Versiunea de 400 de kilometri a lui Renault Zoe poate fi comandată în România: prețul pleacă de la 33.000 de euro

Publicat luni, 22.05.2017 18:09 de Cornel Șocariciu

Renault Zoe cu autonomie de 400 de kilometri este disponibil în România. Prețul începe de la 33.000 de euro cu TVA.

Renault Zoe este cel mai bine vândut model electric la nivel european, iar acum, varianta cu autonomie de 400 de kilometri poate fi comandată și în România. Această versiune a lui Renault Zoe a fost expusă în premieră în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2016 și integrează o baterie cu o capacitate de 41 kWh.

Conform oficialilor Renault, versiunea Zoe Z.E. 40 oferă o autonomie în ciclul NEDC de 400 de kilometri, echivalentul unei distanțe reale de 300 de kilometri în mediul urban și limitrof. Totodată, francezii păstrează în gamă versiunea Zoe Z.E. 22 (baterie de 22 kWh), variantă care promite 240 de kilometri în ciclul NEDC (170 de kilometri în trafic real).

Renault Zoe va putea fi comandat în versiunile de echipare Life și Intens. Cel mai accesibil Zoe este cel echipat cu bateria de 22 kWh și pornește de la 31.000 de euro cu TVA. Modelul poate fi configurat doar în varianta Life.

Până acum, modelele electrice produse de Renault veneau cu o ofertă de închiriere a bateriilor. Acum, pentru a putea fi accesate și prin programul Rabla Plus, Renault oferă Zoe cu prețul bateriilor inclus.

Renault ZOE

AUTONOMIE
(NEDC)
PUTERE
CUPLU

PREȚ
(Euro/TVA inclus)

ECHIPARE Life
240 92 CP
225 Nm
31.000
400 92 CP
225 Nm
33.000
ECHIPARE Intens
400 92 CP
225 Nm
34.500

Nivelul de echipare Life oferă faruri de zi cu LED, cruise control, asistență la frânarea de urgență și un instrumentar de bord digital de 7 inchi. Dacă mizezi pe echiparea Intens, Zoe promite jante din aluminiu cu diametrul de 16 inchi, senzori de ploaie și de lumină, dar și un sistem audio Arkamis 3D Sound. 

Renault Zoe vs. concurența

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
AUTONOMIE
(NEDC) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Renault Zoe
ZE 22 Life
92 240 31.000
BMW i3
Electric
170 190 35.880
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Fail, luni, 22.05.2017 19:24

    Sa se spele pe cap cu ele. La preturile astea, chiar daca scadem Rabla Plus ajungem la masini echipate foarte bine din clasa compacta si cu motoare potente. Daca mai punem si chiria lunara ajungem la concluzia ca va fi cumparata doar de firma care vor sa arate ca sunt "eco" in fata clientilor sau oameni cu dare de mana (desi i3 si altele din clasa sunt tot pe acolo la pret). Multumesc, dar spun pas...

  • Sam93, luni, 22.05.2017 20:17

    Masina de dimensiunile unui Matiz care costa 33.000 de euro. HAHAHAHA! Sincer, daca va pasa asa mult de mediu, mai bine nu mai poluati prin achizitia unei noi masini la care se produce multa poluare in procesul de productie a bateriei, a masinii, a transportului pana la client. O solutie mai buna pentru mediu e sa va luati un Clio SH din ultima generatie daca va plac frantuzele asa mult, la un pret infinit mai mic si mai avantajos. Consumul excesiv, chiar is in domeniul auto, produce multa poluare.

  • ACE, luni, 22.05.2017 20:47

    Pretul nu estd chiar totul la o masina....iar daca chiar crej sa o cumperi scrie clar in articol NU MAI PLATESTI CHIRIA LUNARA A BATERIEI....HAI ECO !!!!

  • bla bla, marţi, 23.05.2017 04:21

    @Sam93 productia unei baterii de generatie nou nu e atat de poluanta pe cat crezi tu, sau pe cat ni s-a spus. https://www.youtube.com/watch?v=50rXYrFCQMw

  • hermann, marţi, 23.05.2017 07:22

    Peste tot in Europa inclusiv Franta se dau in sistem leasing acumulatori,numai in Romania daca tot se da acea suma de bani prin rabla+ de ce sa beneficieze romanii ;mai bine le baga pe gat bateriile !!!

