Volkswagen XL1 va fi disponibil doar în regim de leasing

Publicat miercuri, 29.05.2013 17:28 de Sebastian Toma

Volkswagen va comercializa modelul XL1, lansat la Salonul Auto de la Geneva, doar în regim leasign. Primul lot va include 50 de unităţi, urmând ca acesta să fie suplimentat în funcţie de cerere.

Volkswagen XL1, conceptul fascinant al nemţilor transformat în model de serie, va fi oferit doar în leasing. Seria limitată anunţată iniţial va fi de 50 de unităţi în primă fază, urmând să fie completată pe măsură ce apar şi cereri pentru modelul respectiv. Vestea vine de la americanii de la AutoblogGreen, care au discutat cu managerul de produs Volkswagen din Statele Unite ale Americii, care le-a explicat că, în cea mai probabilă situaţie, XL1 va fi oferit în regim de leasign. Cei de la Volkswagen au ales această soluţie pentru a putea examina mai atent primele unităţi ale lui XL1 şi pentru a putea obţine informaţii complete privind utilizarea modelului de-a lungul timpului de consumatori reali.

Modelul XL1 este echipat cu un motor TDI de 800 centimetri cubi, care are doi cilindri şi dezvoltă 47 CP. Unitatea este completată de un motor electric de 27 CP, alimentat de un set de acumulatori de 5.5 kWh. Împreună, cele două motoare formează un sistem hibrid care se mândreşte cu un consum mediu de 0.9 litri la sută în regim mixt şi cu emisii de CO2 de 21 grame pe kilometru, absolut remarcabile pentru un model de serie.

Costurile ridicate ale lui XL1, care împiedică sistemul clasic de comercializare, sunt legate de caroseria şi şasiul din fibră de carbon, necesare pentru a reduce masa modelului la cel mai redus nivel posibil. Masa versiunii de serie a lui XL1 reprezintă o treime din masa unui Porsche 911, iar modelul este suficient de rezistent încât să treacă de toate testele de impact din Europa, după ce spun probele interne de la Volkswagen. Forma caroseriei lui XL1 îi aduce un alt record, cel pentru cel mai aerodinamic automobil de serie din lume, graţie cofiecientului de frecare cu aerul de 0.189.

Via AutoblogGreen

  • kkk, miercuri, 29.05.2013 17:49

    Sa fim seriosi,cine da banii pe carapacea asta inutila?!

  • Lexmark, miercuri, 29.05.2013 21:08

    Ca bine zici kkk!

  • ce imi place..., joi, 30.05.2013 07:23

    te apuca rasu....cu cat tam-tam au mai ridicat in slavi cel mai economic hibrid volcsfaghen. Cel mai bun, cel mai economic....si acuma, 50 de bucati urmand sa "suplimenteze" in functie de cerere.....PROSTEALA apoi fanii VAG cand vine vorba de concurenta electrica/hibrida sunt ca lupii. Sunt cei mai bine informati cei mai infocati detractori ale electricelor/hibridelor, cei mai maturi in gandire si mai calculati cand este sa iti demostreze negru pe alb ca un hibrid (exemplu cel mai clar prius) nu merita un sfant si ca e prost ala care cumpara asa ceva. @zarnastene...unde esti? Hai, acum ai posibilitatea sa te desfasori: Nemteasca e, VAG e nu vii sa ne tii teorii? Parca mai era unu.....ala? sau cum ii zicea lui noname ehh....dar nu e mai usor sa stai ascuns dupa fusta si sa faci click pe rosu. Nu iti trebuie multa minte, mana dreapta exersata ajunge...

  • @yoyo, joi, 30.05.2013 13:07

    ...asa e, ai dreptate....urca tu in coaja asta de carbon 5 persoane plus bagaj si nu uita de o remorca...aerodinamica si luata in leasing yoyo...esti simpatic....zau!

