Citroen dezvăluie secretul victoriei lui Loeb din Raliul Finlandei
Citroen susţine că a câştigat Raliul Finlandei datorită faptului că, la sugestia lui Mikko Hirvonen, a utilizat o nouă setare pentru amortizorul lui Citroen DS3 WRC.
Citroen a dominat autoritar Raliul Finlandei de săptămâna trecută, iar Sebastien Loeb a câştigat una dintre cele mai populare etape din calendar pentru a treia oară în carieră.
Rivalii de la Ford nu au ameninţat aproape deloc succesul francezilor, însă directorul tehnic Xavier Mestelan-Pinon a dezvăluit că secretul victoriei a fost utilizarea unei noi setări pentru amortizor conform sfaturilor primite din partea lui Mikko Hirvonen.
"Timp de 11 ani am utilizat acelaşi amortizor, dar acum l-am schimbat. Avem rezervorul de ulei sub amortizor, nu deasupra. Trebuie să-i mulţumim lui Mikko pentru asta. Am fost foarte mulţumiţi după test, dar eram singuri şi nu am ştiut ce înseamnă asta. De obicei, în Finlanda, Citroen este la o secundă în urma Ford-urilor pe fiecare probă specială, dar de data aceasta a fost invers. Aşa că da, suntem foarte fericiţi", a precizat el.
Rivalii de la Ford au fost la curent cu ultimele dezvoltări tehnice ale celor de la Citroen, iar Jari Matti Latvala avertizează că americanii trebuie să găsească o altă metodă pentru a se apropia de constructorul francez în clasamentele generale.
"Citroen a făcut un pas înainte şi trebuie să facem mai mult. Trebuie să muncim mai mult la noul nostru amortizor, dar trebuie să ne uităm şi la alte lucruri", a explicat finlandezul.
Via Autosport Magazine
mda, e clar au pus amortizorul deasupra rezervorului si acum Citroen si-a luat zborul. Urmeaza Ford sa fie lansat pe o orbita circumterestra. Ma intreb, oare ca amortizor vor folosi americanii si daca nu cumva il vor instala PE masina...