Demonstrație video: sistemul Traffic Jam Pilot de pe noua generație Audi A8, testat în trafic real
Noua generație Audi A8 este disponibilă alături de sistemul Traffic Jam Pilot. Un clip video ne demonstrează cum funcționează în trafic real tehnologia implementată de nemți.
Noua generație Audi A8 oferă numeroase tehnologii de top, iar cele mai interesante sunt cele autonome, reunite sub denumirea de Audi AI (Artificial Intelligence).
Traffic Jam Pilot este cel mai important sistem de acest gen oferit de nemți pe noua generație A8. Cu ajutorul acestei tehnologii, noul A8 poate să pornească de pe loc, să accelereze, să vireze și să frâneze pe autostradă atunci când se rulează în coloană cu viteze de până la 60 km/h. De asemenea, tehnologia dezvoltată de Audi permite evitarea coliziunilor în cazul în care o altă mașină trece razant prin față. Deși Traffic Jam Pilot (nivel 3 de autonomie) este disponibil la nivel hardware pe A8, acesta va putea fi utilizat efectiv doar după ce sistemul devine legal.
Alături de Traffic Jam Pilot, Audi oferă pe noua generație A8 sistemele Remote Parking Pilot și Remote Garage Pilot. Noul A8 este disponibil alături de două motorizări: un 3.0 TDI de 286 de cai putere și un 3.0 TFSI de 340 de cai. Oficialii constructorului german spun că în viitor vom vedea pe noul A8 și două motoare cu opt cilindri. Vârful de gamă va fi reprezentat de un W12 de 6.0 litri.
Audi A8 - Traffic Jam Pilot