  • yoyo, joi, 30.05.2013 13:23

    Coaja asta o sa ia 5 stele la Ncap din cate se pare (teste interne) si cand spui carbon sorry to report dar e mai sigur/rezistent decat tabla in caz ca nu stiai (nu degeaba il gasesti din abundenta pe masinile super sport la elemente de siguranta si bineinteles ca e folosit si pt reducerea masei). De curiozitate : te simti mai sigur intr-un fiat 500 ?!? ca pana la urma vorbim de o citadina! Esti simatic zau dar nici macar nu ai vazut masina live/teste si iti dai cu parerea ...chiar ne meritam soarta ca popor "ala"

  • @ala, joi, 30.05.2013 13:27

    iti dau o manuta verde pentru prezenta dar argumentele tale ON-TOPIC sunt? si coboara te rog din sferele inalte in care te visezi si lumineaza-ne inteleptule de ce acest volcsvaghen merita sa il cumperi, pardon sa-l iei in leasing. In afara de cel mai aerodinamic automobil din istorie si cel mai economic (pe hartie) care sunt argumentele? dar, te rog, nu regurgita prea mult si prea elevat sa nu ne acoperi cu invatatura-ti augusta, prea inteleptule!

  • yoyo@ ..., joi, 30.05.2013 15:22

    Dc prin "ala" te referi la mine incerc sa iti dau o replica si nu un raspuns la intrebarea ta: unde am spus ca ca merita sa il cumperi? Intr-un comentariu anterior ( a fost sters se pare) am spus clar ca nu mi-as cumpara asa ceva! ON TOPIC masina este o citadina pura si nu vreun SUV sau altceva pt drumuri la munte si la mare! Care e rostul unui renault Z.E sau al unui smart? Sunt destule capitale in vest ca au imbratisat aceste tipuri de automobile (unele chiar ofera spre inchiriere/abonament lunar automobile electrice). De autolib ai auzit dc tot vrei sa faci pe desteptul injurand modul prin care e xl1 este pus la dispozitie clientilor? Daca tu vrei sa cari varza cu el e doar problema ta (si vezi ca nu are 5 locuri ... ca doar e citadina)!

  • @yoyo, joi, 30.05.2013 17:44

    nu tu erai ala...ala era...ala :) Dar lui ala i s-a sters comentul din motive de vocabular. Probabil ca asa vorbeste acasa. Sa revin...deci, pentru o citadina pura iti trebuie carbon sa ia 5 stele la euroNCAP....Ok!...nu stiu cu ce viteaza MEDIE circula vesticu in oras dar sunt sigur ca carbonu' ala de ii salveaza viata mizerabila cand intra vreun scooter in el isi face TOOOTI banii. LA fel de "justificat" este si motoru' diesel de iti ofera 500Km autonomie. Nu zic, autonomia sa fie cat mai lunga dar parca ceva nu se leaga, nu crezi? Adica prea mult efort pentru o "citadina pura"....prea multa tehnologie incorporata pentru...?. Trebuie sa mai pomenesc de coeficientul aerodinamic demn de cartea recordurilor? As intelege daca Cx-ul asta ajuta sa te strecori mai usor prin trafic dar nu cred ca asta e scopul lui. So, care e destinatia acestei masini? Imi poate argumenta cineva cu punct si virgula? Sau ne mandrim cu platforma asta de jdemii de euro doar sa ne bage lumea'n seama odata ce concurenta europeana pare sa fie mult mai rezonabila (vezi Zoe). PS ma scuzi ca am facut-o pe desteptu', incerc sa imi depasesc conditia si indraznesc a-ti supune bunavointei sa accepti marinimos sa numai imi atribui idei pe care nu le-am exprimat ( a se vedea "injuraturile" cu privire la sistemul de leasing).

  • yoyo, joi, 30.05.2013 18:09

    la cate commenturi s-au sters nu se mai poate urmari firul/logica discutiei ... nu accept/nu recunosc nimic :))

  • hm, joi, 30.05.2013 20:21

    Probabil va avea acelasi insucces ca Vw Lupo sau Fox.