Avancronica Raliul Spaniei - Final de sezon, final de aventură pentru Ford
Raliul Spaniei marchează finalul sezonului 2012 şi retragerea constructorului Ford din Campionatul Mondial de Raliuri.
Sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Raliuri se încheie la finalul acestei săptămâni în Spania în contextul în care Sebastien Loeb şi Citroen au cucerit deja matematic cele două titluri mondiale puse în joc.
Cu toate acestea, Raliul Spaniei are o importanţă aparte, întrucât vă marca retragerea celor de la Ford din competiţie. După cele două abandonuri suferite în etapa precedentă din Italia, Petter Solberg şi Jari Matti Latvala speră să aducă o ultimă victorie pentru echipa de uzină a celor de la Ford, iar cei doi luptă cu Mads Ostberg pentru locul trei în clasamentul general.
Misiunea acestora nu va fi însă una deloc simplă, întrucât Loeb a câştigat fiecare ediţie a Raliului Spaniei începând din sezonul 2005 şi speră să încheie în stil de mare campion ultimul său sezon complet în competiţie. La rândul său, Mikko Hirvonen este impulsionat de succesul din Raliul Italiei şi speră să încheie în acelaşi mod sezonul înainte de a deveni pilonul de bază al echipei de uzină Citroen în sezonul următor.
Favoritul publicului local va fi însă Dani Sordo, care va concura pentru Mini în faţa propriilor suporteri într-un raluiu care va marca şi retragerea din WRC a echipei de uzină a constructorului britanic.
În acelaşi timp, Volkswagen va finaliza în acest weekend programul de aclimatizare în WRC, astfel că Sebastien Ogier şi Andreas Mikkelsen vor concura pentru ultima oară cu Skoda Fabia S2000 înainte de a trece la noul Polo R WRC începând de anul viitor.
TRASEU - COMBINAŢIE DE ASFALT ŞI MACADAM
Pentru prima oară în istorie, ceremonia de start a Raliului Spaniei va avea loc la Barcelona şi va fi urmată de o probă specială în apropierea plajei, după ce în prelabil piloţii şi-au stabilit ordinea de drum pentru prima zi în calificările care vor avea loc în cursul zilei de joi.
Ziua de vineri programează şase probe speciale pe macadam, însă ultima dintre ele include şi suprafeţe de asfalt. În schimb, toate cele şase probe speciale de sâmbătă vor avea loc pe asfalt, iar cea mai solicitantă va fi cea cu o lungime de 44 de kilometri, aceasta fiind şi cea mai lungă probe specială din cadrul evenimentului.
Ultimele şase probe speciale vor avea loc duminică, însă şi aici există o noutate majoră. Power Stage-ul care acordă puncte bonus primilor trei clasaţi a fost stabilit pentru penultima proba specială, care are o lungime de peste 26 de kilometri. În mod tradiţional, Power Stage-ul este ultima probă specială a unui raliu şi are loc pe un traseu de 3-5 kilometri.
PROGRAM
Raliul Spaniei se va desfăşura după următorul program, conform fusului orar al României:
Nr | Proba | Distanta (km) | Start |
---|---|---|---|
Ziua 1 - 9 noiembrie 2012 | |||
SS1 | Gandesa | 7 | 08:45 |
SS2 | Pesells 1 | 26.59 | 09:10 |
SS3 | Terra Alta 1 | 44.02 | 10:19 |
SERVICE PARK | |||
SS4 | Pesells 2 | 26.59 | 14:35 |
SS5 | Terra Alta 2 | 44.02 | 15:44 |
SS6 | Salou | 2 | 18:00 |
Ziua 2 - 10 noiembrie 2012 | |||
SS7 | La Mussara 1 | 20.48 | 09:00 |
SS8 | El Priorat 1 | 45.97 | 10:15 |
SS9 | Riba-roja d'Ebre 1 | 14.2 | 11:26 |
SERVICE PARK | |||
SS10 | La Mussara 2 | 20.48 | 14:51 |
SS11 | El Priorat 2 | 45.97 | 16:06 |
SS12 | Riba-roja d'Ebre 2 | 14.2 | 17:17 |
Ziua 3 - 11 noiembrie 2012 | |||
SS13 | Riudecanyes 1 | 16.35 | 08:50 |
SS14 | Santa Marina 1 | 26.51 | 09:51 |
SS15 | La Serra d'Almos 1 | 4.11 | 10:47 |
SERVICE PARK | |||
SS16 | Riudecanyes 2 | 16.35 | 12:52 |
SS17 | Santa Marina 2 | 26.51 | 13:53 |
SS18 | La Serra d'Almos 2 | 4.11 | 14:49 |