Caterham: "Suntem dezamăgiţi, dar vrem să câştigăm primul punct în F1"
Tony Fernandes a admis că este dezamăgit că echipa Caterham nu a câştigat încă niciun punct în Formula 1, însă este optimist că va obţine la un moment dat această performanţă.
Caterham şi-a stabilit ca obiectiv pentru acest sezon să câştige primele sale puncte în Formula 1 şi să lupte cu echipele din plutonul de mijloc. Britanicii au progresat comparativ cu primii doi ani de existenţă şi s-au distanţat decisiv de Marussia şi HRT, însă rămân la mare distanţă de echipele care încheie plutonul de mijloc.
Patronul Tony Fernandes admite că este dezamăgit de această situaţie în special pentru că echipa nu a reuşit încă să câştige puncte.
"Încă nu am câştigat primul nostru punct şi avem mult de muncă pentru a reduce diferenţa faţă de grupul de mijloc, care acum este la mai puţin de o secundă. Totuşi, este corect să spunem că suntem dezamăgiţi de poziţia în care ne aflăm, aşa cum sunt sigur că sunt şi mulţi dintre cei care ne urmăresc", a declarat patronul malaezian.
Fernandes şi-a câştigat însă o bună reputaţie pentru optimismul de care dă întotdeauna dovadă, motiv pentru care nu este o surpriză că malaezianul este încrezător în şansele celor de la Caterham de a-şi atinge obiectivul până la finalul acestui sezon.
"Suntem cu adevărat determinaţi să continuăm acest proces (n.r - de îmbunătăţire) şi să folosim pasiunea pe care o avem pentru a ne alătura plutonului de mijloc pentru a progresa. Vom ajunge acolo. Totul este pregătit pentru a ne îndeplini obiectivele şi, cu determinarea pe care o avem pentru a reuşi, putem continua de acolo pentru a urca pe grila de start", a mai precizat el.
Via F1Pulse