Alonso: "Nu vreau să mă revanşez pentru ratarea titlului din 2010"
Fernando Alonso susţine că nu se gândeşte să răzbune înfrângerea din sezonul 2010 în faţa lui Sebastian Vettel prin câştigarea titlului mondial în acest sezon.
Fernando Alonso era principalul favorit la titlu înaintea ultimei curse a sezonului 2010, însă o greşeală de strategie din partea Scuderiei Ferrari l-a ajutat pe Sebastian Vettel să devină campion.
Situaţia este diametral opusă în acest sezon, însă pilotul Ferrari afirmă că nu caută să-şi ia revanşa, ci doar să câştige un titlu mondial pentru echipă.
"O victorie va fi o revanşă pentru cursa de la Abu Dhabi din 2010? Nu, cred că va fi doar fericire pentru noi şi pentru 99% dintre oameni, poate nu şi pentru cei de la Red Bull. Ferrari este ceva special, fiecare dă 100% şi chiar mai mult, pentru că fiecare simte că face parte din această familie", a declarat spaniolul pentru SkySports.
Ferrari va introduce noi update-uri minore pentru cursa de la finalul acestei săptămâni, însă chiar dacă va câştiga la Interlagos Alonso va avea nevoie ca Vettel să termine cel mult pe locul cinci pentru a fi campion. Chiar dacă şansele sunt mici, Alonso insistă că va da totul pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil în cursă, fără să se gândească prea mult la rezultatele rivalului său.
"71 de tururi vor decide rezultatul final. Efortul întins pe mai multe luni se va decide într-un interval foarte scurt de timp. Apoi, ce se va întâmpla se va întâmpla şi cel mai important lucru este să facem totul perfect. Ştim că un loc pe podium ar putea fi suficient. Am încredere în mine şi în echipă şi vom lupta până la capăt", a adăugat el.
Via SkySports
ar insemna sa castigi cursa iar Vettel sa adoarma undeva in spatele cuiva. Doar problemele grave il pot impiedica pe Vettel. In 2010 Alonso nu a avut probleme grave, a pierdut pe mana lui. ps: alta poza cu Alonso - alta fata. Acum pare un catelus certat.