Preţuri Jeep Renegade în România: cel mai mic SUV al americanilor pleacă de la 22.200 euro

Publicat vineri, 12.09.2014 10:15 de Sebastian Toma

Importatorul Jeep în România a anunţat preţurile noului Renegade pe piaţa internă. Cea mai ieftină versiune, echipată cu un motor 1.6 benzină de 110 CP, pleacă de la 22.200 euro cu TVA inclus.

Jeep Renegade, cel mai mic SUV al mărcii americane, are un preţ de pornire de 22.200 euro cu TVA inclus pe piaţa din România. Valoarea de mai sus este valabilă pentru motorizarea 1.6 E-TorQ de 110 CP, cu transmisie manuală cu cinci trepte şi tracţiune faţă, nivel de echipare Sport. Importatorul mărcii în România a anunţat şi o ofertă specială de lansare a acestui model, sub forma unei reduceri de 10% faţă de preţurile de listă anunţate. Cea mai ieftină versiune diesel, un 1.6 MultiJet de 120 CP, pleacă de la 26.100 euro cu TVA inclus. Pentru tracţiune integrală, cea mai ieftină posibilitate costă 29.000 de euro şi implică motorizarea 2.0 Multijet de 140 CP, o transmisie manuală cu şase trepte şi nivelul de echipare Longitude, al doilea în gamă după entry-level-ul numit Sport. Cea mai ieftină versiune cu transmisie automată este un 1.4 MultiAir de 170 CP, include şi tracţiune integrală şi prezintă nivelul de echipare Limited, având un preţ de pornire de 32.200 euro cu TVA inclus.

Jeep Renegade: specificaţiile tehnice ale versiunii europene

Aşa arată interiorul celui mai mic model din oferta Jeep. El este şi primul produs în Europa.

Jeep Renegade - imagini oficiale ale celui mai mic SUV al americanilor

Cel mai scump Renegade oferit pe piaţa din România are motorul 2.0 Multijet de 170 CP, transmisie automată nouă trepte, tracţiune integrală cu reductor, nivelul de echipare de top, Trailhawk, şi costă 35.500 de euro cu TVA inclus. Cât timp are tracţiune integrală, modelul american are cinci moduri de rulare (Auto, Snow, Sport, Sand/Mud, şi Rock). Garda la sol a modelului este de 210 milimetri pentru versiunile 4x4 şi cu 35 de milimetri mai mică pentru cele cu 4x2. Toate motorizările respectă normele Euro 6, iar majoritatea propulsoarelor din gamă au sistem Start-Stop.

Preţuri Jeep Renegade în România

Motorizare Nivel echipare Preţ cu TVA inclus (Euro)
1.6 E-Torq 110 CP M5 4x2 Sport 22.200
1.4 M-Air 140 CP M6 4x2 Longitude 24.800
1.6 M-Jet 120 PC M6 4x2 Longitude 26.100
2.0 M-Jet 140 CP M6 4x4 Longitude 29.000
1.4 M-Air 140 CP M6 4x2 Limited 26.700
1.4 M-Air 170 CP AT9 4x4 Limited 32.200
1.6 M-Jet 120 CP M6 4x2 Limited 28.000
2.0 M-Jet 140 CP M6 4x4 Limited 30.900
2.0 M-Jet 140 CP AT9 4x4 Low Limited 33.400
2.0 M-Jet 170 CP AT9 4x4 Low Trailhawk 35.500

Jeep Renegade este produs la fabrica Fiat din Melfi, Italia. SUV-ul subcompact al mărcii americane este primul din segment oferit opţional cu o transmisie automată cu nouă trepte. Numele Renegade a apărut în premieră în nomenclatura Jeep în anul 2008, când au prezentat un concept de SUV decapotabil cu sistem de propulsie hibrid. De la respectivul concept până la modelul de serie, doar numele şi grafica internă a stopurilor au fost păstrate, celelalte elemente nefiind compatibile cu producţia de serie a unui automobil de clasă mică.

Jeep Renegade vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE(CP)  PREŢ DE LISTĂ*(Euro, cu TVA) 
Jeep Renegade
1.6 E-TorQ
110 22.200
Mini Countryman
1.6 122 M6
122 23.932

*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Jeep

  • Vasilica, vineri, 12.09.2014 10:27

    Domne fereste la 22k iti ei o masina cu 4x4 adevarat care nu te face de ras ca exemplu ASX, S-Cross si diesel cum ii place romanului

  • mbz, vineri, 12.09.2014 10:54

    s-cross varianta de baza e 11.700 + rabla si asta e 22.000...

  • dan, vineri, 12.09.2014 11:38

    Foarte mari mi se par si mie preturile. Mai mari chiar decat ale unor SUV-uri cu o clasa mai mare. Au gasit si ei o smecherie cu nisa asta de crossovere de "lifestyle" gen Countryman sau Evoque si gata, au impresia ca daca pun preturi mari au dat lovitura.

