Audi S6 - primele fotografii şi informaţii oficiale
Noul Audi S6 renunţă la V10 şi vine cu un V8 de 420 de cai putere care reuşeşte să se ridice la acelaşi nivel de performanţe şi consum. Modelul va fi lansat la Salonul de la Frankfurt (13 septembrie).
Audi a prezentat astăzi cele mai noi apariţii din gama sportivă S. Este vorba de S6 (în versiuni sedan şi Avant), de S7 şi de S8. Toate cele patru modele vor fi prezente în lumina reflectoarelor la Salonul Auto de la Frankfurt, acolo unde Audi va mai aduce şi conceptele electrice Urban şi Urban Spyder, Noul A8 Hybrid dar şi - foarte probabil - noul Audi A3, despre care germanii nu scot nicio vorbă până acum.
MOTOR ŞI PERFORMANŢE
Cea mai importantă apariţie din noua gamă Audi este reprezentată de noul S6, model care este afectat de politica de downsizing şi care îşi pierde astfel motorul V10 în favoarea unui V8. Performanţele şi datele tehnice nu coboară însă în comparaţie cu modelul actual. Noul V8 twin-turbo dezvoltă 420 de cai putere şi 550 Nm, reuşind să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4.8 secunde (4.9 secunde pentru versiunea break) şi să aibă o viteză maximă limitată la 250 km/h.
Consumul oficial anunţat de Audi este de 9.7 litri/100 km (9.8 litri pentru Avant), modelele dezvoltate de constructorul din Ingolstadt reuşind să coboare sub bariera de 10 litri cu ajutorul sistemului Start-Stop disponbil în standard şi printr-un sistem de management inteligent al cilindrilor activi, V8-ul "devenind" V6 la nevoie prin dezactivarea a doi cilindri de care nu este nevoie la rularea în regim subperformant.
Noul Audi S6 dispune de sistemul de tracţiune integrală quattro şi de o transmisie S-tronic cu şapte trepte. Suspensia este coborâtă cu 10 milimetri în raport cu cea a lui A6, în timp ce discurile de frână sunt ventilate atât pe faţă, cât şi pe spate şi sunt concepute astfel încăt să facă faţă tuturor provocărilor pe care le ridică rularea în regim ridicat de performanţă.
DESIGN
La nivel estetic, schimbările nu sunt majore. S6 creşte în lungime cu 1.6 centimetri şi vine cu o grilă uşor modificată, barele orizontale fiind acum cromate şi duble. Apare şi un mic eleron pe capacul portbagajului, în cazul lui S6 Avant acesta fiind aşezat pe plafon. În sfârşit, cele patru ţevi ale sistemului de evacuare încadrează difuzorul nou de aer. Interiorul este încă un aspect pe care designerii Audi l-au modificat foarte puţin în comparaţie cu cel de pe A6. Practic, logourile S6 care apar în habitaclu, cercul roşu din jurul butonului de pornire a motorului, pedalele din aluminiu şi cîteva nuanţe şi texturi noi disponibile pentru planşa de bord sunt singurele modificări vizibile. Opţional, clienţii care se vor orienta spre noul S6 vor putea să-şi comande scaune sport cu sigla S embosată pe tetiere.
via | Audi
Super. Sistemul al cilindrilor activi, mi l-as dori la multe modele... Insa astept RS6 :)