Alonso: "Viitorul meu este deja stabilit". Spaniolul nu va concura cu motor Mercedes
Fernando Alonso susţine că viitorul său este deja stabilit, însă nu poate încă să confirme numele echipei pentru care va concura în 2015. Totuşi, spaniolul a dezvăluit că viitorul său monopost nu va avea motor Mercedes.
Fernando Alonso este pe punctul de a părăsi Ferrari şi se află în negocieri dificile cu McLaren pentru semnarea unui contract, însă viitorul său a devenit incert din cauza neînţelegerilor dintre cele două părţi cu privire la durata înţelegerii.
După ce sâmbătă seară a afirmat că este puţin probabil
să rămână fără echipă în 2015, spaniolul a dezvăluit duminică în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune SkySports că ştie deja pentru ce echipa va concura anul viitor, însă nu poate încă să facă un anunţ oficial."Viitorul meu este deja stabilit sau deja stabilit în mintea mea de mai multe luni. Acum finalizam totul. Nu este ceva major. Trebuie să aveţi un pic de răbdare. Nu pot să spun nimic până când nu este totul finalizat, dar este bine şi voi face tot ce este mai bun pentru viitorul meu şi pentru viitorul Ferrari. Când veţi şti veţi spune că era evident că voi face asta", a declarat el.
În ultima perioadă au circulat inclusiv zvonuri privind semnarea unui contract pe un an cu Lotus sau Williams, ambele echipe fiind propulsate de Mercedes. Totuşi, jurnalistul Will Buxton a dezvăluit că, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBCSN, spaniolul a confirmat că anul viitor nu va concura pentru o echipă care utilizează motoare Mercedes. În schimb, Alonso nu a dorit să confirme nici măcar despărţirea de Ferrari.
"Nici eu, nici Ferrari, nu am spus că mi-am încheiat contractul. Până acum este doar un zvon. Fac tot ce este mai bun pentru viitorul meu şi pentru viitorul Ferrari. Ferrari este echipa pe care o iubesc. Vreau să ajut această echipă fantastica", a precizat el pentru publicaţia spaniolă Marca.
Se anticipează că, după ce Alonso îşi va oficializa despărţirea de Ferrari, Scuderia va semna un contract cu Sebastian Vettel, care a anunţat recent că părăseşte Red Bull Racing la sfârşitul acestui sezon.
Via SkySports, Will Buxton, Marca
Ori stai un an pe bară ori cred că ai de ales între cele 3 motoare: mecachrome, cosworth sau honda. Sper că ai mari regrete după motorul renault. Din ceea ce văd ai maşină dar nu ai motorul. Dar de fapt banii vorbesc.