BBC: Brawn va părăsi Mercedes la sfârşitul sezonului după eşecul negocierilor pentru 2014

Publicat marţi, 29.10.2013 13:14 de Daniel Popescu

Decizia Mercedes de a avea doi şefi de echipă în sezonul 2014 l-a determinat pe Ross Brawn să ia decizia de a pleca la sfârşitul anului, potrivit unor surse citate de BBC.

Ross Brawn a negociat în ultimele luni rolul pe care îl va avea la Mercedes în sezonul 2014 în contextul influenţei tot mai mari a lui Paddy Lowe, adus de la McLaren la începutul acestui an.

Britanicul intenţiona să rămână la echipă doar în cazul în care va avea controlul deplin al tuturor operaţiunilor, însă negocierile au eşuat ca urmare a faptului că Mercedes consideră că are nevoie de doi şefi prin prisma complexităţii unei echipe de Formula 1.

Prin urmare, Brawn a decis să părăsească Mercedes la sfârşitul acestui sezon, potrivit unor surse citate de postul britanic de televiziune BBC. Atât oficialii Mercedes, cât şi Brawn, au refuzat să comenteze informaţiile publicate de BBC.

WOLFF ŞI LOWE, DIRECTORI EXECUTIVI AI ECHIPEI

Mercedes va avea în sezonul următor doi şefi de echipă. Paddy Lowe va fi oficial director executiv tehnic, urmând să se ocupe de aspectele sportive şi tehnice ale echipei, în timp ce Toto Wolff va fi director executiv business, urmând să aibă ca responsabilităţi politica şi partea financiară a echipei. Între timp, Niki Lauda va rămâne preşedinte fără rol de execuţie.

Prin această structură, Mercedes speră la o îmbunătăţire a conducerii din punct de vedere tehnic, întrucât Lowe se va putea ocupa doar de această ramură, în timp ce Wolff este deja recunoscut pentru abilităţile sale de manager şi va rămâne şi directorul de motorsport al constructorul german.

VIITORUL LUI BRAWN RĂMÂNE INCERT

Brawn a decis să părăsească Mercedes într-un moment în care nu ştie cu precizie unde va activa în sezonul următor. Presa internaţională a speculat în ultima perioadă că Brawn ar putea fi angajat de Honda în 2014 pentru a conduce programul de dezvoltare al motoarelor, urmând ca în 2015 să colaboreze direct cu McLaren la revenirea constructorului japonez în Formula 1.

Chiar dacă exista şanse pentru o colaborare cu Honda prin prisma relaţiei pe care cele două părţi au avut în 2008 înainte de retragerea japonezilor, sursele care au dezvăluit plecarea acestuia de la Mercedes au exclus posibilitatea ca britanicul să semneze cu McLaren.

Via BBC Sport

  • Soxy, marţi, 29.10.2013 13:30

    Bye bye Domenicali! Bine ai revenit Ross Brown! sa speram ca vom vedea aceasta stire in urmatoarele zile ... Dc nu ... orice echipa il va recruta, va avea de castigat!

  • Soxy, marţi, 29.10.2013 13:31

    vroiam sa zic: Bine ai revenit la Ferrari! :)

  • ion, marţi, 29.10.2013 14:16

    sa revina la ferrari!!

  • pablo256r, marţi, 29.10.2013 14:47

    Ce fraieri cei de la Mercedes! Ar fi o treaba excelenta sa-l revedem pe Ross in echipamentul rosu :) Ca sa-l indeparteze Ferrari pe Domenicali nici nu au nevoie sa se gandeasca prea mult. A ratat deja patru sezoane in care nu a reusit niciodata sa construiasca cel mai bun monopost. Bani au fost dar rezultate nu prea. Daca aveau doi piloti ca si Masa nu ajungeau nici in preajma podiumului. Hai Ross la Ferrari!

  • ferr1, marţi, 29.10.2013 16:10

    Poate 5 sezoane ratate de Domenicali: 2009(DEZASTRU), 2010, 2011(DEZASTRU), 2012, 2013(DEZASTRU). 2010 si 2012 sezoane bune, dar asta datorita lui Alonso. Pentru sezonul 2010 Domenicali merita aruncat pe usa. Mi-ar parea rau sa-l vad la McLaren. Sa speram ca va veni la Ferrari. Mai ales ca echipa are nevoie de oameni care se pricep la motoare. De ce sa dezvolte motoare Honda cand poate dezvolta motoare Ferrari.

  • Kalko, marţi, 29.10.2013 17:26

    - Ii inteleg perfect pe cei de la Mercedes ca vor 2 oameni (unul pe Business celalt pe Tehnic) asa fiind posibila dezvoltarea masinii mai rapid. - La McLaren sigur nu va ajunge Brawn (a nu se confunda cu brown=maro) pentru ca ar fi nr 2 in echipa (la Mercedes ar fi ramas tot nr 1 doar ca nu avea controlul total). - Cea mai puternica echipa la care ar putea ajunge este Ferrari, dar numai din 2015 (pe 2014 aproape sigur va ramane Dominicali, iar acuma sa fim seriosi in afara de 2009 nu a fost DEZASTRU). Intrebarea cea mare e daca nu ajunge la Ferarri vom vedea iar Brawn GP? Indeferent, F1 ar piede mult daca nu mai fi Ross Brawn.

  • Cyrus, marţi, 29.10.2013 19:07

    Poate sa aiba si un an sabatic

  • florin sm, marţi, 29.10.2013 20:40

    @kalko@ chiar la asta m-am gandit si eu inaine.... meriti multe like-uri pt ce ai scris

  • Brawn, marţi, 29.10.2013 20:41

    Ross Brawn la Ferrari cu Schumacher din 2015 :)

  • Balint, marţi, 29.10.2013 20:55

    Ross Brawn ar fi solutia ideala pt Ferrari. Si e f posibil sa fie tentat sa revina mai ales ca incet se reface echipa tehnica Ferrari din anii 2000. Brawn cu Schumacher?Parca nu demult s-au despartit. Gluma e buna.

  • GrosJan, miercuri, 30.10.2013 09:41

    Sper sa revina Brawn la Ferrari. Ca sa vada si fanul rosu ca tot aia e cu Domenicalli sau Ros Brown.