ne uitam la situaţia dintre Vettel şi Mark Webber, Vettel a fost capabil să maximizeze performanţa monopostului Red Bull într-un mod diferit. Red Bull a arătat în ultimii ani că au unul dintre cele mai bune monoposturi. Aşa că referinţa este în mod cert un nivel diferit de performanţă decât l-am avut noi la Ferrari şi asta trebuie să fie un exemplu pentru a îmbunătăţi situaţia. Dacă alţii fac o treabă mai bună, atunci trebuie să înţelegi de ce. Este o chestiune de oameni, de metodologie şi de instrumente şi trebuie să lucrezi la toate aceste lucruri pentru a te asigura că maximizezi tot ce ai", a adăugat el.
Via SportingLife
noroc de fiabilitatea monopostului si de probremele lui ham daca nu nu era batut de vettel