Un german în vizită la Bran

BMW Seria 5 Touring şi-a dorit să-l vadă pe Dracula. L-am dus la Bran. Între două sesiuni foto i-am făcut cunoştinţă cu caii putere autohtoni şi am vizitat pârtia pentru câteva ore de schi.

În urmă cu câteva săptămâni vă povesteam că m-am trezit cu vizita prelungită a unui neamţ. Musafirul a dorit să-l plimb prin Bucureşti şi să-i arăt clădirile vechi. Am făcut pe ghidul în măsura priceperii mele şi se pare că a fost mulţumit. Cel puţin pentru o perioadă.

Pentru că în ultima săptămână i-a revenit apetitul pentru plimbare. De data asta a cerut să vadă ceva simbolic pentru noi românii. Am încercat să-l ademenesc cu o Delta Dunării, din nou cu Micul Paris şi m-am gândit chiar la Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Nimic. A refuzat tot, pe motiv că vrea să vadă acel lucru pe care tot mapamondul îl asociază cu România. Când mă gândeam la casa memorială Gheorghe Hagi, neamţul mi-a şoptit scurt, stâlcind uşor literele: ”Dracula”. Se pare că oricât am fugi de această etichetă pusă greşit de un roman al lui Bram Stocker nu scăpăm de imaginea lui Dracula.

În şir indian pe Valea Prahovei

În condiţiile astea am decis să-i arăt neamţului presupusa reşedinţă a fiorosului conte. Am luat cu noi în mini-expediţia turistică şi toată redacţia Automarket. Pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de echipă, neamţul s-a oferit să facă pe cărăuşul, aşa că am înghesuit în portbagaj multe genţi, dar şi mai multe merinde pentru un ospăţ la poalele castelului Bran.

Am călcat asfaltul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti şi după numai o oră eram aproape de Comarnic. Când credeam că scăpăm neatinşi de febra naţională a unui weekend la munte, am luat în piept marea de lumini roşii. Din fericire, reuşisem să încărcăm bateria auxiliară şi sistemul start-stop îşi făcea treaba. Tăia motorul atunci când ne opream.

Cei 6.5 litri/100 pe care îi obţinusem de la Bucureşti până acolo păleau încet, ca şi speranţa de a ajunge la timp la destinaţie. După încă o oră ne apropiam de Predeal. Depăşisem viteza melcului dar şi pragul de 7.0 litri/100 de km. Când am făcut stânga spre Râşnov, neamţul a răsuflat uşurat, a tras aer prin grila-i cromată şi s-a aşternut frumos la drum.

O plăcere să laşi cutia automată cu opt trepte să alterneze rapoartele în funcţie de virajul pe care îl abordezi. Deşi era plin ochi cu d-ale gurii nu am rezistat tentaţiei de a vedea cum se simte break-ul cu xDrive. Delicios. Seria 5 Touring nu s-a dezis. Caroseria mare dă o oarecare impresie de ruliu şi greutate, însă sistemul de tracţiune integrală aşează totul cu o impecabilă grijă.

Cicatrice în parbriz

Şi când credeam că totul merge ca pe roate, pe 4 roate mai exact, un trosnet scurt a străpuns negura în care ne tot afundam. Nu a fost mult până când am văzut-o. O floare ca de gheaţă, mică, ascunsă la baza parbrizului. Neamţul a scrâşnit din dinţi. Şi noi la fel. Piatra aruncată de maşina din faţă a lăsat urme.

Într-un final, la mai bine de trei ore distanţă de Micul Paris l-am văzut cocoţat pe o stâncă, într-un văl de ceaţă. Castelul Bran l-a impresionat şi pe vizitatorul nostru. Am înoptat la o pensiune de la poalele castelului.

Dimineaţa ne spălăm pe ochi

Dimineaţa ne-a găsit uşor brumaţi, cu un strat subţire de zăpadă aşternut în timpul nopţii. L-am curăţat repede şi ne-am apucat să-l cosmetizăm pe neamţul venit în vizită. Doar nu aveam să vi-l arătăm aşa, murdar de pe drumurile patriei. Cu bunăvoinţa gazdei am împrumutat una bucată furtun şi una bucată şampon şi am trecut la treabă.

Nu e uşor lucru să treci de stratul de noroi pe care ţi-l aştern la picioare şoselele noastre. Jet după jet, strop după strop, Seria 5 s-a lepădat de tot ce adunase cu o seară înainte. Gri-ul începea din nou să capete culoare. Şi nu e uşor lucru să iei la puricat fiecare colţ al maşinii cu şerveţele de bucătărie şi o soluţie de curăţat. Dar am insistat.

Oameni şi cai

Două role de hârtie mai târziu, Seria 5 Touring sclipea. Era parcă mai zâmbitor ca niciodată. Atât de zâmbitor încât nu şi-a putut stăpâni amuzamentul când a văzut ce mijloc de deplasare au localnicii. Un bătrânel cu o cuşmă de astrahan îndesată într-o parte ne zâmbeşte şugubăţ de undeva de sus, din măreţia ”trăsurii” sale.

Neamţul nostru află că oamenii locului au nevoie de maxim doi cai putere şi nu de 218 ca în cazul nostru. Doi cai care se întreţin cu un braţ de otavă şi o sorbitură de apă de izvor, nu cu motorina unei pompe de pe DN1.

Pregătit de schi

Răsfăţat suficient cu apă şi şampon, dar şi cu câteva poveşti despre cai şi animale de povară, neamţul nu a crâcnit atunci când în portbagajul său şi-au făcut loc schiuri, beţe şi clăpari. În fond, un model născut într-un land în care Alpii Bavarezi mustesc de staţiuni dedicate sporturilor de iarnă, nu putea să nu iubească schiul. Şi a venit pregătit pentru asta. Am rabatat tunelul central al banchetei spate şi echipamentul a încăput perfect. La nevoie, luneta se deschide şi ea pentru a face loc schiurilor.

Seria 5 Touring a ţinut să fie alături de noi şi a urcat până aproape de baza pârtiei, ajutat de xDrive şi cele patru anvelope de iarnă care au muşcat constant din zăpada uşor îngheţată. Ne-a privit de pe margine, iar la final a înghiţit din nou schiurile şi clăparii încărcaţi de zăpadă.

Drumul spre casă s-a desfăşurat lent, în acordurile lui Sinatra şi pâlpâiala sutelor de stopuri înşirate pe Valea Prahovei.