  • vianu, marţi, 23.05.2017 08:08

    pe principiul ce'i SH e mai bun decat nou: - un telefon mobil din piata - o masina din targ - o femeie la "mana a 2 a" - o hartie igienica folosita ...sincer

  • Tibi, marţi, 23.05.2017 09:37

    @vianu Nu-i chiar asa. Unele produse pot fi refolosite, unele persoane nu-si permit ceva nou, unii oameni cumpara din manie fara sa aprecieze un produs, omanirea recicleaza prea putin iar productia constanta de lucruri noi dreneaza resursele si polueaza. Nu neg calitatile unui produs nou, dar nu orice folosim e musai sa fie nou.

  • vianu, marţi, 23.05.2017 10:14

    @Tibi sunt perfect deacord cu tine. Vorbim, totusi, de o alternativa complet noua si o tehnologie ce urmeaza a fi imbunatatita. Seamana (pastrand proportia) cu discutia Logan vs masina SH de acu 10 ani. dar unora le e bine "la caldurica" propriei ignorante scapand din vedere beneficiile petrolului si depedenta de anumite zone geografice: mai un razboi, mai un atentat, mai o variatie de pret la pompa. Nimicuri de astea...Evident, ca romani sadea, invelim totul in mantaua saraciei. Acuma...eu nu inteleg cum gandesc unii...."eu astept sa scada preturile si cand se va oferi o autonomie de peste X00km". Realitatea (iarasi ignorata) spune ca preturile scad DOAR DACA acea tehnologie este acceptata inca din faza incipienta, pentru ca insasi piata prin adoptarea noului diminueaza preturile. Doar ca unii asteapta ca marfa ce sta pe raft sa se ieftineasca. Wrong, costurile se distribuie pe unitati vandute si nu pe cele NEvandute.

  • mishazaitev, marţi, 23.05.2017 11:12

    @bla bla N-o fi foarte poluanta producerea bateriei, dar este inca foarte poluanta producerea si, mai ales distrugatoare, producerea energiei necesare incarcarii ei. Pe langa faptul ca un procent enorm din industrie energetica foloseste inca surse poluante, petrol, carbune, etc., spune-le si alora de la Cernobil si de la Fukushia, cat de nepoluanta este energia atomica! Mai mult decat atat, ai idee cate habitate naturale au fost distruse in Romania prin construirea microhidrocentralelor producatoare de asa-zisa energie verde? Cate rauri au incetat sa mai curga? Cate animale n-au mai avut de unde sa de adape?

  • mishazaitev, marţi, 23.05.2017 11:17

    Uitati aici cat de inofensive sunt produsele electronice care, cica, ar trebui "reciclate" in tarile care se considere "civilizate" Poate va veti gandi de doua ori cand renuntati la PC-ul sau telefonul mobil bun, dar care are cativa anisori, doar de dragul de a fi la moda, sau cand cumparati o masina electrica doar ca sa fiti ecologisti: http://www.dailymail.co.uk/news/article-3049457/Where-computer-goes-die-Shocking-pictures-toxic-electronic-graveyards-Africa-West-dumps-old-PCs-laptops-microwaves-fridges-phones.html

  • mishazaitev, marţi, 23.05.2017 11:19

    Ma intreb si cati dintre cei care se gandesc sa-si cumpere o masina electrica de dragul de a fi ecologisti, s-au lasat in prealabil de fumat: http://tobaccosmoke.exposurescience.org/abcs-of-shs/the-cigarette-is-a-major-source-of-pollution

  • mishazaitev, marţi, 23.05.2017 11:24

    Pentru naivii care cred ca bateriile sunt inofensive .... https://www.theguardian.com/vital-signs/2015/jun/10/tesla-batteries-environment-lithium-elon-musk-powerwall http://www.conserve-energy-future.com/top-10-worst-toxic-pollution-problems.php

  • Sergiu, marţi, 23.05.2017 13:16

    400 km NEDC=300-330 km reali

  • razorsbk, marţi, 23.05.2017 13:51

    Din comentariile de mai sus vad ca iar nu se intelege ca multi iau masina nu pentru ca nu polueaza ci pentru agilitate/silentiozitate poate si sportivitate. Din aia 33k scazi bonusurile si ajungi pe la 21k. Apoi legat de chiria pe acumulatori: e usor sa te plangi acum, dar cand peste 1-2 ani cand renault scoate noul pack de 80kw si autonomie de 6-800km si il primesti gratuit pentru ca ai platit chirie parca nu mai e asa rau. Exact asta s-a intamplat anul asta, toti cei care plateau chirie lunara au primit pack-ul nou si li s-a dublat autonomia de la 200 la 400km.

