Prețurile noii generații Audi Q3 în România: start de la 34.600 de euro
Audi a publicat lista de prețuri pentru noul Q3. Pe piața din România, cea mai accesibilă versiune este echipată cu motorul pe benzină de 1.5 litri și 150 CP. Prețul de pornire este de 34.580 de euro.
La jumătatea anului trecut, Audi a publicat primele imagini și detalii referitoare la noua generație Q3. SUV-ul producătorului german a primit modificări consistente la nivelul designului exterior, un interior care integreză cele mai noi sistem dezvoltate de inginerii Audi și o gamă completă de motorizări diesel și benzină.
Grila Singleframe, prizele de aer mai mari și capota cu nervuri mult mai bine profilate îi oferă lui Q3 un aspect mult mai sportiv. Farurile au acum o nouă formă, iar stopurile vin cu o semnătură luminoasă restilizată.
Noul Q3 are o lungime de 4.485 de mm (+97 mm comparativ cu vechea generație), lățimea măsoară 1.856 de mm (+25 mm), iar ampatamentul a crescut și el cu 77 mm (2.680 de mm). Scaunele din spate pot culisa pe o distanță care măsoară 150 de mm, iar volumul portbagajului variază între 530 de litri și 675 de litri.
Noul Audi Q3 este disponibil cu trei motorizări pe benzină. Versiunea de bază se numește Q3 35 TFSI și mizează pe motorul pe benzină de 1.5 litri care produce 150 CP și 250 Nm. Prețul de pornire anunțat de nemți pentru această versiune este de 34.580 de euro cu TVA.
Cea de-a doua variantă pe benzină se numește Q3 40 TFSI și integrează motorul de 2.0 litri care produce 190 de cai putere. Resursele motorului sunt gestionate de o cutie automată cu 7 trepte și de sistemul de tracțiune integrală quattro. Vârful de gamă se numește Q3 45 TFSI și oferă tot un motor de 2.0 litri, dar de această dată puterea oferită ajunge la 230 CP. Și în acest caz, nemții vin doar cu o singură configurație: cutie automată cu 7 rapoarte și sistem quattro.
Cei care preferă un motor diesel pot opta pentru versiunile Q3 35 TDI sau Q3 40 TDI. Versiunea de bază în gama diesel oferă 150 de cai putere și 340 Nm, în timp ce varianta de top promite 190 de cai putere și 400 Nm.
MOTORIZĂRI |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
||||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | Basic | Advanced | S Line |
1.5 litri 35 TFSI |
Benzină 150 CP |
Man6 Aut7 |
34.580 36.780 |
36.130 38.330 |
37.380 39.580 |
2.0 litri 40 TFSI |
Benzină 190 CP |
Aut7,4x4 | 40.680 | 42.230 | 43.480 |
2.0 litri 45 TFSI |
Benzină 230 CP |
Aut7,4x4 | 44.980 | 46.530 | 47.780 |
2.0 litri 35 TDI |
Diesel 150 CP |
Man6,4x4 Aut7 |
37.880 37.880 |
39.430 39.430 |
40.680 40.680 |
2.0 litri 40 TDI |
Diesel 190 CP |
Aut7,4x4 | 42.430 | 43.980 | 45.230 |
Versiunea de echipare Basic oferă, printre altele, următoarele dotări: oglinzi exterioare în culoarea caroseriei, bare de amarare negre, jante din aliaj cu diametrul de 17 inch, faruri cu LED, senzori de lumină și de ploaie, oglinzi exterioare acționate electric, suspensie confort, volan multifuncțional îmbrăcat în piele, sistem manual de climatizare, ornamente interioare argintii, asistent la pornirea în rampă, Audi Pre Sense Basic, Audi Pre Sense Front, avertizare la schimbarea/părăsirea benzii de rulare, instrumentar digital de bord cu diagonala de 10.25 inch, sistem de infotainment MMI Radio Plus cu ecran tactil de 8.8 inch și sistem audio cu 6 difuzoare.
Versiunea Advanced plusează cu următoarele echipamente: jante din aliaj cu diametrul de 18 inch, ornamente din aluminiu pentru praguri și un prag de protecție din oțel pentru portbagaj. Varianta S Line promite un look ceva mai agresiv, iar pe lista de dotări nemții au trecut și următoarele: jante S Design cu diametrul de 18 inch, suspensie sport și praguri S Line.
Noul Audi Q3 vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Audi Q3 40 TDI, Aut, 4x4 |
190 | 5.5 | 8.0 | 42.430 |
BMW X1 20d, Aut, 4x4 |
190 | 4.8 | 7.8 | 41.353 |
Mercedes-Benz GLA 220d, Aut, 4x4 |
170 | 6.3 | 7.7 | 40.457 |
Jaguar E-Pace D180, Aut, 4x4 |
180 | 5.6 | 9.3 | 38.080 |
Volvo XC40 D4, Aut, 4x4 |
190 | 5.1 | 7.9 | 39.475 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Frumos interiorul, urat pretul:)