Brawn: "Ordinele de echipă sunt împotriva naturii mele sportive"
Ross Brawn susţine că impunerea ordinelor de echipă este împotriva naturii sale şi insistă că Lewis Hamilton are statut de egalitate cu coechipierul său Nico Rosberg.
Ross Brawn, şeful echipei Mercedes, a afirmat în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune SkySports că ordinele de echipă din Formula 1 sunt împotriva naturii sale de sportiv, chiar dacă acestea sunt permise de regulament. El a făcut aceste comentarii după ce i-a ordonat lui Nico Rosberg să nu-l depăşească pe Lewis Hamilton în finalul Marelui Premiu al Malaysiei, chiar dacă germanul era vizibil mai rapid.
Declaraţiile sale vin însă în contextul în care britanicul a colaborat la Ferrari cu Michael Schumacher, care a fost în permanenţă pilotul numărul 1 al Scuderiei.
"Nu-mi place să fiu nevoit să iau astfel de decizii, dar dintr-o perspectivă tehnică am fi arăt ca nişte proşti dacă ambele monoposturi ar fi rămas fără carburant. Nu mi-a plăcut să dau ordinele pe care le-am dat în Malaysia, pentru că nu este în natura mea sportivă, iar echipa a demonstrat de multe ori în trecut că ne bucurăm să-i lăsăm pe piloţi să lupte unul împotriva celuilalt. În ultimii ani am procedat de multe ori aşa", a declarat el.
În plus, Brawn insistă că Lewis Hamilton nu a venit la Mercedes cu statut de pilotul numărul 1, chiar dacă evenimentele de la Sepang au sugerat din plin acest lucru.
"Hamilton vrea să concureze, iar în negocierile contractuale nu s-a pus niciodată problema cine este pilotul numărul 1 şi pilotul numărul 2. Tot ce vrea este egalitate, vrea acelaşi echipament şi aceeaşi oportunitate. Este grozav că are încredere că nu are nevoie de favoruri. Vrea doar egalitate şi cred că de aceea s-a simţit un pic ciudat (n.r - pe podium)", a mai precizat el.
Via SkySports
Inseamna ca la McLaren nu avea acest lucru. :)