Avancronică F1 2014: Lotus - decimaţi, dar puternici?

Publicat joi, 27.02.2014 12:15 de Daniel Popescu

Lotus abordează sezonul 2014 cu o conducere tehnică decimată de plecările din ultimele luni, însă noul monopost cu o parte frontală unică promite să fie unul performant.

După o serie de sezoane modeste cauzate, printre altele, şi de retragerea constructorului francez Renault din acţionariat, Lotus a traversat în 2013 unul dintre cele mai bune sezoane din istoria sa recentă.

Până la pauza de vară premergătoare celor nouă victorii consecutive obţinute de Sebastian Vettel, Lotus părea capabilă de un asalt la titlul mondial prin intermediul lui Kimi Raikkonen, însă echipa a fost afectată de o serie interminabilă de probleme în a doua jumătate a campaniei.

Revenirea la pneurile de anul trecut şi decizia de a mări ampatamentul monopostului au afectat prestaţiile lui Raikkonen în aceeaşi măsură în care l-au ajutat pe Romain Grosjean să devină pilotul de referinţă, iar acumularea unor datorii de peste 140 de milioane de euro şi întârzierile la plata salariilor au determinat plecarea unor nume grele din cadrul echipei, printre care şefii de departamente tehnice.

Decizia lui Raikkonen de a părăsi echipa cu două curse înainte de final a fost bomboana pe colivă, iar sezonul 2014 se anunţă unul complicat pentru cei de la Enstone. S-ar putea însă să nu fie totul chiar atât de negru... 

Lotus vine dupa un sezon 2013 peste asteptari

Obiectiv pentru 2014: competitivitate

Lotus este una dintre numeroasele echipe care a evitat să-şi stabilească un obiectiv concret pentru sezonul 2014, lucru perfect justificat de situaţia precară în care se află echipa. În plus, numeroasele defecţiuni înregistrate de motorul Renault ar putea pune în pericol performanţele echipei chiar şi cu un monopost competitiv.

Oficialii şi-au exprimat recent speranţa că Lotus este cea mai în formă echipă dintre cele care utilizează motoare Renault, mai ales în contextul interminabilelor probleme pe care le întâmpină cvadrupla campioana mondială Red Bull Racing. Acest lucru nu garantează însă şi lupta pentru victorii, mai ales că echipele Mercedes se află într-un stadiu de pregătire avansat. 

Grosjean şi Maldonado: un cuplu exploziv, dar necesar

Cu numai 12 luni în urmă, un cuplu format din Romain Grosjean şi Pastor Maldonado ar fi garantat cel mai mare număr de abandonuri pentru echipa angajatoare, ca urmare a numeroaselor accidente comise din imprudenţă de cei doi pe parcursul sezonului 2012.

Între timp, Grosjean s-a maturizat şi a impresionat prin cele patru podiumuri obţinute în ultimele şase curse ale sezonului, astfel că păstrarea în cadrul echipei a reprezentat mai mult o formalitate, mai ales că francezul aduce la echipa aproximativ 5 milioane de euro anual prin intermediul sponsorului Total.

La rândul său, Maldonado a fost preferat de Lotus în detrimentul lui Nico Hulkenberg. Chiar dacă germanul a avut parte de o a doua jumătate de sezon excelentă la Sauber, Lotus a fost nevoită să-l aleagă pe Maldonado din considerente financiare. Pilotul din Venezuela aduce aproximativ 35 de milioane de euro anual la Lotus, o sumă care nu putea fi neglijată de o echipă aflată în pericol să nu-şi poată achita datoriile. În plus, Maldonado a progresat la rândul său şi probabil că nu va mai fi implicat în accidente specifice debutanţilor.

Pastor Maldonado a ajuns la Lotus si datorita banilor

Un monopost inovator

Lotus este echipa care a surprins cel mai mult prin designul noului monopost. Dacă cele mai multe echipe s-au îndreptat spre una dintre cele două soluţii (un nas puternic îngustat şi coborât mult până la nivelul aripii faţă sau o soluţie de tip "furnicar"), britanicii au optat pentru un concept inovator numit twin-tusk, care în limba română s-ar traduce prin "dinte-dublu".

Practic, nasul monopostului are doi dinţi de dimensiuni diferite, iar după primele teste din această iarnă soluţia pare să fie una cel puţin interesantă din punct de vedere al performanţelor.

Principala întrebare este însă dacă motorul Renault va fi suficient de fiabil pentru a permite echipei să ajungă la linia de sosire a curselor şi să obţină rezultate bune în lupta cu rivalii motorizaţi de Mercedes şi Ferrari.

Nasul monopostului Lotus, unic pe grila de start

Restructurări majore în departamentul tehnic

Lotus abordează sezonul 2014 cu o conducere tehnică radical schimbată în urma numeroaselor plecări. Principala pierdere a fost directorul tehnic James Allison, care a preferat să revină la Scuderia Ferrari, însă Lotus a pierdut o serie de alţi ingineri de top mai puţin cunoscuţi fanilor obişnuiţi, printre care şeful departamentului de aerodinamică Dirk de Beer, pe care echipa a reuşit însă să-l înlocuiască cu omologul său de la Ferrari.

La aceste două nume se adaugă şi şeful departamentului de operaţiuni de cursă, dar şi conducătorul departamentului CFD (Computaţional Fluid Dynamics), Jarrod Murphy. În plus, alţi 70 de ingineri fără rol de conducere au părăsit echipa în ultimele luni, iar Lotus trebuie să concedieze alte 30 de persoane pentru a ajunge la cel mult 400 de angajaţi. În cele mai multe cazuri, Lotus nu a recrutat ingineri de la alte echipe pentru funcţiile de conducere şi a preferat să efectueze promovări interne.

În plus, a părăsit echipa inclusiv şeful Eric Boullier, care a fost înlocuit temporar de proprietarul Gerard Lopez.

Proprietarul Gerard Lopez are inj fata un sezon greu cu Lotus

Puncte forte:

▶ creşterea de formă a lui Grosjean;

▶ monopost aparent competitiv.

Puncte slabe:

▶ dificultăţi financiare majore;

▶ plecarea inginerilor de top la alte echipe;

▶ fiabilitatea precară a motorului Renault. 

Avancronică F1 2014:

▶ prezentare Caterham

▶ prezentare Marussia

▶ prezentare Williams

▶ prezentare Toro Rosso

▶ prezentare Sauber

▶ prezentare Force India

prezentare McLaren

Avancronica sezonului 2014 al Formulei 1 continuă vineri, 28 februarie, cu prezentarea echipei Ferrari.

  • pablo256r, joi, 27.02.2014 15:24

    Puternici precum un fular! Azi dupa 31 de ture si un "cel mai bun timp" de loc 10 (doar Caterham a fost mai lent) au renuntat sa mai tot repare monopostul. Nu par deloc puternici! Iar timpul trece in defavoarea lor.

  • daci76, joi, 27.02.2014 16:29

    @pablo256r,unde vezi testele,sau rezulatele?

  • pablo256r, joi, 27.02.2014 16:52

    http://live.autosport.com/commentary.php/id/701 asta e linkul pentru ziua de azi PS: azi Lotus au avut probleme cu evacuarea. RBR in continuare probleme cu racirea motorului

  • daci76, vineri, 28.02.2014 11:02

    ok,multam