Allison a identificat problema Ferrari: "Inginerii trebuie lăsaţi să-şi exprime creativitatea"
James Allison, directorul tehnic al Ferrari, consideră că inginerii echipei trebuie lăsaţi să-şi exprime creativitatea pentru a putea dezvolta un monopost competitiv.
Ferrari a rămas în umbra rivalilor de la Red Bull Racing şi Mercedes după schimbarea radicală a regulamentului tehnic în sezonul 2009, în ciuda faptului că deţine unul dintre cele mai mari bugete din Formula 1.
Directorul tehnic James Allison, care s-a alăturat echipei în luna septembrie a anului trecut, crede că a identificat motivele pentru care Ferrari nu a reuşit să impresioneze prin rezultate: inginerii nu au fost lăsaţi să-şi exprime creativitatea în dezvoltarea monopostului, astfel că nu au putut veni cu idei diferite de cele ale rivalilor.
"Există un talent sănătos la Ferrari, iar experienţa şi calitatea oamenilor din departamentul tehnic este potrivită pentru orice echipă. Trebuie să-i încurajăm să facă lucruri mai puţin obişnuite şi apoi să aibă timp să le analizeze şi să ştie că este în regulă dacă eşuează, pentru că există timp pentru un plan de rezervă."
"Creativitatea şi originalitatea vor apărea numai dacă le permiţi inginerilor să facă asta. Dacă îi forţezi să lucreze cu spatele la perete şi cu termene limita foarte strânse, atunci nu vor avea timp să se gândească cum să abordeze lucrurile diferit", a declarat britanicul.
Ferrari este pe punctul de a introduce un update semnificativ pentru Marele Premiu al Canadei de la sfârşitul săptămânii viitoare, însă Allison a admis că şi celelalte echipe vor înregistra progrese mai mult sau mai puţin similare.
"Toate echipele mari au facilitaţi asemănătoare ca mărime. Este foarte dificil să înregistrezi o rată de îmbunătăţire substanţial diferită de cea a oamenilor împotriva cărora lupţi", a adăugat el.
Via BBC Sport
-
qwert, marţi, 27.05.2014 11:47
problema lor e ca isi taie singuri craca de sub picioare mergand pe mana unui singur pilot si ala numit Alonso. De cate rateuri mai e nevoie sa-si dea seama ca Alonso nu e omul in jurul caruia sa construiesti o echipa. Cand au ruinat strategia lui Kimi la Barcelona a fost clar ca ei continua pe linia asta, sa scoata cel mai bun rezultat cu Alonso, care o fi ala
-
Sumi, marţi, 27.05.2014 11:48
Fara suparare no name ( ca nu ai nik name). Ferrari, spre deosebire de altii de ani buni se lupta ptr. titluri si nu de putine ori le-a pierdut la mustata. Acest lucru a fost posibil faptului ca teamul de la Maranelo este o echipa profesionista de formula 1 si nu unul care profita de schimbari aduse peste noapte de cercuri de interese, si fi tu connvins de un lucru, ca vor revenii cat de curand si asta ptr. ca sunt o echipa de masini de curse si nu de bauturi energizante sau de taitei.
-
@sumi, marţi, 27.05.2014 11:59
Hai ca mi-a placut :)-@querty-dupa logica ta stramba Alonso e de vina ca i-a batut pe Massa si apoi pe kimi :))-era interesant unde ar fi fost cu Massa si Kimi dar cu aceleasi masini pe care le-au avut pana acum :)-Arunca-ti privirea pe numarul de puncte stranse pana acum in clasament si vezi cine urmeaza dupa Mercedes la piloti, si apoi la contructori. E degeaba stiu dar ca sa vada lumea ce prapastii poti spune.