  • vianu, marţi, 23.05.2017 14:49

    n-a zis nimeni ca energia atomica e cea mai curata. E murdara cand se intampla nenorociri (cauzata ori de mintile debile ale unor politruci vezi Cernobal, ori din cauze naturale imposibil de controlat). Situatiile punctuale (Japonia, Rusia, SUA, UK) nu pot demonta ideea ca energia atomica e o alternativa mai mult decat rezonabila la cosurile de fum. Procentul energiei atomice in total energie variaza iar unii nu se sfiesc sa o utilizeze big-time daca exista responabilitate (vezi Franta cu ~80% din total energie nationala). Ideea e ca energia electrica poate fi produsa si pe cai eco (mai putin cea hidro) iar lucrul asta se trece cu vederea expunandu-se in mod agresiv problema anergiei atomice, de parca aceasta e SINGURA sursa. Problema micro-centralelor e o chestiune politico-financiara mai degraba tipica mizeriilor carpato-danubiano-pontice si, dovedit de zeci ani ca energia hidro "nu bun". De ce s-ar dori o confuzie fortata cum ca ecologistii ar sustine energia hidro? Evident nu poate nimeni ca ignoranti nu ar exista si in tabara verzilor; dar generalizarea ar fi fortata. Tragand linie, sunt eco (incerc sa fiu astfel), mi-as cumpara o masina electrica (inclusiv pentru aspectele tehnice: silentiozitate, ergonomie, etc) si acceptand ca prin coor-ul niciunuia dintre noi nu iese parfum de viorele (indiferent daca suntem pietoni ori biciclisti) as avea totusi credinta ca (pana la urma) as polua mai putin cu o electrica decat utilizand o motorizare clasica.

  • bla bla, marţi, 23.05.2017 15:10

    @mishazaitev Incarcarea unei baterii poate fi poluanta daca energia respectiva esti din surse poluante (centrala pe carbuni). Centralele atomice ca si hidrocentralele nu degaja emisii in atmosfera. Cernobal si Fukushima erau centrale cu technologie veche.Noile tipuri de reactorea sunt foarte sigure si foarte eficiente. Ultimul tau link ( http://www.conserve-energy-future.com/top-10-worst-toxic-pollution-problems.php ) zice de baterii de tip vechi, nu de cele litiu-ion. Iar pe viitor se va trece la beterii pe grafen. Nu zice nimeni, nici macar Musk, ca masinile electrice nu polueaza. Per total o masini electrica polueaza mai putin decat una normala, in special daca energia provine din surse verzi (vant, solara, etc.). Dar cel mai esential, masina electrica elimina poluare din orase .Acolo unde o masina isi petrece 90% din timp.Vezi cate decese premature cauzeaza poluarea aerului.Doar in SUA 200.000 - http://news.mit.edu/2013/study-air-pollution-causes-200000-early-deaths-each-year-in-the-us-0829 Deci care e naiv dintre noi?

  • mishazaitev, marţi, 23.05.2017 16:58

    @bla bla ".Noile tipuri de reactorea sunt foarte sigure si foarte eficiente" .... Ai cumva o diploma in energie nucleara? Daca producere de energie nucleara este atat de sigura, de ce Germania isi inchide centralele nucleare fara vreo intentie de a construi altele? De ce tot ce este nou, trebuie sa fie si sigur?Sistemele de conducere autonoma de la Tesla au fost noi dar se pare ca deja fac victime. Si, ca tot ai adus vorba de SUA, vezi cati oameni mor impuscati acolo datorita liberului acces la arme. Legatura cauza-efect este mult mai clara si mult mai usor de dovedit decat cea dintre poluare si decesele puse pe seama ei. Eu nu zic ca poluarea este buna. Sunt doar impotriva celor care, chipurile, lupta impotriva poluarii folosind mijloace poluante. Atata vreme cat in prezent un procentaj enorm din sursele producatoare de energie sunt poluante, mi se pare curat snobism sa afirmi ca lupti impotriva poluarii promovand vehiculele electrice. Ce-ti garanteaza tie ca atunci cand iti bagi la incart masina electrica, nu folosesti tehnologie "verde" pentru care s-au defrisat paduri producatoare de oxigen, s-au secat ape de munte si s-au distrus habitate intregi? Legat de intrebarea ta finala, nu stiu cine e mai naiv... Stiu cu siguranta cine e mai snob!

