Bottas: "Puteam termina pe podium dacă nu comiteam greşeala care a dus la pană"

Publicat luni, 17.03.2014 11:48 de Daniel Popescu

Valtteri Bottas este dezamăgit de eroarea comisă în Australia care a generat o pană de cauciuc şi care, în opinia sa, l-a privat de o clasare pe podium.

Valtteri Bottas a fost revelaţia Marelui Premiu al Australiei, după ce a terminat pe locul şase o cursă începută pe poziţia a 15-a ca urmare a unei penalizări pentru schimbarea cutiei de viteze.

Finlandezul a impresionat prin seria de depăşiri efectuate pe tot parcursul cursei, însă a suferit o pană după ce a lovit zidul de beton de la ieşirea din virajul 10. Incidentul l-a determinat pe pilotul echipei Bottas să se declare dezamăgit, în ciuda performanţei obţinute ulterior.

"Sunt foarte supărat pentru greşeală. Cred că trebuie să învăţ din asta şi sunt destul de sigur că nu o voi repeta. Forţăm foarte mult pentru că am văzut că pot avea o cursă foarte bună, dar se pare că am forţat prea mult. Am fost aproape de Fernando Alonso şi am ieşit prea mult în lateral. Am atins uşor zidul şi am fost norocos că am putut continua pentru a recupera", a declarat el.

Bottas consideră că în absenţa greşelii ar fi putut termina pe podiumul de premiere, element care îl determina şi mai mult să evite astfel de greşeli pe viitor.

"Dacă am fi avut o sesiune bună de calificări şi o cursă curată, am fi putut lupta pentru podium aici. Nu am văzut încă rezultate, aşa că nu ştiu şi trebuie aşa analizăm, dar cu siguranţă aş fi fost mai sus de şase. Nu sunt atât de mulţumit de mine, trebuie să învăţ din asta şi să mă asigur că nu se mai întâmpla, dar monopostul a fost rapid în cursă. A fost bine, echipa a făcut o treabă atât de bună", a adăugat el. 

  • Singap Orezul, luni, 17.03.2014 12:14

    well, williams e din nou peste ferrari. Si cand te gandesti ca au facut depasirea asta venind pe pe fundul prapastiei. Vorba aia, pe drumul pe care Ferrari se duce Williams se intoarce :))))

  • D, luni, 17.03.2014 12:17

    bravo Bottas

  • Gigi, luni, 17.03.2014 12:24

    Nu i-as da morti pe Ferrari! Valabil si pt RBR

  • Soxy, luni, 17.03.2014 12:35

    formula e complicata poate in Malaysia deja vedem un altfel de clasament si raporturi de forta chiar daca masina Ferrari nu se rodoca la nielul MB, Williams sau McL pot produce suprize placate prin Alonso si Kimi ... dar idea era sa faca o masina care sa lupte permanent pentru Pole si Victorii ... ceea ce se pare k nu au facut ... vedem ce pot sa dezvolte de la o cursa la alta eu am incredere pana la ultima sansa matematica Forza Rossa!

  • rachiuion, luni, 17.03.2014 19:38

    la ferrari e coruptie mare. Domenicalli e de multa vreme in firma si are prieteni multi. Deci sunt multi care trebuie sa ramana in functii desi nu sunt potriviti. Banii se cheltuie, desigur. Unde se cheltuie multi bani dar lispsesc rezultatele pe masura investitiei cam despre asta e vorba - coruptie si corupti. Asa ca, da, e foarte posibil ca ferrari sa mearga in jos.