Alonso: "Este vital să-l înving pe Vettel în Ungaria"
Fernando Alonso a admis că este esenţial să se claseze în faţa lui Sebastian Vettel în Ungaria pentru a rămâne în lupta pentru titlul mondial.
Fernando Alonso a ocupat locul patru în Marele Premiu al Germaniei, parţial datorită unei strategii opuse pentru pneuri după ce sacrificase calificările şi plecase de pe locul al optulea al grilei.
Pilotul Scuderiei Ferrari nu este însă mulţumit de rezultat, întrucât diferenţa faţă de câştigătorul cursei şi liderul Sebastian Vettel a crescut la 34 de puncte.
"Obiectivul nostru în fiecare weekend este să terminăm în faţa lui Vettel, iar astăzi nu a fost cazul, aşa că nu putem fi mulţumiţi. Este adevărat că la Silverstone am recuperat 15 puncte, iar aici am pierdut 13, aşa că am revenit în aceeast poziţie. Vrem să mergem în vacanţa din august cu o diferenţă mai mică, aşa că în Ungaria chiar trebuie să terminăm în faţa lui. Nu este un obiectiv uşor de îndeplinit, dar trebuie să reducem imediat diferenţa", a precizat spaniolul.
Ferrari rămâne doar pe locul trei în clasamentul constructorilor în spatele rivalilor de la mercedes după ce Felipe Massa a abandonat în prima parte a cursei. Deşi iniţial s-a crezut că a fost vorba despre o defecţiune tehnică, brazilianul a recunoscut la final că a fost o greşeală de pilotaj.
"Am frânat la finalul liniei drepte şi am blocat pneurile spate. Monopostul s-a dus în dreapta, am corectat, dar apoi s-a dus la stânga şi am pierdut controlul. Am oprit monopostul, eram în treaptă a cincea, am încercat să ajung în prima treaptă, dar nu am reuşit. Eram blocat în treaptă a cincea, iar motorul a cedat. Am încercat să accelerez pentru a pleca, dar nu a fost posibil", a precizat brazilianul.
JINX!