Designerul Nissan: ”Noul Murano va fi un şoc vizual pentru public”
Shiro Nakamura, designerul şef Nissan, promite că viitorul Murano va avea un impact vizual la fel de puternic ca cel al primei generaţii, lansată în 2002.
În doar două zile, Salonul Auto de la Paris va fi martorul lansării unui concept spectaculos găzduit de standul Nissan. Japonezii vor expune prototipul Terra, care anticipează un nou limbaj de design, aplicabil atât viitoarelor SUV-uri ale constructorului japonez, cât şi sedanurilor.
Shiro Nakamura, şeful de design Nissan, a acordat un interviu pentru Automotive News, încercând să ofere indicii despre planurile de viitor ale companiei. Se pare că noul Terra anticipează ceea ce vom vedea pe viitoarea generaţie Murano, însuşi Nakamura subliniind acest lucru.
Designerul japonezilor susţine că îşi doreşte ca noua generaţie a crossover-ului să fie un nou şoc vizual, similar cu cel al primei generaţii, care a impresionat puternic atunci când a debutat pentru prima dată, în 2002. Crossover-ul a fost printre primele produse născute după reconsolidarea brandului de către actualul preşedinte Carlos Ghosn prin alianţa cu Renault.
Pe atunci, Nakamura a fost direct implicat în dezvoltarea primului Murano. El vrea să îşi pună amprenta şi acum, pe a treia generaţie.
”Vrem să marcăm un nou şoc pentru public. Atunci când am lansat primul Murano am şocat publicul. Acelaşi lucru vrem să îl facem şi cu a treia generaţie Murano. Noul model va fi foarte diferit. Trebuie să aibă un aer foarte puternic”, a declarat Nakamura.
Penibil