VW vrea să-şi spele păcatele: Tiguan GTE, primul model de serie din lume cu panouri solare?
Conceptul Volkswagen Tiguan GTE va fi lansat în producţie de serie până la sfârşitul anului 2016 şi va deveni astfel primul model cu panouri solare din lume, potrivit presei internaţionale.
La Salonul Auto de la Frankfurt care a avut loc în luna septembrie, Volkswagen a prezentat Tiguan GTE, conceptul unui SUV hibrid plug-in care a ieşit în evidenţă prin utilizarea unor panouri solare pe plafon.
La vremea respectivă, Volkswagen nu a adus în discuţie posibilitatea introducerii în producţie a acestei variante a lui Tiguan, însă Salonul Auto care se desfăşoară în aceste zile la Tokyo a oferit primele indicii în acest sens.
Publicaţia australiană News susţine că versiunea de serie va fi disponibilă la vânzare pe plan internaţional spre finalul anului 2016, ceea ce ar face ca Volkswagen Tiguan GTE să devină primul model din lume cu panouri solare.
În varianta de concept, Tiguan GTE are 218 CP un consum mixt de numai 1.9 litri la sută. În modul 100% electric, SUV-ul de la Volkswagen poate să parcurgă o distanţă de 50 de kilometri datorită bateriei litiu-ion de 13 kWh şi a sistemului de încărcare solară de pe plafon.
Volkswagen: "Ne cerem scuze pentru Dieselgate"
Lansarea în producţie de serie a lui Tiguan GTE ar conrespunde şi cu atitudinea manifestată de constructorul german la Salonul Auto de la Tokyo. Nu numai că VW a renunţat la lansarea din 2016 a lui Passat diesel pe piaţa japoneză, dar preşedintele Herbert Diess şi-a cerut scuze public pentru trişarea rezultatelor la testele de emisii.
"Aş dori să-mi cer scuze cu sinceritate pentru acţiunile derulate împotriva tuturor lucrurilor în care cred oamenii noştri. Încrederea clienţilor este cea mai importantă pentru noi şi facem tot ce putem pentru a recâştiga această încredere în brandul şi în produsele noastre", a explicat el.
Via HybridCars, News
Fisker Karma are inca din 2011 plafon format din panouri solare :) si parca tot de serie este :D