SHANGHAI 2011: Mercedes A-Klasse Concept

Publicat marţi, 19.04.2011 10:57 de Sebastian Toma

Conceptul care prefigurează viitorul A-Klasse a debutat la Shanghai. Modelul este echipat cu un motor pe benzină de 210 CP şi beneficiază de o transmisie cu şapte trepte.

Mercedes-Benz a adus la Shanghai conceptul A-Klasse, menit să prefigureze următoarea generaţie a celui mai mic model din gama sa. Acest concept urmăreşte o filozofie de design care vizează un amestec elegant între linii şi suprafeţe, care conferă un aspect "curat". Amalgamul de forme din care este format acest concept prezintă o imagine similară cu cea a unei sculpturi, amintind de conceptul F800 Style. De data aceasta, Mercedes s-a orientat spre un model mai mic, destinat oraşelor viitorului, în care luxul va fi văzut nu prin prisma dimensiunilor vehiculului pe care îl conduci, ci prin formele şi materialele pe care le prezintă acesta.

Un alt artificiu de design al acestui concept este legat de pragurile laterale. Acestea au un aspect special, care realizează un joc de umbre în timp ce vehiculul se află în mişcare. Jantele de 20 de inch ale conceptului, realizate din aliaj uşor, dau impresia că au fost desenate de suflul vântului, amintind de palele unei turbine, în timp ce oglinzile laterale amintesc de aripile unui avion de vânătoare.

Pe lângă intenţiile viitoare în materie de design, A-Klasse Concept prezintă şi o nouă gamă de motorizări. Primul motor din gama respectivă se numeşte M270 şi este o unitate cu patru cilindri în linie destinată montării transversale. Graţie tehnologiei injecţiei directe de benzină şi a supraalimentării cu o turbină, motorul furnizează un nivel ridicat de putere - 210 CP - fără ca emisiile să fie la cote ridicate. Motorul este construit integral din aluminiu şi se bucură de injectoare piezo-electrice ultra-precise, care pot furniza carburant la o presiune de 200 de bari.

Via | Mercedes-Benz

  • hexor, marţi, 19.04.2011 11:28
    Superb

    Daca versiunea de serie va arata la fel atunci din punct de vedere al designului va fi mult peste noile seria 1 si A3.

  • maybach1980, marţi, 19.04.2011 11:29
    Nu-mi place

    Partea frontala sa zicem ca e destul de ok, dar partile laterale aduc foarte mult cu linia de design a celor de la BMW, iar la partea posterioara, stopurile seamana foarte mult cu cele ale celor de la Audi...sper ca designerii Mercedes sa faca schimbari majore, altfel nu-i vad bine!

  • Topli, marţi, 19.04.2011 13:55
    MERCEDES

    Curios cum trece de la caroseria A klasse la una sport care momentan zic eu seamana cu scirocco...va fi interesant finalul

  • Blue, marţi, 19.04.2011 14:51
    Superb

    E o masina foarte frumoasa. In varianta de serie probabil ca vor cumintii putin liniile iar in partea frontala vor apela o grile asemanatoare cu cea de pe CL. Chiar nu inteleg ce nu le convine unora ca aduce a BMW sau Audi. Foarte bine, oricum e foarte greu sa vii in ziua de azi cu linii complet noi, ca altfel iti iese un Nissan Juke sau mai stiu eu ce ciudatenie. Sa vedem si varianta de serie care oricum va suferi modificari substantiale.

  • flavius, marţi, 19.04.2011 18:02
    Frumoasa

    Dupa CLS inca o realizare cu stil.Ma rog,pana la varianta de serie or sa apara diferente dar ideea in sine este geniala.Felicitari Mercedes !