  • MihaiIv, vineri, 12.09.2014 11:48

    Tara lui Voda in Germania pretul porneste de la 19.000 versiunea de baza cu motor de 1.6 si 110Cp, dar ne mai mira ceva intr-o tara ca asta...

  • mog, vineri, 12.09.2014 11:48

    din fata mai arata cum arata, dar din spate si lateral spate, doamne, hidosenie. probabil e o masina sanatoasa dar personal, nu ma impresioneaza cu nimic.

  • mishazaitev, vineri, 12.09.2014 12:56

    Doamne-Doamne, cate lamentari? Cum nu i-au consultat astia de la Jeep pe specialistii in materie de design care-si dau cu presupusu' pe Automarket?! Cum de nu li s-a cerut lor parerea si in momentul in care s-au stabilit preturile?! E vina celor de la Jeep ca in Romanica TVA este de 24% in timp ce in Germania de doar 19%. Trebuiau, probabil, sa proiecteze o masina cu o garda la sol semnificativ mai mica pentru a se compara cu niste SUV-URIi "de incredere" cum ar fi ASX (19,5) sau S CROSS (17 cm) astfel incat modelul sa fie pe gusturile nemultumitilor din Romania. Cum au indraznit astia sa faca un Jeep care sa coste mai mult decat o Kia Sportage fara sa se gandeasca la ce revolta si drama sufleteasca o sa produca acest fapt in orgoliile ranite ale unor comentatori de pe Automarket care au visat sa-l poata cumpara la pret de Duster! Cata lipsa de inspiratie, Dumnezeule! Cata nedreptate!

  • 4x4, vineri, 12.09.2014 13:15

    @mishazaitev Bine zis,bravo! Fratilor e un Jeep,e o masina pe care te poti baza.Chiar nu arata rau,in realitate arata mult mai bine.

  • mog, vineri, 12.09.2014 16:56

    duster arata de 2 ori mai bine decat renegatul asta ce vrei mihaita, de asta e zona de comentarii, sa ne dam cu parerea, nu? mai ales cand vine vb de frumusete, totul e subiectiv.

  • addeco, vineri, 12.09.2014 17:11

    Dupa cum am spus si ieri, pretul lui Jeep Renegade se situeaza in plaja 22 000 Euro (Latitude, cu garda la sol de 17 cm, FWD, respectiv 20 cm AWD) - 36 000 Euro (Trailhawk, cu garda la sol de 22 cm). Pentru marginea inferioara a pretului cred ca totusi este mult mai convenabil un Suzuki Jimny AT (cutie automata), Made in Japan, cu garda la sol de 19 cm, caroserie cu sasiu separat, reductor, AWD cuplabil electronic, cu 14 000 Euro (TVA si discount inclus). Pentru marginea superioara a pretului cred ca este mai convenabi un Suzuki Grand Vitara AT, Made in Japan, cu garda la sol de 20 cm, AWD permanent, reductor si diferential blocabil electronic si numeroase alte dotari, cu 20 000 Euro (TVA si discount inclus). Sau daca totusi vrei sa dai 36 000 Euro pe un Off-roader adevarat, mai bine cumperi un Jeep Wrangler Rubicon, Made in U.S.A., cu garda la sol de 26 cm, caroserie cu sasiu separat, reductor, diferentiale blocabile pe toate puntile si in pus bara stabilizatoare anterioara decuplabila electric.

  • LauCalin, sâmbătă, 13.09.2014 02:31

    Mi se pare un pret bun... pentru un Jeep. Acum ca nu arata ca un Grand Cherokee, poate nici nu s-a dorit asta. Este gandita ca o masina diferita, ca o pata de culoare printre SUV-urile mai mici. Am vazut acum 2 sapt masina asta expusa intr-un mall. Nici mie nu prea imi place, dar asta nu inseamna ca nu are personalitate. Arata diferit si totusi interesant. Si daca mie si nici voua nu nei place asta nu inseamna ca nu trebuie sa-i placa nimanui. Logic, nu? E drept ca de banii astia iti iei un SUV low cost full si iti raman si bani de motorina pentru cativa ani. Dar problema este pusa total gresit.

  • LauCalin, sâmbătă, 13.09.2014 02:34

    @adecco, e corect si nu prea ce spui tu. Pentru ca cine vrea un SUV veritabil nu se va uita niciodata la Jeep Renegade. Defapt nici nu-l aduce in discutie. Masina asta a fost proiectata cu gandul la ceva de genul Nissan Juke, poate si Kia Soul.

  • rov, marţi, 16.09.2014 23:40

    oameni buni, e greu cu of road-ul Am avut 5 ani un LC120...in primul an l-am ciufulit prin coclauri, i-am spart pernele, burdufurile, am schimbat bara, etc, dupa care am mers numai pe asfalt, unde orice camila are mare dezavantaj. Revenit la berline si la coupe-uri sunt cel mai fericit, am scapat de bocanci, nici nu am nevoie de ei. De banii astia iti iei si un Golf GTD si un Jimny de tavaleala de exp. si esti mult mai Happy decat cu al catar.