Brawn confirmă că va lua un an de pauză în 2014
Ross Brawn a anunţat că nu va fi prezent în Formula 1 în sezonul 2014, însă în vara anului viitor va lua o decizie în privinţa unei potenţiale reveniri în Marele Circ.
Ross Brawn a confirmat recent că va părăsi Mercedes la sfârşitul acestui an, iar presa internaţională speculează că acesta negociază o posibilă revenire la Ferrari ca înlocuitor pentru şeful Stefano Domenicali.
Totuşi, Niki Lauda, preşedintele celor de la Mercedes, şi-a exprimat luni opinia că
britanicul se va retrage din Formula 1, iar Brawn a confirmat ulterior că va lua un an de pauză în Marele Circ. El a admis însă că în vara anului viitor va analiza posibilitatea de a reveni în Formula 1 la o altă echipă, în funcţie de situaţia de la momentul respectiv."Voi lua o pauză şi voi reflecta la anumite lucruri, pentru a vedea dacă îmi va reveni pofta. Vara viitoare voi lua o decizie dacă există orice oportunităţi, dacă există lucruri pe care vreau să le fac sau dacă oamenii îmi oferă ceva de făcut", a declarat el citat de agenţia de presă Reuters.
În plus, Brawn a confirmat că a plecat de la Mercedes ca urmare a diferenţelor de opinie în privinţa modului în care echipa ar trebui condusă.
"Am avut o opinie în privinţa modului în care lucrurile ar trebui făcute şi o opinie uşor diferită de cea a altor persoane din management. Cred că pentru mine era oricum finalul unei perioade", a adăugat el.
Brawn a fost înlocuit în funcţia de conducere de două persoane: Paddy Lowe se va ocupa de aspectele sportive şi tehnice, în timp ce Toto Wolff va fi responsabil de latura financiară a echipei.
Via Reuters
Cred ca Brawn a fost cel care l-a convins pe Schumacher sa revina si nu i-a picat deloc bine cand acesta a fost inlaturat de la echipa. Amintiti-va ca a fost cam la fel si la Ferrari.