BMW Z4 M35i, versiunea M Performance a roadsterului german, debutează la Detroit

Publicat vineri, 24.08.2012 15:04 de Sebastian Toma

BMW va înlocui modelul Z4 sDrive35is cu Z4 M35i, o versiune care face parte din noua gamă M Performace Automobiles, anunţă BMW Blog citând surse din cadrul mărcii.

BMW Z4 sDrive35is va fi înlocuit în gamă de Z4 M35i, informează cei de la BMWBlog. Cei de la BMW vor face această modificare odată cu lansarea noului model la Salonul Auto de la Detroit. Schimbarea va fi aplicată treptat tuturor modelelor care poartă sufixul „is”, acestea urmând să fie integrate în gama BMW M Performance Automobiles. Noua versiune a lui Z4 păstrază motorizarea care a consacrat-o, unitatea de 3 litri cu şase cilindri în linie care echipează şi modelul M135i. Motorul furnizează 320 CP şi 450 Nm şi poate fi cuplat atât unei transmisii manuale cu şase trepte, cât şi unei transmisii ZF automate cu opt trepte.

Propulsorul are un turbocompresor TwinScroll, sistem de injecţie directă de înaltă precizie cu injectoare montate central, Valvetronic şi Dublu Vanos. Toate aceste elemente asigură un răspuns optim la acceleraţie, fără a penaliza prea tare consumul de carburant. În timp ce motorul rămâne neschimbat, Z4 primeşte tratamentul ”clasic” al M Performance Automobiles, respectiv un pachet estetic agresiv, un şasiu modificat de inginerii BMW M, o suspensie M şi o direcţie mai rigidă.

Modificările de ordin estetic continuă cu blocuri optice cu LED-uri, semnalizatoare cu LED-uri integrate în oglinzile laterale şi o culoare exclusivă pentru modelele M. Interiorul va avea ornamente exclusive, nuanţe exclusive, un volan redesenat şi un sistem de infotainment mai performant.

Via BMWBLog

  • noname00, vineri, 24.08.2012 15:20

    Din cate stiam eu BMW Z4 sDrive35is avea acelas motor ca si BMW Seria 1 M, adica un N54 de 340 CP (biturbo), si in echiparea standard venea impreuna cu o cutie de viteze cu dublu ambreaj in 7 trepte. Noul model vine impreuna cu motorul N55, care are o singura turbina.

  • tzenu_bmw, vineri, 24.08.2012 18:37

    BMW continua sa ne uimeasca cu prostie si incapatanare...... daca punea V8-ul de pe M3 pe Z4....avea doar de castigat.....

  • dan_grc, sâmbătă, 25.08.2012 14:08

    @tzenu Ce aveau de castigat daca puneau V8-ul? Daca tie ti se pare ca un V8 pe o masinuta ca Z4-ul este o idee buna...exista niste lucruri care se cheama repartitia maselor, este o masina usoara si motoarele cu 6 cilindri sunt arhisuficiente.