Revoluţie în navigaţie: Volkswagen ID va avea un head-up display care va proiecta pictograme la 15 metri în faţa şoferului
Modelul electric Volkswagen ID va beneficia de un head-up display revoluţionar care va proiecta pictogramele la 15 metri în faţa şoferului, astfel că acesta va avea impresia că elementele sistemului de navigaţie sunt pe şosea.
Volkswagen ID este un concept electric prezentat de constructorul german cu ocazia Salonului Auto de la Paris de la sfârşitul lunii septembrie. Departe de a impresiona prin specificaţiile tehnice anunţate, în contextul în care o autonomie de 400-600 de kilometri va fi relativ mică la lansarea programată pentru 2020, ID are potenţialul de a atrage atenţia prin tehnologie.
Una dintre acestea se referă la un sistem head-up display revoluţionar, potrivit designerului-sef al celor de la Volkswagen, Klaus Bischoff.
Astfel, Volkswagen ID va beneficia de un head-up display augmentat care va fi capabil să proiecteze informaţiile şi pictogramele ca şi cum acestea ar fi la circa 15 metri în faţa şoferului. Cu alte cuvinte, şoferul va avea senzaţia că indicaţiile sistemului de navigaţie apar chiar pe şosea.
În plus, sistemul va identifica diverse accidente sau blocaje în trafic, pe baza informaţiilor preluate de la sistemul de navigaţie Here, care va fi utilizat pentru început de BMW, Mercedes şi Grupul Volkswagen, constructori care l-au cumpărat recent de la Nokia.
Noua tehnologie va fi posibilă datorită faptului că ID va fi un model electric cu motorul amplasat în spate. Această configuraţie permite mutarea sistemului climat în partea din faţă a maşinii, astfel că dashboard-ul poate fi mutat cu circa 20 de centimetri mai în faţă, ceea ce va crea distanţa necesară pentru un head-up display augmentat.
Via Autocar
se lauda acuma cu tehnologie de peste 4 ani, de parca ar oferi-o deja. daca masina asta ar fi deja pe piata as intelege, dar asa, doar laude di reclama