Kia Forte, primele imagini şi informaţii ale fratelui sedan al lui Cee'd
Kia a prezentat primele imagini oficiale ale noii generaţii Fote, berlina sa de segment compact. Modelul este succesorul lui Cerato şi este aşteptat să debuteze şi pe piaţa din Europa.
Kia Forte este noua berlină compactă a constructorului din Coreea de Sud, frate de platformă cu noul Cee'd şi înlocuitor moral al lui Cerato. În comparaţie cu modelul pe care îl înlocuieşte, noul Forte este mai lung, mai lat şi mai scund, iar ampatamentul său mărit îi va oferi mai mult spaţiu interior. Cei de la Kia i-au creat lui Forte o nouă caroserie, echipată cu blocuri optice cu LED-uri şi cu o gamă nouă de motorizări, care promite să fie pe locul întâi la economie în segment. Pe unele pieţe, cei de la Kia vor comercializa modelul Forte sub numele de Cerato, debutul comercial urmând să aibă loc în prima parte a anului viitor.
Kia Forte este denumit K3 pe piaţa din Coreea de Sud, piaţă pe care va debuta înainte de a fi oferit peste hotare. La nivel global, Forte este cel mai bine vândut sedan compact al celor de la Kia, iar aspectul noii generaţii ne arată ambiţiile constructorului pentru noul membru al familiei. Cel mai probabil, versiunea europeană a lui Forte va prelua motorizările lui Cee'd, alături de dotările şi tehnologiile disponibile în această gamă.
Noua generaţie a lui Forte are un design modern, cu linii dinamice, care integrează grila "Tiger Nose" a lui Peter Schreyer. Modelul are un posterior atractiv, cu stopuri angulare şi cu aripi spate masive. Profilul eset conturat cu antenţie, portierele având două linii de forţă – una la nivelul mânerelor de deschidere şi alta care leagă aripile faţă şi spate. Plafonul lui Kia Forte este înclinat pentru a conferi o senzaţie de sporitivitate.
Via Kia
Pai....e un fel de Elantra cu fata de Focus si nas de tigrisor!