Alonso, dezavantajat la Austin de noul eleron introdus de Ferrari

Publicat marţi, 20.11.2012 12:03 de Daniel Popescu

Ferrari a descoperit motivul pentru care Felipe Massa a avut un parcurs mai bun decât Fernando Alonso la Austin: noul eleron utilizat de spaniol a avut performanţe mai reduse decât vechea specificaţie a brazilianului.

Felipe Massa l-a învins pe Fernando Alonso în calificările de la Austin, obţinând doar a doua performanţă de acest gen din acest sezon, iar ulterior a ocupat locul patru în cursă în spatele spaniolul, în ciuda faptului că a luat startul de pe 11 după tactica de retrogradare pe grila de start.

Presa spaniolă susţine că singura explicaţie pentru rezultatele mai bune ale brazilianul este utilizarea specificaţiei mai veche pentru eleron, în condiţiile în care noul eleron folosit de Alonso nu a dat rezultatele aşteptate.

Informaţiile au fost confirmate de Massa, care a admis că singura diferenţă dintre cele două monoposturi a fost eleronul. "Totul a fost la fel cu excepţia eleronului. Eu l-am avut disponibil, dar am decis că este mai bine să-l folosesc pe cel vechi. Asta a fost singura diferenţă", a declarat el.

Între timp, Alonso s-a mărginit să afirme că noile componente nu oferă întotdeauna un spor de performanţă, lucru care a devenit caracteristic pentru Ferrari în acest sezon. "Nu întotdeauna cea mai nouă componentă este şi cea mai bună alegere", a precizat el.

Noul eleron este una dintre numeroasele componente pe care Ferrari le-a evaluat pe circuitul de la Iliada din Spania înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite. Presa internaţională a speculat prompt că datele obţinute de Ferrari în acel test nu au coincis cu cele oferite de tunelul de vânt, chiar dacă echipa foloseşte în prezent facilitatea de la Koln a celor de la Toyota.

Via Motorsport

  • neacsu, marţi, 20.11.2012 14:27

    ca sa vezi ... Cata grija pe cei de la ferrari sa dreaga busuiocul de cate ori nu merge alonso bine. Santander are interese ca Alonso sa fie o buna reclama. Cand e dezavantajat Massa, nu mai zice nimeni nimic. Santander nu are interes in legatura cu imaginea lui Massa.

  • neacsu, marţi, 20.11.2012 14:31

    e ciudat totusi. De la Suzuka Massa trebuie sa tot cedeze in fata lui Alonso fiind mai bun. Massa s-a ridicat peste Alonso si astfel a adus ferrari intr-o lumina mai buna in ultimul timp. Daoar cu viteza lui Alonso s-ar fi spus in continuare ca masina e proasta.

  • pablo256r, marţi, 20.11.2012 15:39

    neacsu exagerezi un pic. La Suzuka Massa nu a cedat nici un loc lui Alonso. Alonso a abandonat dupa primul tur. Au mai fost de atunci doua curse in care probabil Felipe putea fi in fata lui. Chestia cu eleronul pare veridica, apare si pe site f1 Ferrari F2012 - modified rear diffuser 18 November 2012 Ferrari brought to Austin a modified version of the new diffuser (see main drawing), which they introduced in Abu Dhabi, for title hopeful Fernando Alonso to use. Unlike the older version, which was run in America by Felipe Massa (see inset), the revised diffuser no longer features two small flaps on the outer channel's side walls. Once again the Italian team also evaluated the addition of multiple vertical fins in the lower section of the rear wing's endplates, but decided to race with the previous solution which has shorter vertical fins. sursa http://www.formula1.com/news/technical/2012/882/1028.html Alta dezvoltare care nu functioneaza pe circuitul real ! Cred ca Ferrari ar fi campioni cu monopostul lor doar in tunelul de vant. Numai ca acolo nu se desfasoara curse :)

  • ion, marţi, 20.11.2012 19:00

    intrebare: unde era massa cand alonso aducea puncte constant ptr ferrari..? pana acum 3 hai 4 curse in urma...ce a facut massa in europa..?mai nimic..era undeva in subsolul clasamentului..sper sa vina in locul lui un pilot mai bataios..

  • jhon, marţi, 20.11.2012 19:02

    cum e posibil ca massa, pilot ferrari, sa iasa in urma unor mizerii precum renault, mercedes, pana acum 3 curse...