  • mishazaitev, marţi, 23.05.2017 17:06

    @razorsbk Pot sa inteleg pe orcine isi ia masina electrica din alte motive decat dorinta de a nu polua. N-am nimic impotriva celui care face alegerea asta purisi simplu din dorinta de a fi diferit. De altfel cred ca acesta este adevaratul motiv pentru care mjoritatea cumparatorilor opteaza pentru masini electrice.... restul sunt naivii despre care vorbeam.

  • vianu, marţi, 23.05.2017 17:46

    Germania isi inchide nuclearele din cu totul alte motive decat nesiguranta, banii mai precis. Centralele pe carbune sunt mai usor de construit plus ca au carbune kklau. Nu Fukushima a fost principala cauza a renuntarii la energia atomica dar a fost motivul avansarii anului abandonarii acesteia. cat despre construit altele....eh, politica....azi spunem una, maine o intoarcem ca au si ei Ploiestiul lor.

  • bla bla, marţi, 23.05.2017 18:48

    @mishazaitev nu-ti trebuie diploma in energie nucleara ca sa citesti articole despre noile tipuri de reactoare nucleare. http://e360.yale.edu/features/the_nuclear_power_resurgence_how_safe_are_the_new_reactors Cat despre de ce Germania isi inchide centralele nucleare, foloseste google. Nou poate sa insemne si inbunatatit.Ex. noile masini, avioane, vapoare, etc. sunt mai sigure decat cele vechi. In cazul Autopilot de la Tesla este o tehnologie complet noua, si la fel ca si primele masini, avioane etc. va fi inbunatatit in timp.In plus asa cum zicea un propritar de Tesla, media (ziare, tv) nu arata sutele de accidente evitate de Autopilot. In cautare de senzational arata doar cele cateva accidente "provocate" de Autopilot. Am pus provocate intre ghilimele deoarece, in acele cazuri vina a fost tot a oamenilor. Autopilot nu este un sistem 100% autonom (inca), iar multi proprietari din necunostinta sau din prostie au abuzat de acest sistem. Ai citit articolul despre decesele provocate de poluare aerului? Deci dupa modul tau de gandire, nu ar trebui sa adoptam masini electrice care polueaza mai putin si cel mai important elimina poluarea din orase, doar datorita faptului ca inca are un impact asupra mediului?E ca si cum a zice nu-mi iau masina X pt ca are consum doar cu 30% mai mic decat Y.

  • Georgel, joi, 25.05.2017 16:52

    Unul din motivele din cauza caruia nemtii renunta la energia atomica este ca nu avem asa de mult combustibil atomic la dispozitie, cum credem. Acum daca asta este doar o poveste ca si cea cu petrolul nu stim ... inca.

  • Inorogul Roz, joi, 25.05.2017 17:00

    un alt punct de vedere, eu unul de vreo 40 de ani aud cum se va termina petrolul in 20 de ani ... https://www.usnews.com/opinion/blogs/on-energy/2011/09/14/abiotic-oil-a-theory-worth-exploring

  • Pana, vineri, 26.05.2017 12:48

    Lasand la o parte ciorba de mai sus, poluarea exista si va exista. Atata timp cat se folosesc substante nocive sau toxice pentru ca binele omului, aceste vor fi folosite in continuare. Deci cu sau fara electrice, poluare va exista in continuare. Doar ca aceasta poluare va fi facuta in alt mod. Adica nu pe teava de esapament. Revenind la electrice, mie mi se pare ca insusi faptul ca masinile de genul asta exista, devin mai accesebile si au o autonomie mai mare, este un lucru din ce in ce mai bun. Deocamdata sunt scumpe, iar constructorii incearca sa le faca mai accesibile... oferind servicii de inchiriere pentru acumulatori de exemplu. Dar sa nu uitam ca la inceput si automobilele au fost scumpe si au fost privite cu mari retineri.