-
qwert, marţi, 27.05.2014 12:52
nu e asa de simplu precum crezi matale. Cand am spus ca ei merg pe mana lui Alonso nu m-am referit doar la strategie si alte mijmasuri de a-l scoate mai in fata pe Alonso cu sacrificiul de a pierde mai multe puncte cu celalalt pilot (si ar trebui sa te gandesti si la acest aspect cand te uiti in clasamant la nr de puncte ....). A merge pe mana lui Alonso inseamna in primul rand sa dezvolte masina si echipa in jurul lui; o masina facuta cand cerintele sale au prioritate in dezvoltare. Chiar nu poti face doua masini complet diferite, baza e una si e aia data de cerintele lui Alonso. Au facut la fel si cu Schumacher dar cu ala s-a demonstrat ca a fost alegerea corecta. Unde ar fi fost cu Massa si Kimi? Pai in 2007 au dezvoltat pentru Kimi si au castigat. In 2008 si 2009 au dezvoltat pentru Massa si au fost aproape doar. Apoi GATA, le-a luat creditarea. Cu Alonso nu stiu ce drq asteapta .... dar iarasi, nu e chiar atat de simplu, Alonso aduce si bani, e aproape un pilot platitor nu unul platit ...
-
pif666, marţi, 27.05.2014 13:24
fara alonso ferrari ar fi o echipa mediocra. de fapt este o echipa mediocra. si o spun cu parere de rau: fiind fan ferrari. noroc cu alonso care face din kakat bici. nu ai cum sa obtii rezultate excelente cu un trabant. din pacate atata timp cat nu vor avea un conducator capabil gen briattore sau brawn nu au nici o sansa. insa fara nici o indoiala alonso so hamilton sunt cei mai buni piloti de pe grila. campioni inascuti. si atentie mare la ricciardo !!! vine din urma ca torpila. super pilot. sper sa ajunga la ferrari curand.
-
pablo256r, marţi, 27.05.2014 14:17
qwert "A merge pe mana lui Alonso inseamna in primul rand sa dezvolte masina si echipa in jurul lui; o masina facuta cand cerintele sale au prioritate in dezvoltare. Chiar nu poti face doua masini complet diferite, baza e una si e aia data de cerintele lui Alonso" De unde scoateti unii prostia asta cu "monopost dezvoltat pentru un pilot"? Dupa logica ta ... la Mercedes AMG monopostul este dezvoltat pentru Rosberg sau Hamilton? Sau la RBR. De aia merge mai bine acum Richi cu monopostul pentru ca e dezvoltat pentru el si nu pentru Vettel? Sau au dezvoltat pentru Vettel dar Richi stie sa mearga cu el? ESTE COMPLET FALS! De exemplu, anul trecut volanul lui Lewis era diferit de cel al lui Nico. Monopostul este de ani buni dezvoltat de ingineri nu de piloti. Pilotii pot sa dea feedbackuri doar in antrenamente sau in cursa. Nu mai exista teste. Fiecare pilot isi seteaza monopostul dupa cum i se pare lui ca este mai potrivit stilului propriu de condus. Ca o paranteza, monopostul lui Kimi este diferit de cel al lui Fernando din cursa din Spania. I-au modificat pozitia de condus la cererea pilotului. In 2007 au castigat titlul la piloti cu un avans de un singur punct din vina celor de la McLaren care desi au avut cel mai bun monopost, cea mai buna grila de piloti la acea vreme (Hamilton si Alonso) au dat cu piciorul sansei de a realiza o dubla. Titlul la constructor l-au pierdut din cauza "spionajului" iar cel la piloti pentru ca nu au stiut cum sa se poarte cu cei doi rebeli. Pot sa inteleg ca nu-ti place un pilot. Dar asta nu inseamna sa spui ... neadevaruri.
