Avancronică F1 2014: Mercedes - marea lovitură
Mercedes este principala favorita la titlul mondial în sezonul 2014 după un parcurs bun în cele trei sesiuni de teste, însă echipa germană are şi câteva potenţiale puncte slabe.
Mercedes ar putea fi principala beneficiară a schimbării regulamentului tehnic pentru sezonul 2014 prin introducerea noilor motoare V6 turbo de 1.6 litri.
Avantajată de faptul că este una dintre cele numai două echipe care îşi construieşte singură unitatea de propulsie, Mercedes pare să fi tras lozul câştigător prin dezvoltarea unui motor puternic şi are de partea sa şi avantajul unei stabilităţi financiare şi a unei linii puternice de piloţi.
Pe de altă parte, fiabilitatea poate reprezenta în continuare o problemă, iar relaţia dintre Lewis Hamilton şi Nico Rosberg ar putea deveni tensionată.
Obiective pentru 2014: titlurile mondiale
După preluarea echipei Brawn GP la sfârşitul sezonului 2009, Mercedes a îndurat trei sezoane relativ modeste din punct de vedere al performanţelor, cel puţin atunci când sunt luate în calcul prestigiul brandului german şi bugetul consistent. Anul 2013 a marcat însă o revenire în forţă a echipei germane, care a terminat sezonul pe locul doi în clasamentul constructorilor după ce a învins inclusiv Ferrari.
Pasul următor este unul natural: titlurile mondiale. Considerat iniţial prea ambiţios, acest obiectiv este privit acum drept unul firesc în condiţiile evenimentelor din sesiunile de teste premergătoare noului sezon, dar şi a investiţiilor majore realizate de compania-mamă Daimler.
De asemenea, 2014 reprezintă o oportunitate ideală pentru Mercedes prin prisma schimbării radicale a regulamentului tehnic şi a problemelor întâmpinate de Red Bull Racing, echipă care a dominat Formula 1 începând din a doua jumătate a anului 2009.
"Dacă anul trecut am fi terminat pe patru sau pe trei, oamenii ar fi putut spune că va exista o evoluţie înainte de a fi campioni mondiali. Dar acum aşteptările sunt foarte mari şi trebuie să gestionăm aceste aşteptări, pentru că nu este uşor să câştigi titlul mondial. Este foarte dificil. Este foarte diferit de câştigarea unor curse, pentru că totul trebuie să se lege", explică Toto Wolff, directorul de business executiv al echipei.
Monopostul W05 - rapid şi (relativ) fiabil
Principalul avantaj al celor de la Mercedes înaintea noului sezon este, fără îndoială, monopostul W05. Pe parcursul celor trei sesiuni de teste din această iarnă, Mercedes a fost echipa cu cel mai rapid monopost pe un singur tur de circuit, semn că ritmul de calificări va fi unul foarte bun. De asemenea, germanii sunt singurii care au reuşit să efectueze cel puţin o simulare de cursă în fiecare dintre cele trei sesiuni de teste.
Principala explicaţie pentru aceste performanţe este motorul turbo V6 de 1.6 litri, care oferă performanţe de înalt nivel. Inginerii au speculat la maxim faptul că, cu excepţia celor de la Ferrari, reprezintă singura echipă care îşi dezvoltă propriul motor, element care le permite să integreze mult mai bine unitatea în monopost.
Cu toate acestea, în ultima sesiune din Bahrain au apărut şi primele semne de întrebare în privinţa fiabilităţii. Într-una dintre zile, echipa a efectuat o schimbare a motorului din motive de precauţie, iar în altă zi au apărut defecţiuni la cutia de viteză, care începând din acest an are opt trepte. Prin urmare, nici măcar echipa germană nu pare scutită de probleme de fiabilitate, însă acestea sunt semnificativ mai puţine decât cele întâmpinate de rivali.
"Întreaga echipă a făcut o treabă fantastică. Ne-am atins obiectivele. Noul monopost este elegant, dar agresiv, iar ingineria internă a monopostului este extrem de inovatoare şi inteligentă", spune Paddy Lowe, directorul tehnic executiv al echipei.
Linie puternică de piloţi
Fără îndoială, Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen formează cea mai puternică linie de piloţi a sezonului, însă cea alcătuită din Lewis Hamilton şi Nico Rosberg este destul de aproape. Amândoi au fost capabili anul trecut să extragă cele mai bune performanţe din monopost, chiar dacă au un stil de pilotaj diferit, element cu atât mai important în sezonul 2014.
Teoretic, Rosberg ar putea fi avantajat de stilul de pilotaj mai precaut, care îi va uşura misiunea de a consuma cel mult 100 de kilograme de carburant pe cursă, însă Hamilton are la rândul său abilităţile necesare pentru a se adapta noilor cerinţe.
"Toate noile sisteme sunt complicate. Întrega unitate de propulsie hibridă, iar apoi necesitatea de a salva carburant pentru a trece linia de sosire. De exemplu, în Bahrain va fi dificil. A fost dificil să fac simularea de cursa cu cele 100 de kilograme permise. În curse va trebui să existe o interacţiune perfectă între pitwall şi cockpit. Lucrăm la asta pentru a fi pregătiţi la Melbourne", spune Rosberg.
Modul în care va decurge relaţia dintre cei doi piloţi, mai ales dacă vor lupta pentru titlul mondial, este unul dintre marile semne de întrebare ale sezonului. Cei doi s-au înţeles bine pe parcursul anului trecut, în ciuda unui episod neplăcut în privinţa ordinelor de echipa din Malaysia, însă o campanie pentru titlul mondial are potenţialul de a aprinde semnificativ lupta internă, lucru care poate degenera cu uşurinţă în conflicte.
Probabil că Ross Brawn ar fi putut gestiona corect relaţia dintre cei doi piloţi dacă ar fi rămas şeful echipei, însă plecarea britanicului va lăsa un gol greu de acoperit. De altfel, echipa mizează începând din acest sezon pe un cuplu format din Paddy Lowe, care îndeplineşte rolul de director tehnic executiv, şi Toto Wolff, directorul de business executiv care va gestiona aspectele financiare.
Puncte forte:
▶ monopost rapid în ritm de calificări şi cursă;
▶ linie puternică de piloţi;
▶ stabilitate financiară.
Puncte slabe:
▶ mici probleme de fiabilitate;
▶ posibile tensiuni între Hamilton şi Rosberg.
Avancronică F1 2014:
Avancronica sezonului 2014 al Formulei 1 continuă joi, 6 martie, cu prezentarea echipei Red Bull Racing.
Eu cred ca inca Mercedes nu si-au rezolvat complet problemele cu degradarea pneurilor si vor avea batai de cap si in 2014 cu asta. Vor trebui sa faca compromita o parte din performante.