BMW neagă intenţia de a reveni în Formula 1
BMW a minimalizat declaraţiile lui Bernie Ecclestone cu privire la o posibilă revenire în Formula 1, afirmând că nu are nicio intenţie să concureze în competiţie.
Bernie Ecclestone a declarat luni că anticipează o revenire a celor de la BMW în Formula 1, la numai câteva zile după ce Honda a confirmat planurile de a furniza motoare pentru McLaren începând din 2015.
Cu toate acestea, Jens Marquardt, şeful BMW Motorsport, a exclus această ipoteză ca urmare a planurilor actuale de a concura în DTM şi competiţiile de turisme.
"Nu ştiu cu cine a vorbit Ecclestone, dar noi suntem în plin program cu DTM. În cursele de turisme avem super-rezultate la Nordschleife şi în ALMS. Nu avem absolut nicio intenţie să ne orientăm spre alte competiţii. Am luat o decizie conştientă să ne retragem din Formula 1 şi ne-am orientat spre locurile unde clienţii noştri recunosc ceea ce este BMW. Nu există niciun motiv să alterăm acest concept care funcţionează foarte bine", a declarat el.
În plus, Marquardt afirmă că decizia BMW nu va fi schimbată nici de revenirea celor de la Honda în Formula 1, mai ales că este deja târziu pentru o astfel de hotărâre, în condiţiile în care regulamentul tehnic se schimbă anul viitor.
"Întotdeauna există momente potrivite pentru a intra în anumite competiţii. De exemplu, am ales momentul potrivit să intrăm în DTM datorită noilor reguli. Acum, Formula 1 are noi reguli pentru motoare. Asta li se potriveşte celor de la Honda şi am remarcat acest lucru, dar noi nu am reacţionat în niciun fel", a adăugat el.
Via ESPNF1
oare s-ar merita sa pui pirelli pe un BMW? eu unul nu cred ca se merita.