Concurent de la distanță cu Logan: Volkswagen Ameo, versiunea sedan a lui Polo, s-a lansat în India

Publicat marţi, 02.02.2016 14:02 de Mircea Meşter

Volkswagen le dedică indienilor un model special construit pentru această piață. Noul VW Ameo este de fapt un Polo cu portbagaj și reprezintă o mașină care în România s-ar lupta direct cu Dacia Logan.

Într-o perioadă în care publicul este fascinat mai ales de zona SUV-urilor de toate mărimile, sedanurile atipice destinate mai ales piețelor în curs de dezvoltare - cum ar fi cele de segment B și C - au căzut într-un con de umbră. Evident, asta nu e o veste proastă pentru Logan, de exemplu, care a rămas aproape singurul astfel de model în zona gri dintre segmentul subcompact și cel compact. Dar, chiar dacă ignoră Europa în această parte a pieței, constructorii mari dezvoltă în continuare sedanuri de segment B în țările în care aceste modele reprezintă grosul vânzărilor.

Așa se întâmplă în India, acolo unde Volkswagen a dezvăluit astăzi noul Ameo, model care nu este altceva decât un Polo Sedan. Destinat în exclusivitate pieței din India, Volkswagen Ameo este primul model pe care marca germană îl dedică special acestei țări, el urmând să fie construit la una uzina VW din orașul Pune.

Din acest unghi, asemănările de siluetă cu Dacia Logan sunt evidente.

Noul concurent de la distanță al lui Logan nu oferă surprize majore în partea frontală, acolo unde este ușor de recunoscut ca un Polo. În spate, însă, caroseria hatchback primește un portbagaj suplimentar. Rezultatul este în mod evident un compromis, însă în contextul pieței indiene vorbim de un model extrem de important pentru volumul de vânzări pe care îl va înregistra în următorii ani marca Volkswagen.

Este interesant de notat faptul că noul VW Ameo beneficiază de elemente tehnologice împrumutate de la Polo, ceea ce înseamnă că modelul nu va duce lipsă de dotări care sunt văzute ca pachete de lux pe piața indiană. Astfel, VW Ameo vine cu climatizare automată, cruise control, torpedou refrigerat, cameră de marșarier, sistem multimedia MirrorLink, senzori de ploaie, faruri cu funcție cornering, jante din aliaj sau ABS. 

Sub capotă vom recunoaște o opțiune din gama de bază a mărcii VW în Europa. Astfel, noul Ameo oferă fie un motor 1.2 MPI de 74 CP cuplat unei transmisii manuale cu cinci trepte, fie un 1.5 TDI de 89 CP produs local care vine cu manuală sau DSG cu 7 trepte. 

via IAB

  • xxx, marţi, 02.02.2016 14:14

    Indienii sunt dintre cei mai dificili clienți de pe fata pământului, vad ca VW vrea sa reediteze eșecul Renault-lui cu Logan la Mahindra Mahindra, si a Toyotei cu Etios. Sa nu-i asociem pe indieni ca pe niște tâmpiți!

  • soca, marţi, 02.02.2016 14:24

    loganu-i capodopera pe langa mizeria asta....caDESIGN

  • 2-10, marţi, 02.02.2016 14:27

    uau, Dar ea exista si inainte. Vezi VW Gol in Mexic,

  • mircea, marţi, 02.02.2016 14:29

    @2-10 Gol e hatch.

  • Scorpionul.negru, marţi, 02.02.2016 14:59

    Interiorul face diferenta. Spatele e hidos pe langa Logan !

  • someone, marţi, 02.02.2016 15:17

    @mircea...diesel-ul e 1,5, ceea ce vw nu are momentan in gama. e motor imprumutat sau e noul 1,5 tdi din noua gama de motoare?

  • mircea, marţi, 02.02.2016 15:57

    @someone E un motor produs exclusiv în India, la o fabrică de acolo: http://indianautosblog.com/2015/06/vw-india-increasing-localization-of-1-5l-tdi-engine-181441

  • 2-10, marţi, 02.02.2016 16:06

    http://www.vw.com.mx/es/models/gol-sedan/galeria.html

  • S, marţi, 02.02.2016 16:17

    Dar de ce pentru piata lor ofera 1.5tdi ? N-am mai vazut asa ceva. Si saraci si cu pretentii. Le putea oferi 1.2tdi, 1.4tdi, 1.6tdi. Sau au produs un motor foarte prost si pentru a oferi masina intr-un pret de tata nano le ofera asa ceva ? Tare imi e ca noul 1.5tdi va fi defapt acest motor produs in India. Si 1.2mpi de 75cp tot in india e facut si e prezent si pe piata europeana pe modelul skoda rapid.