-
octav71, marţi, 27.05.2014 14:57
Formula 1 este mai complicata de atat! Nu detin adevarul absolut si este doar parerea mea. La Ferrari decide Di Monte, este in varsta si depasit total de evenimente si realitatea F1 din 2014. Este seful cel mare si totul se face asa cum decide el! Poate veni oricine ca sef de echipa, daca i se spune ca directia de dezvoltare este aia, atunci acea cale va urma. Pana la urma, daca monopostul este plin de nume de sponsori si banii continua sa vina, ce mai conteaza rezultatele? Credeti ca nu gaseau un sef de echipa mai bun ca Domenicalli sau Mattiacci? Briattore, Brawn, Boulier (ironie, toti cu B), au asteptat si discutat, dar nu au fost de acord cu conditiile impuse. Allison are dreptate, lasa-i sa gandeasca si vor arata ce pot. Si pentru cel cu "Au facut la fel si cu Schumacher dar cu ala s-a demonstrat ca a fost alegerea corecta". Schumacher este un EL, nu un "ala". SPor!
-
cozmanca, marţi, 27.05.2014 15:42
haha, volanul lui Nico diferit de cel al lui Hamilton. Alea sunt DETALII !!! Alonso e tratat de 5 ani ca pilot nr. 1 cu absolut tot ce decurge de aici. Pentru mediocritatea echipei poarta vina in mare masura chiar Alonso. A dezvoltat o masina de pluton pe care a pilotat-o prin pluton. Sau ce, acum nu conteaza asa tare pilotul dezvoltator? Pai in 2010 cand aparea Alonso la Maranello asta trambitau tifosii ca vine sa dezvolte masini cu care sa castige.
-
., marţi, 27.05.2014 16:48
Interesant. Pana nu demult Domenicalli incasa toate nemultumirile tifosilor, el era unic responsabil. De Monte nu zicea nimeni nimic. Domenicalli fuse schimbat si fanii lui Alonso trebuiau sa gaseasca rapid o noua strategie de a-l scoate pe Alonso basma curata. Era nevoie, pentru ca daca se tot schimba directorul si rezultate ioc, ar plana in cele din urma vinovatia deasupra lui Alonso. Fanii au gasit solutia - constanta este Monte. Chiar daca directorii vin si pleaca Monte e tot acolo deci el e vinovatul .... In noua lumina, ("La Ferrari decide Di Monte, este in varsta si depasit total de evenimente si realitatea F1 din 2014. Este seful cel mare si totul se face asa cum decide el! Poate veni oricine ca sef de echipa, daca i se spune ca directia de dezvoltare este aia, atunci acea cale va urma") Monte este entitatea malefica la Ferrari. Deci nu Domenicalli era de vina? Nu, pentru ca era comandat in stil becalian si nu putea lucra in pace.
-
qwert, marţi, 27.05.2014 16:57
"prostia" aia era sustinuta si de Barichello. El a afirmat ca principala decizie in a favoriza un pilot este de a face masina pe stilul sau. Celelalte precum rocada in timpul cursei sunt amanunte palide in comparatie cu asta. Nu poti merge cu doua dezvoltari diferite in paralel, pilotul nr. 2 trebuie sa se adapteze, i se da si lui cat se poate, pe ici pe colo, nu prin punctele esentiale.
-
Marius, marţi, 27.05.2014 17:30
In 2010 masina nu era facuta pt Massa? care era pilot Ferrari deja? Sa inteleg ca Vettel e pilotul nr 2 la Rbr, ca de aia e sub Riciardo, sau poate ca Riciardo dezvolta mai bine...:), asa stiti voi cine si pentru cine se dezvolta masinile de F1. Numai prostii, fara argumente serioase. Pilotul dezvolta daca are ce sa dezvolte, teste cu nemiluita ca pe vremea lui Schumacher, tehnicieni care stiu sa interpreteze niste informatii si sa le transforme in puncte de performanta.
-
qwert, marţi, 27.05.2014 18:30
in 2010 masina nu era facuta pentru Massa. Nu asa se pune problema. Au inceput inca imediat dupa sfarsitul campionatului 2009 sa faca masina pentru Alonso. Iar Vettel fara blown difusser e banal. Da, nu mai sunt teste cu nemiluita, dar uite sa se fabrica si asa masini testand in simulator. F1 inca e regina cu toate ca dezvoltarea se face mai mult virtual. Oricum o dai, pilotul nr. 1 va fi responsabil de esec, daca nu acum peste cativa ani cand se vor satura toti
-
hasu, marţi, 27.05.2014 19:44
Pacat de banii cheltuiti cu nemiluita la Ferarri.La ce buget au nu inteleg cum n-au reusit sa cistige pina acum.Decit ca acolo se maninca banii sau se spala banii.Il inmorminteaza si pe Alonso si pe Kimi si pe inginerii racolati de la alte echipe.Mafioti.....
