Peugeot 308 R Concept - imagini oficiale cu hot-hatch-ul de 270 de cai
Peugeot aduce la Salonul Auto de la Frankfurt 308 R Concept. După cum o sugerează şi numele, este vorba despre o versiune de performanţă a compactei, destinată a se bate cu Renault Megane RS.
Volkswagen are Golf GTI, Renault are Megane RS, iar Opel noul Astra OPC. Era oarecum normal ca şi Peugeot să îşi îndrepte atenţia asupra segmentului compactelor sportive. Francezii au pregătit deja un concept care să anunţe intenţiile lor ofensive.
Se numeşte 308 R Concept şi este pregătit să debuteze live în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, programat să îşi deschidă porţile peste două săptămâni. Primele imagini ale conceptului anunţă un 308 echipat cu un nou pachet aerodinamic, o caroserie vopsită în două tonuri, jante extrem de generoase şi o linie frontală împrumutată de la conceptul Onyx.
Pentru a fi siguri că atrag atenţia fanilor prezenţi la salon, francezii au ales o culoare roşie pentru jumătatea frontală a caroseriei şi una neagră pentru cea posterioară. Spoilerele au crescut şi ele în dimensiune, au prize de aer mai generoase, iar bosajele fac loc unor jante de 20 de inch, din aliaj, cu spiţe duble.
Pentru a da o notă individualistă conceptului şi atunci când privim din spate, Peugeot a instalat un spoiler posterior cu două ţevi de eşapament, dublate de grile estetice. De asemenea, pentru ca totul să fie condimentat corespunzător segmentului, toate elementele kitului de caroserie sunt produse din fibră de carbon.
Ceea ce vom găsi sub capotă ar putea pune în dificultate modele cu tradiţie. Peugeot apelează la serviciile motorului turbo de 1.6 litri. Unitatea este folosită deja de Peugeot RCZ R, ceea ce face ca resursele sale să fie transplantate uşor şi compactei.
După cum bine aţi intuit, sub capota lui 308 R Concept se vor afla 270 de cai putere livraţi la 6000 de rotaţii şi un cuplu motor de 330 Nm, resimţit la 1900 de rotaţii. Peugeot se laudă cu un raport de 170 de cai putere per litru, un record în segmentul compact, dar şi cu emisii de numai 145 g/km.
Resursele unităţii cu patru cilindri sunt administrate cu ajutorul unei cutii manuale cu şase trepte. Aceasta trimite totul punţii faţă, care se descurcă cu cei 270 de cai graţie instalării unui diferenţial Torsen. Forţa de frânare este asigurată de discuri de 380 mm pe faţă şi 330 mm pe spate.
@Automarket.....este vorba de motorul 1.6 270 cp