Porsche 918 Spyder a devenit cel mai rapid model de serie pe Nurburgring
Noul Porsche 918 Spyder a devenit cel mai rapid automobil de serie pe circuitul Nurburgring. Modelul german a spulberat recordul anterior, îmbunătăţind-ul cu 14 secunde şi trecând sub pragul de şapte minute.
Porsche 918 Spyder a debutat la Salonul Auto de la Frankfurt cu un record, reuşind să impresioneze presa din întreaga lume cu reuşita sa de pe circuitul Nurburgring. Modelul din Zuffenhausen a reuşit să depăşească recordul anterior pe celebrul circuit de 20.6 kilometri cu 14 secunde, parcurând celebrul "Iad Verde" în şase minute şi 57 secunde. Supercarul hibrid al mărcii germane a depăşit un alt model german, Gumpert Apollo, devenind cel mai rapid automobil de serie din lume, record deja omologat oficial.
Încă de la început, reprezentanţii Porsche au declarat că vor să obţină un model extrem de rapid, care să stabilească noi hotare în materie de performanţă. Pe lângă faptul că este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 2.8 secunde şi să obţină un consum mediu în ciclul NEDC de 3.0 litri la sută, Porsche 918 Spyder poate să atingă o viteză maximă de 340 km/h. Modelul este un full-hybrid în toată regula, fiind capabil să parcurgă până la 30 kilometri în regim cu zero emisii. În cadrul testului, exemplarul german responsabil cu stabilirea recordului a fost echipat cu pneuri Michelin Pilot Sport Cup 2, omologate deja ca fiind singura echipare valabilă pentru 918 Spyder.
Noul 918 Spyder va fi construit în 918 exemplare, toate cu postul de conducere pe partea stângă, iar producţia va fi derulată în următoarele 18 luni, cu începere de săptămâna viitoare. Cei de la Porsche spun că au deja comenzi pentru două treimi din producţia planificată, interesul clienţilor crescând de la o zi la alta. În aceste condiţii, exclusivitatea modelului este asigurată, 918 Spyder putând deveni o bijuterie care să desăvârşească colecţiile pasionaţilor înstăriţi ai mărcii din Zuffenhausen.
Via Porsche
Daca as avea de cheltuit 1mil pe o masina,aceea cu siguranta ar fi 918 spyder.Arata extraordinar atat in cockpit cat si la exterior. 2.8 pana la 100km/h ....nici nu ai timp sa gandesti.Masina pentru pilotaj,peste italieni din punctul meu de vedere.