Alonso a pilotat în simulator noul monopost Ferrari pentru 2014

Publicat luni, 16.12.2013 13:12 de Daniel Popescu

Fernando Alonso a efectuat recent primul test cu noul monopost Ferrari pentru sezonul 2014 în simulatorul echipei de la Maranello.

Fernando Alonso şi-a respectat promisiunea de a munci la dezvoltarea monopostului Ferrari pentru 2014 încă din luna decembrie, chiar dacă sezonul s-a încheiat cu numai câteva săptămâni în urmă.

Cu ocazia petrecerii de Crăciun de la sfârşitul săptămânii trecute în care Felipe Massa a primit cadou un motor

, spaniolul a dezvăluit că a efectuat deja un prim test în simulator cu noul monopost.

"Sunt mulţumit de ziua pe care am avut-o în simulator. Am reuşit să parcurgem programul complet pe care l-am avut. A fost drăguţ să pilotez din nou, chiar dacă numai într-un mod virtual. Am parcurs multe idei cu inginerii, dar suntem abia la începutul unui proces de învăţare care progresează tot timpul şi este bine că pot contribui", a declarat el.

Alonso îşi pune mari speranţe schimbările de regulament pentru sezonul 2014 al Formulei 1 pentru a putea întrerupe dominaţia lui Sebastian Vettel din ultimii patru ani.

"Nu este niciodată uşor să termin pe locul doi, dar trebuie să privim înainte. Lumea are aşteptări mari de la noi. Anul viitor vom încerca să ne descurcăm mai bine. Există noi reguli şi mai multă muncă, dar puteţi conta pe un efort maxim din partea noastră în termeni de pregătire fizică şi mentală pentru a fi 100% în formă în luna martie pentru prima cursă", a adăugat el.

Alonso va intra în vacanţa de iarnă, în timp ce Ferrari va testa pneurile Pirelli pentru anul viitor în cadrul unui test cu monopostul din 2013 care va avea loc în perioada 17-19 decembrie în Bahrain. La volanul acestuia vor urca Pedro de la Rosa şi Jules Bianchi.

Via Ferrari 

  • ion, luni, 16.12.2013 15:46

    sper sa nu fie doar la stadiul de poveste cum ne am obisnuit pana acum..

  • unul, luni, 16.12.2013 19:36

    Inteleg ca a parcurs la simulator o intreaga cursa . Intrebarea este daca a si castigat-o ..... sofer calare pe banii de la Santander !!! Bleahhhh ....

  • unul, marţi, 17.12.2013 14:01

    soferul plasticos isi savureaza ultima doza castigatoare de redbull, de la anul, sofer de pluton va scrie pe el