-
., marţi, 27.05.2014 20:02
Vesnica lui pomenire; Alonso inmormantat la Ferrari. Pomenit va fi vesnic, cam asa: am asteptat pe messia fiul bancii sa ne aduca fericire si succes samd, restul istoriei il stiti
-
gogu, marţi, 27.05.2014 20:03
Problema Frrari se numeste Alonso ! Pana nu vor scapa de ingamfautl asta , nimic nu le va merge cum vor ei ... vorbim dupa ....
-
pif, marţi, 27.05.2014 20:07
exact ce ziceam eu. E curios cum se cheltuie banii la Ferrari. Santander stie ca de titlu nu poate fi vorba asa ca plateste ca sa il mentina pe Alonso umflat ca cica isi domina coechipierul (cu consursul echipei, atat cat e nevoie). Ziceau de Alonso ca e zeu comparandu-l cu Massa si uite ca e zeu si Bottas, deci nimic iesit din comun. Sa zicem ca la Monaco Kimi a avut ghinion (si daca nu avea rezolvau ei cumva) dar la Barcelona l-au fentat din chemarile la boxe. Si asta doar asa ca sa para Alonso bun ca vin banii la Santander si Santander ii da mai departe partial sub forma de spaga stafului corupt de la Ferrari
-
danoe, marţi, 27.05.2014 22:00
in 2010 Alonso a venit la Ferrari ca pilot nr 2,asa titra presa declaratiile"unuia"(un nume care produce polemici)urmind ca lucrurile sa se stabileasca in functie de punctajul fiecaruia spre mijlocul campionatului,tot atunci aveau si un pilot de teste fabulos(la fel si McLaren),deci s-ar putea,nu stiu,sa fi fost pe stilul lui Felippe?
-
ss76, marţi, 27.05.2014 22:18
fortzaa rosaa
-
danoe, marţi, 27.05.2014 22:20
@ss76 rezolva-ti problemele de etica fara sa folosesti peiorativ "SPECTATOR ANTENA 3",banuiesc ca nu doresti explicatii...
-
ferr1, marţi, 27.05.2014 23:06
Asta cu creativitatea e cu dus si intors. Ori o ai mereu ori nu o ai niciodata. Iar daca o ai, nu inteleg de ce vrei o gramada de timp. Atat timp cat decizi sa lucrezi pentru o echipa, trebuie sa fii creativ in acel moment, nu peste 10 ani cand iti vine tie vreo idee geniala. De-aia te plateste, sa fii creativ in acel moment. Termenele limita foarte stranse ar trebui sa stimuleze creativitatea. Pilotii la randul lor au termene limite. Toata lumea are asa ceva. Inginerii nu sunt scriitori care publica o carte cand le vine vreo idee. Nu esti creativ, atunci nu te ocupa de dezvoltat monoposturi. Cum de altfel, n-ai o idee, nu te faci scriitor. Iar daca ai idei proaste, ramai in inginer/scriitor prost. Apoi ca sa reusesti imbunatatiri fata de oamenii impotriva carora lupti, prima data trebuie sa intelegi unde castiga ei si unde pierzi tu. Cred ca Ferrari n-au ajuns la aceasta etapa. Abia dupa se pot gandi la dezvoltare. Cu siguranta ei n-au inteles nici propriul lor monopost, cum naiba sa-l inteleaga pe al adversarilor. O echipa de ingineri care continua sa dezamageasca de cativa ani. Nu cred ca au nevoie de timp, ci au nevoie de persoane tinere. Ferrari ar trebui sa mizeze mai mult pe tineri absolventi care au creativitate si originalitate. Sunt o gramada de astfel de ingineri in toata lumea si Ferrari sta sa alerge dupa Newey...
