Avancronica Raliului Noii Zeelande - Raliu aniversar în emisfera sudică
Campionatul Mondial de Raliuri aniversează în Noua Zeelandă raliul cu numărul 500 din istoria competiţiei, care se desfăşoară în plină iarnă.
Raliul Noii Zeelande marchează jumătatea sezonului 2012 al Campionatului Mondial de Raliuri, însă are şi o semnificaţie simbolică prin faptul că este etapa cu numărul 500 din istoria de aproape 40 de ani a competiţiei.
Desfăşurat în emisfera sudică şi, implicit, în mijlocul iernii, pentru prima oară după o pauză de doi ani ca urmare a sistemului de rotaţie cu Raliul Australiei, Raliul Noii Zeelande propune o nouă luptă pentru victorie între Citroen şi Ford.
Constructorul francez a profitat la maxim de problemele rivalilor din Raliul Greciei şi a luat o opţiune importantă în ambele clasamente, un nou succes înaintea vacanţei de vară de şase săptămâni putând deveni decisiv în lupta pentru trofeele puse în joc.
Prin urmare, miza este puternică de ambele părţi: Sebastien Loeb va încerca să obţină a treia victorie în Noua Zeelandă pentru a-şi consolida poziţia de lider în faţa coechipierului său Mikko Hirvonen, care nu a triumfat niciodată în această ţară.
Pentru Ford, situaţia este chiar şi mai complicată, întrucât Petter Solberg a coborât pe locul patru în clasamentul general şi are de recuperat nu mai puţin de 46 de puncte în faţa lui Loeb. O victorie sau cel puţin o clasare pe podium devin astfel necesare pentru pilotul norvegian, mai ales în contextul în care coechipierul său Jari Matti Latvala a ieşit practic din cursa pentru titlul mondial.
TRASEU - CELE MAI FRUMOASE PROBE SPECIALE DIN CALENDAR
Noua Zeelandă este una dintre cele mai îndepărtate destinaţii din calendarul WRC, însă drumul obositor merită pe deplin efortul: probele speciale din Raliul Noii Zeelande sunt considerate printre cele mai frumoase din competiţie, iar ediţia din acest an nu face excepţie, chiar dacă traseul tradiţional a suferit câteva modificări importante.
Parcul de service a fost mutat la Auckland, însă în primele două zile ale competiţiei piloţii vor parcurge un traseu familiar în jurul localităţilor Raglan şi Whangarei. Lucrurile se schimbă radical în ultima zi a competiţiei, în care probele sunt programate în nordul oraşului Auckland pe trasee care nu au mai fost folosite din anii '90.
Nu lipseşte nici o scurtă probă specială pe asfalt, iar raliul se va încheia cu deja tradiţionalul Power Stage. În total, piloţii vor parcurge 22 de probe speciale pe un traseu cu lungimea de 413.94 km cronometraţi.
PROGRAM DE TREI ZILE
Raliul Greciei va avea loc în perioada 22-24 iunie după următorul program, conform fusului orar al României:
NR | PROBA | DISTANTA (KM) | START |
---|---|---|---|
Ziua 1 - 22 iunie 2012 | |||
SS1 | Te Hutewai 1 | 11.18 | 23:28 |
SS2 | Whaanga Coast 1 | 29.67 | 23:51 |
SS3 | Te Akau South 1 | 31.82 | 01:24 |
SS4 | Te Akau North 1 | 32.13 | 02:07 |
SERVICE PARK | |||
SS5 | Te Hutewai 2 | 11.18 | 04:33 |
SS6 | Whaanga Coast 2 | 29.67 | 04:56 |
SS7 | Te Akau South 2 | 31.82 | 06:29 |
SS8 | Te Akau North 2 | 32.13 | 07:12 |
Ziua 2 - 23 iunie 2012 | |||
SS9 | Batley | 17.61 | 00:13 |
SS10 | Brother Mititai 1 | 23.22 | 01:01 |
SS11 | Girls High School 1 | 26.99 | 01:34 |
SERVICE PARK | |||
SS12 | Waipu Gorge | 11.38 | 05:02 |
SS13 | Brooks | 13.6 | 05:25 |
SS14 | Brother Mititai 2 | 23.22 | 06:08 |
SS15 | Girls High School 2 | 26.99 | 06:41 |
Ziua 3 - 24 iunie 2012 | |||
SS16 | Burnside/Wech Access 1 | 7.3 | 23:08 |
SS17 | Puhoi 1 | 17.94 | 23:26 |
SS18 | SSS Auckland Domain 1 | 2.05 | 00:44 |
SERVICE PARK | |||
SS19 | SSS Auckland Domain 2 | 2.05 | 02:28 |
SS20 | Puhoi 2 | 17.94 | 03:36 |
SS21 | Ahuroa | 6.75 | 04:09 |
SS22 | Burnside/Wech Access 2 | 7.3 | 04:40 |