  • razvanis, marţi, 02.02.2016 17:04

    @S - motorul mpi nu mai e in oferta si toate motorizarile 1.2 benzina ce echipau masinile europene se fabrica in slovacia

  • S, marţi, 02.02.2016 17:28

    @razvanis: Vorbesc de 1.2 M P I cu 75 CP ! Fabricat in India si care are unele probleme din ce am citit. NU am zis despre 1.2 H T P !

  • mircea, marţi, 02.02.2016 17:49

    @2-10 Am săpat puțin în mațele situației. Deși partea frontală e mai mult sau main puțin aceeași, există diferențe mari la dimensiuni. De exemplu, Gol Sedan are 4230 de milimetri lungime, în timp ce Ameo nu depășește 4 metri. În termeni de segmentare, asta înseamnă clase diferite. Problema e că la ampatament sunt foarte apropiate, ceea ce înseamnă că pur și simplu versiunea de India are portbagajul mai scurt. De unde și forma ceva mai ciudată. Chestia e că problema sedanurilor în India este faptul că impozitarea se face, printre altele, și în funcție de lungimea mașinii. De asta a și avut probleme Logan-ul nostru pe acolo și se zvonea că va apărea o versiune ciopârțită. Nu s-a mai întâmplat. Din fericire. E la fel de adevărat că Logan e mai lung decât ambele. Nice catch, oricum.

  • mowgli, marţi, 02.02.2016 19:12

    @Mircea, Ceeee? adica sunt unii care impoziteaza masinile intr-un mod mai cretin decat o facem noi? No way! #mandrucasuntRoman!

  • crve, marţi, 02.02.2016 20:05

    Masini de buget, masini electrice... Copiaza Renault in toate vad... acum 5 ani erau reticenti la masini electrice, iar acum sunt mai catocici decat Papa. Auzi, Golf GTE dom'le!

  • someone, marţi, 02.02.2016 20:06

    @ MIRCEA: merci de info; e motor in 4 cilindri, deci nu e noua generatie, ca mi s-ar fi parut ciudat sa lanseze noul super motor tdi in india pe o masina lowcost

  • Moldovean, marţi, 02.02.2016 20:12

    Totuși, spatele e asemănător cu cel al lui Polo hatch de la mijlocul anilor 90.

  • vianu, marţi, 02.02.2016 20:13

    @mowgli off-topic: impoziteaza in functie de dimeniuni datorita spatiului limitat, a traficului si aglomeratiei. Daca te gandesti e de bun simt. Daca vrei sa-ti intinzi smechereala platesti. Si asa sunt inghesuiti si vai de iei iti mai vine si un porcovete cu masina de 5m si plateste impozit ca unul cu un Nano :)

  • mowgli, marţi, 02.02.2016 20:43

    @Vianu Daca e facuta impozitarea cu cap, e ok. Dar nu sa platesc impozit mai mare pe al meu Mercedes W123 din '80, decat ala cu Ferrari 430. Ca la noi asa e cu impozitul pe cilindree. No conteaza ca masina ta valoreaza 500 de euro, atata timp cat ai motor mai mare decat "barosanu" din Bentley Bentayga, platesti mai mult. Logic, nu? Doooh!

  • S, marţi, 02.02.2016 21:48

    La ce aglomeratie au indienii... criteriul lor de cautare a unei masini este lungimea :)))))

  • Matamare, marţi, 02.02.2016 21:58

    Lux la indieni ? Pai in Ro - mania nu exista asa ceva pe Ligheanul de care sunteti asa de mândri ...

  • lorinczi.thomas, marţi, 02.02.2016 22:30

    Exista deja Polo Sedan (inlocuitorul lui Polo Classic), care se vinde in poccnr (acolo practic se vinde in loc de hatch) si cateva tari mai sarace, nu stiu de ce nu si in Romania. Aceeasi masina se vinde deja si in india, sub brandul skoda cu fata fostului skoda fabia, cu numele skoda rapid (e alta masina fata de rapid-ul european). ameo asta din articol are alt spate si e mai scurt, pentru taxele lor.

  • mishazaitev, miercuri, 03.02.2016 09:41

    @mowgli Intr-o tara cu foarte multi oameni nevoia de spatiu devine una vitala. De aceea, daca te raportezi la conditiile de acolo, ideea de a impozita in functie de lungime nu-i foarte cretina. Sa stii ca si in Grecia spre exemplu dimensiunile masinii conteaza in ceea ce priveste calculul impozitului. Nu din motive de populatie excesiva ci datorita strazilor extrem de inguste.

  • Hans, miercuri, 03.02.2016 12:32

    POLO sedan

  • Marck, joi, 04.02.2016 09:34

    Pai cred ca Logan ar trebui sa se mai "nasca" odata sa ajunga, macar sa semene, cu VW ameo...cel putin la interior da clasa la ale noastre loganuri...

  • Feeling?, joi, 04.02.2016 21:39

    @Marck De unde stii? Ai urcat in el? Mare-i gradina domnului si multi prosti sar gardul