-
qwert, miercuri, 28.05.2014 01:01
Massa saracu era in recuperare dupa accident la sfarsitul lui 2009 si inceputul lui 2010. Ce draci de masina sa faca pentru Massa? Apoi Massa nu a mai fost nicioadata la fel, uite si acum il bate Bottas mai rau decat Alonso. Nu, in 2010 au facut o schimbare radicala, Santander, Alonso, pilot nr. 1 & shit. Acum normal ca Alonso o sa revendice statutul de pilot nr. 1 la Ferrari dar asta dupa ce l-au lucrat pe Kimi in prima parte, ba nu antrenamente, ba strategie perdanta. Ferrari merita si poate sa iasa din mediocritate, dar Alonso asa se pensioneaza, in stadiul asta mediocru.
-
qwert, miercuri, 28.05.2014 01:05
era asa o lamentare pe tifosi ca scoate Alonso untul din caruta ca uite ca Massa e foarte bun ca il batea pe Schumacher (rar) si uite ce departe e de Alonso care face minuni. Bineinteles ca ignorau accidentul lui Massa. Uite ca pe Massa il bate si Zuzi Wolf, iar Alonso nu mai razbeste daca Kimi nu are probleme
-
fabrica de suc, miercuri, 28.05.2014 12:30
Asta ca un pilot are "probleme" e comica. Ce probleme are Kimi, daca e pilot bun piloteaza bine din rpima, se adapteaza ca de aia i se spune "pilot de top". Alonso n-a avut probleme de adaptare nici la Mclaren nici la Ferrari. A furnizat perfomanta din prima cursa. Ca sunt 2-3 cunoscatori pe-aici care nu-l iubesc pe Alonso, nu e un bai, important e ca cei din lumea F1 ii recunosc valoarea, altfel decat i-o recunosc lui fetel cu ale lui 4 titluri! Alonso are doar 2 titluri si a fost singurul care s-a batut cu RedBull in anii lor de glorie. E singurul care se bate si cu Mercedes. Cam astea sunt faptele asta conteaza. Fanii altor echipe nu trebuie sa-l admire pe Alonso. Hai PA!
-
bernie, miercuri, 28.05.2014 13:32
@fabrica de suc...Stii care sunt performantele falcosului???Scandalul Spygate la Mclaren scandalul Crashgate la Renault trei sferturi de cursa in spatele lui Petrov si cea mai importanta dintre toate este faptul ca fandositul este campionul suprem al jocurilor de culise.Din pacate ptr el si ptr fanii lui dar din fericire ptr noi ceilalti toate aceste " performante" ale lui nu l-au ajutat.Nu mai discut de cele 2 titluri ptr ca si acolo este mult de discutat.Nu le-ar fi castigat nici pe alea daca nu existau problemele de fiabilitate ale lui Kimi la Mclaren in 2005 si cele ale lui Schumy cu pneurile bridgestone in 2006.Deci despre ce discutam noi aici domnule???Despre un sofer care fara sprijinul neconditionat al celor din jurul sau este chiar un "sofer".Va intreb ceva dragi fani ai falcosului????De ce credeti voi ca Jean Todt si chiar si Rose Brawn l-au refuzat la ferrari in detrimentul lui Kimi.Va raspund eu.Datorita caracterului si valorii pur si simplu mediocre.I-ati auzit pe cei doi sa declare vreodata ca falcosul este cel mai bun???Nu cred.Daca altii o spun o fac ori din anumite interese ori pur si simplu ironic.Si Schumy si Vettel au fost favorizati dar macar ei au facut performante chiar meritul lor nu este foarte mare.Vreti sa vina Brawn la ferrari.OK...Dar o va face dupa ce tractoristul galactic va pleca de la ei.Suferiti prea mult dragii mei si va compatimesc ptr asta. Va salut
-
bernie, miercuri, 28.05.2014 14:14
