Seat Arona: fratele mai mic al lui Ateca a pășit în fața publicului

Publicat luni, 26.06.2017 21:39 de Cornel Șocariciu

Seat Arona a pășit în această seară pentru prima dată în fața publicului larg. SUV-ul de segment B promite posibilități multiple de personalizare, un design atrăgător și un interior croit pentru publicul tânăr.

Seat a prezentat noul Arona în cadrul unui eveniment special susținut în Barcelona. Cel de-al doilea SUV din gama Seat va fi expus în premieră internațională în cadrul Salonului Auto de la Fankfurt din septembrie, iar vânzările vor începe către finalul anului.

Noul Seat Arona va putea fi comandat în 10 culori diferite de caroserie, iar plafonul va putea fi și el personalizat în trei nuanțe diferite. Pentru că Arona are la bază platforma lui Ibiza, designul exterior a fost influențat masiv de subcompacta iberică. De asemenea, Ateca a avut și el un cuvânt de spus în designul final. Blocurile optice sunt disponibile cu lumini LED, iar aceeași tehnologie a fost utilizată și pentru stopuri. Tot la exterior, Seat spune că Arona vine în standard cu jante de 16 inch, dar oferta spaniolilor merge până la dimensiunea de 18 inch.

Seat Arona măsoară 4.138 de mm lungime, cu 79 de mm mai mult decât actuala generație Ibiza. De asemenea, Arona are în plus 99 de mm față de hatchback-ul iberic, iar acesta lucru se traduce prin spațiu și mai mult pentru toți pasagerii. Pentru un plus de aventură în afara asfaltului, Arona oferă o gardă la sol mai mare cu 15 mm decât cea de pe Ibiza. Conform oficialilor spanioli, portbagajul poate înghiți până la 400 de litri.

La interior, Seat Arona se laudă cu un sistem de infotainment care suportă atât Android Auto, cât și Apple CarPlay. Funcția Mirror Link este și ea integrată. Sistemul audio opțional vine sub semnătura BeatsAudio și integrează șase difuzoare, un amplificator și un subwoofer.

Gama de motorizări cuprinde trei propulsoare pe benzină și două diesel. Seat pune la dispoziție unitatea de 1.0 litri benzină cu trei cilindri care produce 95 CP sau 115 CP. Varianta mai puțin potentă este cuplată la o cutie manuală cu cinci trepte, în timp ce versiunea de 115 cai poate fi comandată fie cu o cutie manuală cu șase trepte, fie cu una DSG cu șapte rapoarte. Vârful de gamă în ceea ce privește motoarele pe benzină o să fie cel de 150 de cai putere. Acesta integrează tehnologia de dezactivare a cilindrilor și vine cuplat la o cutie manuală cu șase trepte. În plus, unitatea va fi disponibilă doar pe versiunea FR.

În dreptul motoarelor diesel amintim de unitatea de 1.6 litri TDI care poate fi comandată în varianta de 95 de cai sau în cea de 115 cai putere. Ambele versiuni de putere sunt disponibile cu o cutie automată DSG.

  • Gucifer, luni, 26.06.2017 22:06

    Matrioska Ateca + interior de Ibiza.

  • Adita, marţi, 27.06.2017 00:04

    Sa vedem si prețurile , ar trebui sa fie cu mult sub pretul lui Ateca ...

  • eee, marţi, 27.06.2017 07:03

    interior pentru publicul tanar? aia nu a mai avut seat de 2 generatii, de cand arata ca un vw mai ieftin. de cand vor tinerii un interior negru si plictisitor? Tinerii vor Juke , 500, mini, Captur, si asta se vede de departe in vanzari. Poate vor putea sa ciupeasca ceva din piata, dar, ca in ultima vreme, seat a ramas mult in urma cu designul, unde candva era in top. pacat.

  • Tibi, marţi, 27.06.2017 09:48

    Intr-adevar interiorul nu are nici o treaba cu tineretul, intr-adevar arata ca un VW mai ieftin. Dar nu poti spune ca Seat a fost vrodata in top cu designul. Atunci cand nu au scos masini doar cu emblema schimbata, produsele lor au fost dragute. La fel cum este si acest Arona, care mie imi place. Este draguta dar decenta, nu pokemoni ca Juke, CH-R, Cactus si altele. Majoritatea masinilor din segmentul asta la ora actuala sunt desene animate. Se vede aici cum designerii germani si-au umflat ochii si venele incarcand sa scoata aceasta masina din tiparele lor sobre.

  • @Tibi, marţi, 27.06.2017 11:53

    Dar de Seat Leon 1P cu forma lui fluida poti zice ca nu era in top?

  • Cebotari Marcel, marţi, 27.06.2017 17:52

    Daca petarda asta VAGista arata mai bine decat CH-R , Juke si Cactus, inseamna ca unii au probleme grave cu cultura auto. Seat Arona nu se ridica la nivelul niciunui concurent din segmentul SUVs ultra-compacte. Nici ca tehnologii, nici ca design, ca fiabilitate nu mai vorbesc. Am sa dau cate un exemplu : C4 Cactus : sistemul Air bump REVOLUTIONAR in segment Nissan Juke : motorizari de peste 200CP Toyota CH-R : Suspensie independenta pe spate, tehnologie hybrid, tehnologie full led +semnalizare dinamica ,etc .....de design nu mai e cazul sa vorbim .

  • Tibi, marţi, 27.06.2017 22:22

    @Cebotari Marcel Ce legatura are cultura auto cu designul unei masini? Daca mie imi place masina asta, inseamna ca nu am cultura auto? Vai! In plus, ce-i asa revolutionar la sistemul air-bump? E cumva revolutionar la modul airbagului sau ABS-ului? Si ce legatura are designul cu tehnologiile si fiabilitatea? Eu vorbeam strict de aspect, iar modelele enumerate de mine pur si simplu nu-mi plac.