Button: "Pentru McLaren, sezonul începe în China"

Publicat vineri, 05.04.2013 16:28 de Daniel Popescu

Jenson Button consideră că Marele Premiu al Chinei reprezintă adevăratul start de sezon pentru McLaren după rezultatele modeste din primele două curse.

McLaren a obţinut doar patru puncte în primele două curse ale noului sezon din Australia şi Malaysia, plătind astfel tribut pentru decizia de a schimba radical monopostul pentru 2013.

Jenson Button susţine însă că echipa a înţeles cauzele regresului comparativ cu anul trecut, motiv pentru care abordează Marele Premiu al Chinei ca pe un nou început de sezon.

"Într-un mod amuzant, Marele Premiu al Chinei este aproape ca un restart pentru sezonul meu. Două puncte în primele două curse nu este ceea ce aveam în minte la începutul anului, dar cred că toată lumea a atacat pentru a rezolva problemele monopostului. Ştim unde pierdem performanţă, aşa că aştept cu nerăbdare să văd ce putem obţine la Shanghai", a declarat britanicul.

La rândul său, şeful Martin Whitmarsh a confirmat că echipa cunoaşte motivele pentru care monopostul nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor în primele curse.

"Evident, performanţa noastră din Australia şi Malaysia a fost sub standardele înalte pe care le avem la McLaren. Totuşi, pauza de trei săptămâni dintre a doua şi a treia cursă a fost folositoare. Am continuat să înţelegem monopostul MP4-28 şi suntem încrezători că vom fi capabili să implementăm o serie de schimbări în acest weekend care să ne îmbunătăţească performanţa", a explicat britanicul.

Via McLaren

  • adycd11, vineri, 05.04.2013 18:04

    Un pic cam tarziu isi incepe campionatul dar fie cum spune el.Sper sa "inceapa" in forta si sa continue la fel.Nu sunt suficient de optimist cat sa si cred ca se va intampla asta,dar speranta nu mi-o poate lua nimeni.

  • [email protected], sâmbătă, 06.04.2013 16:03

    Draga Button vrem fapte nu vorbe .....

  • iceman, sâmbătă, 06.04.2013 18:08

    de ce se grabesc asa tare, mai bine din spania

  • BALATESCU, sâmbătă, 06.04.2013 19:27

    CE BAZATI SINT ASTIA DE LA MCLAREN CA SA-U REZOLVAT PROBLEMELE SI RESTU LUMII II ASTEPTA SI NU INBUNATATESC NIMIC !!!