Inca ceva..Tifosii ferraristi nu si cei alfonsisti trebuie sa inteleaga ca daca falcosul si "banga" vor mai ramane 10 ani la ferrarii echipa nu va castiga nici macar un titlu.Am mai spus- o si o repet...Sunt fan Kimi dar niciodata ferrari.Si asta din cauza " politicii" pe care o face echipa asa cum bine spunea Kimi ca se mai intampla la unele echipe.Si ca mine sunt foarte multi fani F1.In privinta asta am fost si voi ramane fan Mclaren si Williams datarita politicii corecte in privinta ambilor piloti.Ramane de vazut politica celor de la Mercedes.Sper sa fie una corecta.As mai avea ceva de spus..Daca ferrari au proiectat masina pe stilul falcosului si el nu are rezultate ar cam fi cazul sa plece de la echipa.Iar echipa sa- i dea sansa si lui Kimi la anul sa piloteze o masina pe stilul sau mai ales ca il are pe Allison cu care a lucrat foarte bine la Lotus dar nu au avut destui bani ptr dezvoltare.Este doar o ipoteza si nici macar eu nu cred prea mult in ea datorita politicii ferrari.Va salut
-
Sumi7, vineri, 30.05.2014 10:42
Marketing incoace, marketing incolo un singur lucru este clar, inginerii de la ferrari de vre-o 4-5 ani se afla mereu cu un pas in urma leaderului fie vorba de RB sau Mercedes. Insusi James Allison recunoaste asta, iar cand sa-i ajunga din urma se termina anul sau se schimba ceva la regulament si incep totul de la zero. Evident, nu este de ajuns sa fi cel mai rapid pe circuit ca pilot trebuie sa si conlucrezi cu inginerii din padocuri ca nu numai din calculatoare se face un monopost fiabil, acest lucru au putut s-o faca perfect tandemul M Schumacher, J Todt si R Brawn, dar atunci a fost o alta era si o alta filozofie a tot ceea ce inseamna cursele de formula 1.
Citeste si
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 23 noiembrieF1: General Motors, aproape de acceptul pentru un loc pe grilă din 2026Producătorul american de automobile General Motors este pe cale să își asigure intrarea în Formula 1 ca proprietar de echipă începând din anul 2026. Citeste tot
-
FORMULA 1 | marţi, 19 decembrie(P) Predicția lui Lewis Hamilton pentru Formula 1 2024: britanicul nu este deloc optimistBritanicul Lewis Hamilton nu este tocmai optimist înaintea noului sezon din Formula 1. El este convins că circuitul va fi dominat în continuare de Red Bull, după ce Max Verstappen și-a apărat fără emoții titlul în stagiunea precedentă. Citeste tot
-
FORMULA 1 | duminică, 2 aprilieFormula 1 Australia: Max Verstappen câștigă după o cursă fragmentată. Hamilton pe 2, iar Alonso pe 3Max Verstappen și-a trecut în palmares prima victorie în Marele Premiu al Australiei, după o cursă fragmentată, în care steagul roșu s-a fluturat des, din cauza accidentelor. Citeste tot
-
FORMULA 1 | vineri, 11 martieMercedes-AMG GT Black Series este noul Safety Car în Formula 1Noul Mercedes-AMG GT Black Series va fi noul Safety Car în Campionatul Mondial de Formula 1. Modelul îl înlocuiește pe vechiul AMG GT R și, la fel ca în 2021, va alterna rolul său cu Aston Martin Vantage. Citeste tot
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 26 februarieFormula 1: Marele Premiu de la Soci, anulat temporar de către FIAOficialii de la FIA au decis, la sfârșitul săptămânii, anularea Marelui Premiu de la Soci, din Rusia, în urma declanșării războiului din Ucraina. Decizia nu pare, însă, definitivă. Citeste tot
aaa, ook, problema "rezolvata", de acum Ferrari "are" deja titlurile in caruta :)))